Doi bărbați morți între fiarele contorsionate, într-un groaznic accident în apropiere de Giurgiu. Cine a scăpat cu viață

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbați au murit într-un groaznic accident produs între Giurgiu și Oinacu. Victimele au fost găsite de pompieri prinse între fiarele contorsionate și nu au mai avut nicio șansă.

Doi bărbați, în vârstă de 38 și 50 de ani, și-au pierdut viața, în urma accidentului de duminică după-amiază, pe DJ 507, între localitațile Giurgiu și Oinacu.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, a transmis ISU.

„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat elicopterul SMURD.

Conducătorul auto și pasagerul unuia dintre autoturisme au fost găsiți încarcerați, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare.

Citește și
Copil
Chirurgii au reușit să reatașeze capul unui copil. A suferit o decapitare internă după un accident înfiorător

Șoferul celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 40 de ani, a fost preluat de o ambulanță SAJ, iar pasagera, în vârstă de 47 de ani, de elicopterul SMURD. Ambele persoane erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital” arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un bărbat de 49 de ani riscă să rămână paralizat, după un accident grav suferit la o piscină din Botoșani
Un bărbat de 49 de ani riscă să rămână paralizat, după un accident grav suferit la o piscină din Botoșani

Un bărbat de 49 de ani, venit să se răcorească la o bază de agrement din Botoșani, s-a rănit la cap și la coloana vertebrală, după ce a plonjat în piscină.

Chirurgii au reușit să reatașeze capul unui copil. A suferit o decapitare internă după un accident înfiorător
Chirurgii au reușit să reatașeze capul unui copil. A suferit o decapitare internă după un accident înfiorător

Medicii israelieni au reușit să reatașaseze capul unui copil palestinian, care a suferit o decapitare internă - leziune aproape întotdeauna fatală - în urma unui accident înfiorător, potrivit The Times of Israel.

Accident teribil în SUA. Un autobuz cu pasageri s-a ciocnit cu trei camioane parcate
Accident teribil în SUA. Un autobuz cu pasageri s-a ciocnit cu trei camioane parcate

Trei persoane au murit și alte 14 au fost rănite, unele grav, într-un accident care a avut loc pe o autostradă din Statele Unite.

Un băiat de 16 ani a fost strivit de un utilaj agricol, pe câmp, în județul Timiș
Un băiat de 16 ani a fost strivit de un utilaj agricol, pe câmp, în județul Timiș

Accident șocant într-un sat din județul Timiș. Un băiat de 16 ani a fost strivit de un utilaj agricol în timp ce se afla la muncile câmpului.

O nouă tragedie pe „Drumul morții”. Un șofer a murit după ce a intrat cu mașina într-o cisternă
O nouă tragedie pe „Drumul morții”. Un șofer a murit după ce a intrat cu mașina într-o cisternă

O persoană a decedat în urma unui accident de circulaţie produs marţi pe DN2 (E85), supranumit „Drumul morții”, în afara localităţii Căldăruşanca, fiind implicate un autoturism şi o autocisternă.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.