Eurostat: România, în topul țărilor europene cu cele mai tinere mame. Ce vârstă au, în medie, la primul copil

62258625
StirilePROTV

După Bulgaria, România este una dintre țările cu cele mai tinere mame din Uniunea Europeană, cu o vârstă medie pentru primul copil de 27 de ani.

Conducem, din păcate, și la un capitol nedorit: un procent ridicat de mame minore. Pe de altă parte, potrivit celor mai recente date Eurostat, după Finlanda și Slovacia, avem cele mai multe familii cu patru sau mai mulți copii.

Sofia are 41 de ani și 5 copii. Prima sarcină a avut-o la 24 de ani. Femeia a fost sprijinită mereu de soțul ei. Singură, i-ar fi fost extrem de greu.

Sofia: În câte o zi e mai bine, în câte o zi mai greu, trebuie să pregătesc pentru cinci mâncare.

Iar frații s-au ajutat unul pe altul. Băiatul ei cel mai mare, Sebi, a împlinit 17 ani.

Citește și
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”

Țara europeană cu cele mai numeroase familii

În Finlanda aproape 10 % dintre familii au cel puțin patru copii, cea mai mare pondere potrivit datelor Eurostat. La mică distanță se clasează și țara noastră. Nivelul de trai este, însă, diferit, în favoarea nordicilor.

Mamele românce se numără printre cele mai tinere din Europa, vârsta medie fiind de 27 de ani pentru primul copil, potrivit aceluiași studiu. În Italia ori Spania, vârsta medie pentru prima sarcină a ajuns la 31 de ani.

Bogdan Mucea, sociolog: Observăm o tendință la nivel european de creștere a vârstei la care femeile aleg să facă primul copil în momentul în care o anumită stabilitate economică, paternul românesc, cu siguranță, încurajează familiile și femeile să aibă mai mult de un copil.

Marius Mihăilă, medic obstetrică-ginecologie: În general, între 20 și 25 de ani la prima sarcină, iar la a doua sarcină, de obicei, este o diferență de 2, 3 ani, de la a treia, a patra în sus sunt situații mai excepționale.

Cu toate acestea, avem tot mai puțini copii în țările din Uniune. În 2023, au venit pe lume 3.670.000 de nou-născuți, mai puțini decât acum 11 ani, când au fost 4.200.000.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.