Marian Enache, președintele CCR: "Democrația constituțională este cheia de boltă a statului de drept"

62502653
Pro TV

Președintele CCR Marian Enache a subliniat marți importanța democrației constituționale ca "cheie de boltă a organizării statului de drept", la aproape cinci luni după anularea alegerilor, în contextul unor ingerințe externe.

Marian Enache a vorbit în deschiderea celui de-al X-lea Congres al Asociației Curților Constituționale Francofone (ACCF), desfășurat la București.

"Loialitatea judecătorului față de Constituție și impenetrabilitatea sa la variabilitatea intereselor partizane și circumstanțiale politico-electorale sunt componente inextricabile ale respectului și afirmării constituționalismului", a declarat Enache în discursul său inaugural.

Președintele CCR a evidențiat că respectarea Constituției "asigură și protejează evoluția democratică a societății, nefiind o chestiune facultativă, tranzacțională sau adaptată intereselor de moment în termenii politicianismului".

Evenimentul, organizat de Curtea Constituțională a României împreună cu ACCF în perioada 6-8 mai 2025, reunește peste 100 de președinți și judecători ai curților constituționale francofone, precum și experți în drept constituțional. Tema principală a congresului este "Interpretarea și revizuirea Constituției: Ce rol are judecătorul constituțional?".

Citește și
Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit
Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit

Enache a evidențiat rolul și istoria francofoniei juridice, subliniind că aceasta are ca scop "formarea conștiinței și educației juridice pentru apărarea democrației și a libertăților cetățenești, astfel încât dreptul și justiția sunt aduse în forumul societății, mai aproape de interesele și de sensibilitățile sociale ale oamenilor".

„Franconfonia juridică” împotriva dezinformării și manipulării

Președintele CCR a avertizat asupra provocărilor contemporane: "În epoca pe care o traversăm, ordinea constituțională a societății moderne este afectată de fenomenele relativizării și deconstructivismului criticist-nihilist, care tind să îi conteste legitimitatea democratică și să o înlocuiască cu noi reciclări ideologice sterile, derapaje și «mode» ale unei subculturi juridice."

Marian Enache a mai afirmat că "francofonia juridică se opune, fără echivoc, tuturor -ismelor, manifestărilor și metodelor manipulării, dezinformării, uneori chiar în cadrul organizat al informării, discursului urii și discriminărilor, violenței, populismului, extremismului și demagogiei".

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam se umple de bani după Jocurile Olimpice! | FOTO
Jutta Leerdam se umple de bani după Jocurile Olimpice! | FOTO
Citește și...
Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit
Operatorii de salubrizare din Capitală au primit amenzi de 425.000 de lei pentru modul în care au deszăpezit

Operatorii de salubrizare care au contracte cu primăriile de sector au fost amendaţi, joi, cu 425.000 de lei pentru arterele care nu au fost deszăpezite în Capitală.

O navă românească s-a scufundat pe canalul Sulina
O navă românească s-a scufundat pe canalul Sulina

O navă aflată într-un convoi s-a scufundat, joi, pe malul drept al canalului Sulina, în dreptul milei marine 33 a Dunării, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Autorităţii Navale Române (ANR), Irina Puşcaşu.

Mesajul postat de Nicușor Dan la scurt timp după întâlnirea cu Donald Trump, la Washington
Mesajul postat de Nicușor Dan la scurt timp după întâlnirea cu Donald Trump, la Washington

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, după participarea la Washington la reuniunea Consiliului de Pace, la invitaţia preşedintelui SUA Donald Trump, că România este decisă să îşi intensifice relaţiile cu partenerii săi strategici.

Recomandări
De ce nu poate România să devină deocamdată membră a Consiliului pentru Pace creat de Trump. Explicația lui Nicușor Dan
De ce nu poate România să devină deocamdată membră a Consiliului pentru Pace creat de Trump. Explicația lui Nicușor Dan

„Poporul român este fantastic”. Sunt cuvintele liderului american Donald Trump, la prima reuniune a Consiliului Păcii de la Washington, la care a participat și președintele Nicușor Dan, alături de alți aproximativ 40 de lideri din toată lumea. 

Revin deja ninsorile și viscolul. România va fi lovită de un ciclon mediteranean. Urmează temperaturi de -12 grade
Revin deja ninsorile și viscolul. România va fi lovită de un ciclon mediteranean. Urmează temperaturi de -12 grade

După ninsori, joi a ieșit soarele în mai multe zone din țară. Dar o nouă informare meteo de vreme rea, viscol și polei intră în vigoare din această noapte.

Fratele regelui Charles a fost eliberat. Fostul prinț Andrew este anchetat după dezvăluirile din dosarul Epstein
Fratele regelui Charles a fost eliberat. Fostul prinț Andrew este anchetat după dezvăluirile din dosarul Epstein

Fostul prinț Andrew al Marii Britanii a fost arestat joi sub acuzația de abuz în serviciu public, în legătură cu dezvăluirile din dosarul Epstein, însă a fost eliberat în cursul serii.