Dosar penal in rem în cazul senatorului Vergil Chiţac, infectat cu coronavirus

Vergil Chitac

Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul senatorului liberal Vergil Chiţac, care a infectat mai multe persoane cu noul coronavirus.

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz, ancheta urmând să stabilească dacă senatorul şi-a luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului, transmite Agerpres.

În perioada 17 - 19 februarie, Vergil Chiţac a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, iar pe 6 martie Secretariatul general al Adunării NATO a emis un document, în care participanţii erau anunţaţi că unul dintre membrii delegaţiei franceze a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Pe 9 martie, Vergil Chiţac a luat parte la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, unde au fost prezenţi aproximativ 100 de liberali, inclusiv premierul Ludovic Orban.

Chiţac susţine că a aflat de documentul emis de NATO la data de 9 martie, iar în aceeaşi zi a contactat un medic, care i-a spus să stea liniştit dacă nu are simptome.

Citește și
Senatorul PNL Vergil Chițac și soția, transportați fără izoletă la spital
Senatorul PNL Vergil Chițac și soția, transportați fără izoletă la spital, în Constanța

Ulterior, Vergil Chiţac şi alţi trei participanţi la şedinţa BPN au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, şi anume deputatul Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David Nicolae.

De asemenea, premierul Ludovic Orban a anunţat că va sta 14 zile în izolare, chiar dacă rezultatul testului pe care l-a făcut a ieşit negativ.

Vergil Chiţac se află internat în prezent la Secţia Terapie Intensivă din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Una dintre persoanele infectate de Chițac spune că s-a aflat la 3-4 metri de acesta
Una dintre persoanele infectate de Chițac spune că s-a aflat la 3-4 metri de acesta

Sunt cel puţin 3 persoane confirmate pozitiv cu coronavirus după ce au luat contact cu senatorul de Constanța, Vergil Chițac, acum internat la boli infecţioase, în condiţii stricte de izolare.

Senatorul PNL Vergil Chițac și soția, transportați fără izoletă la spital, în Constanța
Senatorul PNL Vergil Chițac și soția, transportați fără izoletă la spital, în Constanța

Anunţul că senatorul Vergil Chițac a fost confirmat oficial cu coronavirus a alertat sute de persoane, care au intrat în contact cu acesta, numai în ultimele două săptămâni.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.