Elisabeta Lipă a renunţat la șefia ANS. Marea canotoare pleacă de la conducerea instituției după un mandat cu controverse

62508774
Inquam Photos / George Calin

Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă a renunţat la funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), atribuţiile acesteia fiind preluate de vicepreşedintele Thomas Moldovan.

"Având în vedere cererea doamnei Elisabeta Lipă, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/10.843 din 23 decembrie 2024 şi la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/42.747/M.A. din 23 decembrie 2024, în temeiul art. 29 şi al art. 31 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 359/2023, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie:
Art. 1. La data de 31 decembrie 2024, doamna Elisabeta Lipă se eliberează, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Art. 2. Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Thomas-Răzvan Moldovan, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuţiile de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii"
, se arată în decizia semnată de premier şi publicată pe site-ul ANS.

Elisabeta Lipă fusese numită în funcţie la data de 20 iunie 2023. Fosta canotoare a câştigat la ultimele alegeri un post de deputat pe lista PSD din judeţul Botoşani.

Un mandat marcat de controverse

ANS funcţionează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desfiinţat în iunie 2023.

Mandatul Elisabetei Lipă la conducerea ANS a fost marcat de unele controverse, una dintre cele mai mari având loc chiar în lunile premergătoare alegerilor parlamentare.

Citește și
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

În octombrie, Elisabeta Lipă a fost ținta unor acuzații lansate de fostul ministru al Sportului, Eduard Novak. Acesta susținea că secretarul general al Federaţiei Române de Canotaj şi contabilul şef al forului au primit premii mai mari decât campionul David Popovici.

“În timp ce lipa lipa către Botoşani, David Popovici păleşte în faţa SG-ului şi a contabilului şef de la Federația Română de Canotaj… La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanţă, valorile şi criteriile actualilor decidenţi din sport sunt de noaptea minţii. Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) şi Petrescu Roxana (contabilul şef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obţinut de Daniel Popovici”, a scris Eduard Novak.

În replică, Elisabeta Lipă a spus că acei bani urmau să fie împărțiți către personalul de la Canotaj. Controversele din spațiul public au devenit tot mai mari, iar fosta sportivă a fost chemată la o discuție cu Marcel Ciolacu. 

După întâlnirea de la guvern, Elisabeta Lipă susține că totul a fost de fapt o simulare contabilă și că înainte ca acești bani să fie primiți de cei de la Canotaj, sunt făcute astfel de analize.

„Nu poate să-și imagineze nimeni că în contul unei contabile poate să intre 160.000 de euro. Este doar o simulare. Ce înseamnă acești 40%, după care acești bani vor intra direct în conturile personalului angajat. Pentru fiecare angajat în parte, când vor fi aprobate în Comitetul Executiv, până atunci facem simulări”, a mai adăugat atunci Elisabeta Lipă.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.