Lanțul american de restaurante care vine anul acesta în România. Vor fi deschise locații și în bazele militare

restaurant
Shutterstock

Lanțul american de restaurante casual dining Chili’s își va deschide primul local din România mai devreme decât era planificat. Inițial programată pentru 2026, lansarea a fost devansată la decizia investitorilor.

Prima locație Chili’s din România va fi inaugurată la sfârșitul acestui an în Mall Băneasa, București, investiția depășind 1 milion de euro, scrie profit.ro.

Honorius Prigoană este co-fondator al companiei care va dezvolta rețeaua locală. Până în 2030, planul prevede deschiderea a cel puțin 10 restaurante în țară.

Grupul de investitori care aduce Chili’s în România este format din patru parteneri: Mohamed Kotop (administratorul firmei), Honorius Prigoană, Horea Dinea și Ioan Anton Măzărianu, acesta din urmă deținând 50% din acțiuni și având calitatea de acționar majoritar.

Măzărianu este cunoscut ca principal acționar al Comes, companie românească producătoare de echipamente grele pentru industria petrolieră, cu exporturi în diverse piețe internaționale. Pentru a păstra autenticitatea brandului, echipa de management a participat deja la sesiuni de formare în locații Chili’s din SUA.

Citește și
elicopter michigan
Un elicopter s-a prăbușit pe terasa unui restaurant din SUA. Scena dramatică, filmată de martori

Deși primul restaurant Chili’s va fi inaugurat într-un mall, planurile investitorilor nu se opresc aici.

Se vor deschide restaurante inclusiv în baze militare

„90% dintre restaurantele Chili’s din afara SUA sunt în centre comerciale, însă în România luăm în calcul și alte tipuri de locații, inclusiv baze militare”, declara Honorius Prigoană în iulie 2024.

El a precizat că sunt deja discuții pentru deschiderea unei unități în Baza Militară Mihail Kogălniceanu, urmând modelul deja implementat în Europa, la baza Ramstein din Germania.

Strategia locală include și aprovizionarea din surse interne, peste 90% dintre ingrediente urmând să fie achiziționate de la furnizori români.

Prigoană a mai spus că ideea colaborării a pornit de la partenerul său, care a cunoscut brandul în Dubai, unde le-a închiriat spații comerciale, și au ajuns împreună la concluzia că segmentul de casual dining are un potențial major în România.

Unități vor fi deschise atât în mall-uri, cât și în baze militare. După ce firma românească a aplicat pentru franciza Chili’s, Brinker International – compania americană care deține brandul a efectuat verificări riguroase, trimițând de două ori echipe în România pentru a evalua potențialul pieței. Impresionați de oportunități, au semnat acordul, iar partenerii locali au început dezvoltarea rețelei.

Deși planul inițial vizează inaugurarea restaurantelor în centre comerciale, investitorii nu exclud alte locații. Prigoană a menționat că 90% dintre restaurantele Chili’s din afara SUA funcționează în mall-uri.

Antreprenorul a precizat că intenționează să deschidă restaurante inclusiv în baze militare din România, cum este cea de la Mihail Kogălniceanu, aflată în plin proces de extindere printr-o investiție majoră. În prezent, singurul Chili’s din Uniunea Europeană funcționează la baza Ramstein din Germania.

Chili’s a fost înființat în 1975, în Texas, de către Larry Lavine, cu scopul de a crea un restaurant informal, cu servicii complete și un meniu variat de burgeri la prețuri accesibile. În prezent, lanțul oferă preparate din bucătăria americană, influențe Tex-Mex și rețete inspirate din gastronomia mexicană.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Chifteluțe belgiene adaptate pentru spațiu: delicatesa care va ajunge pe Stația Spațială Internațională
Chifteluțe belgiene adaptate pentru spațiu: delicatesa care va ajunge pe Stația Spațială Internațională

O specialitate de chifteluțe ar putea ajunge, în curând, din farfuriile unui restaurant belgian... direct pe orbită.

Un elicopter s-a prăbușit pe terasa unui restaurant din SUA. Scena dramatică, filmată de martori
Un elicopter s-a prăbușit pe terasa unui restaurant din SUA. Scena dramatică, filmată de martori

Peste Ocean, în Michigan, un elicopter privat s-a prăbușit în timpul unei manevre de aterizare.

Restaurant din Sectorul 2 al Capitalei, în flăcări. De la ce a pornit incendiul
Restaurant din Sectorul 2 al Capitalei, în flăcări. De la ce a pornit incendiul

Panică, sâmbătă, într-un restaurant din Sectorul 2 al Capitalei, după ce din interior a început să iasă fum.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale