După ce a pierdut tot salariul la jocurile de noroc, un bărbat din Galați s-a sinucis în fața soției

×
Codul embed a fost copiat

Depresia merge adesea mână-n mână cu dependența de jocurile de noroc, iar în cazul unui bărbat din Galați lanțul problemelor l-a împins la un gest extrem, înainte de Crăciun.

După ce și-a pierdut tot salariul la o sală de jocuri, omul și-a luat viața în fața soției. Bărbatul lucra ca agent de pază la o firmă din Galați și apropiații spun că, de ceva vreme, nu mai era în apele lui și căzuse în patima alcoolului.

Nenorocirea s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, când bărbatul s-a văzut pus în situația de a explica familiei că nu mai are niciun leu din salariu, chiar înainte de sărbători. După un scurt scandal, după miezul nopții, vecinii au auzit că au venit poliția și ambulanța.

Femeie: "Eu am văzut, când am venit, poliția, atâta. Am intrat în casă, mie mi-a spus să intru în casă polițaiul. Și ei au rămas acolo. Că s-a omorât, că a jucat la jocuri de noroc."

Dr. Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanță Galați: "Găsit în apartament, în stop cardiorespirator, cu două plăgi înjunghiate. S-au început manevrele de resuscitare, care s-au continuat timp de aproape o oră, însă fără rezultat. S-a declarat decesul pacientului."

Citește și
gelozie
Un bărbat, la un pas de sinucidere după ce fosta iubită i-a trimis zilnic peste 150 de mesaje în care îi cerea împăcarea

Apropiații bărbatului vorbesc despre o dependență de jocurile de noroc și că și-ar fi pierdut salariul la păcănele. Mai mult decât atât, de ceva vreme, el ar fi picat într-o depresie. Probabil de aceea a început să bea alcool tot mai des. Vecinii spun că locuia cu chirie, din toamnă, într-un apartament cu două camere și că l-au văzut, în ultima vreme, mai mult băut.

Vecin: "L-am găsit o dată aicea, jos, l-am ridicat, l-am băgat în casă. Restul nu știu."

Vecină: "El mai tot timpul era băut. Și scandaluri, și vorbea urât. Era un om violent. Avea, într-adevăr un copil, o soție tânără, o familie destul de tânără. După părerea mea ar fi trebuit să aibă o altă perspectivă și o altă viziune asupra vieții."

Specialiștii spun că, în perioada sărbătorilor, persoanele depresive caută cu disperare o soluţie și, copleşiţi că nu găsesc nicio ieşire, ajung la suicid.

Mioara Grigoraș, psiholog clinician și psihoterapeut: "Dependența și depresia sunt două tulburări psihice care apar întrânsa legătură și, de multe ori, se mențin și se intensifică una pe cealaltă. Mi-aș dori ca în perioada următoare să fim un picuț mai atenți la chipul persoanelor de lângă noi pentru că, de multe ori, depresia are un chip ascuns."

În urma bărbatului rămâne o familie traumatizată, cu un băiețel de 6 ani, care va avea nevoie, cel mai probabil, de sprijin de specialitate. Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, conform procedurilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Un bărbat și-a ucis soția, și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Cei doi copii au asistat la scenele șocante
Un bărbat și-a ucis soția, și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Cei doi copii au asistat la scenele șocante

O crimă urmată de sinucidere a îngrozit comunitatea dintr-o localitate din județul Brăila. Un bărbat de 47 de ani și-a ucis soția și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Scenele de groază s-ar fi petrecut de față cu cei doi copii ai familiei.

Un bărbat, la un pas de sinucidere după ce fosta iubită i-a trimis zilnic peste 150 de mesaje în care îi cerea împăcarea
Un bărbat, la un pas de sinucidere după ce fosta iubită i-a trimis zilnic peste 150 de mesaje în care îi cerea împăcarea

Un bărbat a ajuns la un pas de sinucidere după ce fosta lui iubita i-a trimis peste 1.000 de mesaje prin care îl implora să se împace cu ea.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.