Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină: Contractorii care luptă cu rebelii din Congo știu ce riscuri își asumă

×
Codul embed a fost copiat

Toți contractorii care luptă cu rebelii din Congo știu ce riscuri își asumă, susține Horațiu Potra, cel care a încheiat contractele cu armata acestei țări.  

Luptătorii trebuie să protejeze două orașe din statul african măcinat de război civil. Cel puțin doi români și-au pierdut viața și 23 au fost răniți, recent, acolo. Însă, în ciuda pierderilor de vieți omenești, foști militari sau polițiști de carieră vor să se întoarcă.

Fost luptător în Legiunea Străină, Horațiu Potra vorbește pentru prima oară despre ambuscadele de miercuri din estul Republicii Democratice Congo, în care și-au pierdut viața doi contractori români și 23 au fost răniți.

Horațiu Potra: „Deja anul trecut, în februarie, martie, am avut contact cu rebelii, am fost atacați, la periferia orașului Sake și datorită nouă, românilor care eram acolo, orașele Goma și Sake nu au picat anul trecut. Ca de altfel și acum, pe data de 7 februarie, datorită curajului și profesionalismului militarilor noștri, orașul Sake nu a picat în mâna grupării M23 care este considerată de comunitatea internațională fiind o grupare teroristă”.

În ciuda celor petrecute acum câteva zile, comunitatea contractorilor privați din țară freamătă. În timp ce zeci de militari privați aflați în Congo au cerut să fie aduși acasă, după acest episod sângeros - unii în concediu de odihnă, alții vor să se întoarcă în teatrul de război. Sunt însă și mulți foști militari care și-au anunțat intenția de a se alătura contingentului din statul african, dar cer salarii duble sau triple, de până la 15.000 de dolari.

Citește și
Contractorii români răniți în Congo au fost transferați în Etiopia, în stare gravă, „la spitale mult mai specializate”
Contractorii români răniți în Congo au fost transferați în Etiopia, în stare gravă, „la spitale mult mai specializate”
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Reporter: Sunt suficienți cei 5.000 de dolari câștigați într-o asemenea zonă, unde războiul e din ce în ce mai dur?

Contractor din Congo: „Depinde de fiecare în parte. Depinde ce probleme ai acasă, dacă ești dator la bancă și ai nevoie de bani, nu mai contează că mori pe acolo, pleci ca nebunul”.

Horațiu Potra: „Nu am chemat noi pe nimeni expres, nu ne-am rugat de nimeni, iar compania nu s-a rugat de nimeni să vină în Congo. Toți au fost voluntari, toți cunosc riscurile; marea majoritate sunt aici deja de mai bine de un an. Riscurile au fost aceleași de la început, de când am ajuns aici”.

Cel mai mare risc, susține Potra, este însă atunci când armata locală nu se implică în combaterea rebelilor și îi lasă pe contractorii români descoperiți. Contractul încheiat cu armata guvernamentală prevede instruirea militarilor, dar și protejarea a două orașe, Sake și Goma, în fața atacurilor rebelilor din Mișcarea M23.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
100.000 de dolari, prețul morții în Congo. Despăgubirile vor fi plătite familiilor de Horațiu Potra. Salariile contractorilor
100.000 de dolari, prețul morții în Congo. Despăgubirile vor fi plătite familiilor de Horațiu Potra. Salariile contractorilor

Familiile contractorilor români uciși miercuri în Congo în timpul confruntărilor cu trupele paramilitare vor fi despăgubite cu câte 100.000 de dolari.

Contractorii români răniți în Congo au fost transferați în Etiopia, în stare gravă, „la spitale mult mai specializate”
Contractorii români răniți în Congo au fost transferați în Etiopia, în stare gravă, „la spitale mult mai specializate”

Românii răniți în confruntările armate din Congo au fost transferați în spitale din Etiopia, unii în stare foarte gravă. Camarazii lor au cerut să fie aduși în țară.

Mărturii din infernul din Congo. Românii au rezistat ore în șir în fața rebelilor „Oamenii ăia au murit fără niciun ajutor”
Mărturii din infernul din Congo. Românii au rezistat ore în șir în fața rebelilor „Oamenii ăia au murit fără niciun ajutor”

Cel puțin doi luptători români, angajați pe bază de contract în armata guvernamentală din Congo, ar fi fost uciși într-un schimb de focuri cu forțele rebele. Alți opt, tot români, ar fi fost răniți grav.

Doi români morți și alți patru răniți din rebeliunea din Congo. Numărul victimelor ar fi mai mare
Doi români morți și alți patru răniți din rebeliunea din Congo. Numărul victimelor ar fi mai mare

Rebeliunea din Congo a produs victime și printre contractorii români. Doi români au fost răniți și alți patru au fost răniți în evenimentele recente de acolo, a confirmat Ministerul Afacerilor Externe.

Israelul negociază în secret cu Congo să-i mute pe palestinienii din Fâşia Gaza în această ţară
Israelul negociază în secret cu Congo să-i mute pe palestinienii din Fâşia Gaza în această ţară

Oficialii israelieni anunţă că poartă negocieri secrete cu Congo şi mai multe alte ţări care să-i găzduiască pe palestinienii din Fâşia Gaza, scrie publicaţia în ebraică Zman Yisrael, relatează Le Figaro.

Recomandări
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, și-a susținut planul pentru victorie, la Bruxelles. Iar Washington-ul , a anunţat un nou ajutor militar consistent, pentru Ucraina, de 425 de milioane de dolari.

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.