Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Explicațiile autorităților în cazul ”Ferma Dacilor”. Cum au lăsat pensiunea să funcționeze ani de zile fără autorizație

Your browser doesn't support HTML5 video.

Patronul complexului turistic care a ars, Cornel Dinicu, a fost audiat alături de alte persoane în ancheta penală deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Prahova.

În același timp, specialiștii analizează modul în care s-a produs incendiul pentru a stabili dacă a fost o defecțiune la centrala pe lemne a complexului, o mână criminală sau poate o supraîncărcare a rețelei electrice.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Șofer: „Toată lumea zice că a fost un scandal. Cineva s-a certat pe acolo. Eu cred că e o mână criminală.” Spusele oamenilor nu sunt confirmate deocamdată de polițiști. Potrivit acestora, nu au primit niciun apel la 112 în legătură cu un posibil conflict. Pompierii nu exclud însă nicio variantă.

Nicolae Tudoroiu, șeful intervenției ISU Prahova: „Din câte am văzut, la sosirea primelor echipaje, acoperișul era în flacări. Este adevărat, din ce am observat, că 50% din acoperiș era acoperit cu panouri fotovoltaice. Deocamdată nu putem spune că ar fi o sursa probabilă de incendiu.”

Citește și
incendiu ferma dacilor
Incendiul de la Ferma Dacilor. Cei captivi strigau disperați după ajutor. O femeie a țâșnit din foc cu un copil în brațe

La Ferma Dacilor, în județul Prahova, au ajuns specialiștii INSEMEX Petroșani, este autoritatea națională supremă care vine și anchetează asemenea catastrofe. Ei vor fi cei care, alături de criminaliști, le vor pune procurorilor pe masă toate dovezile ca aceștia din urmă să știe exact întâmplat aici și cine poate fi tras la răspundere. Ancheta va trebui să lămurească și dacă holul restaurantului respectă sau nu normele de securitate la incendiu. Însă acest lucru ar fi trebui să fie observat la controalele din trecut ale pompierilor. Inspectorii veniți la fața locului susțin că nu le este clar din documente, când a început să funcționeze. Mai mult, potrivit acestora localul nu avea autorizație de securitate la incendiu.

lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: „Din datele preliminare, ultimul control a fost în 2019.”

Reporter: Și au fost nereguli?

lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: „Da, mai multe, din care una rezolvată pe timpul controlului. Una din neregulile de atunci, nu ne-a pus la dispoziție documente din care să reiasă momentul punerii în funcțiune.”

Reporter: Despre autorizația de securitate la incediu, ce ne puteți spune?

lt. col. Șandru Răzvan, șeful inspecției de prevenire ISU Prahova: „Din datele efectuate la prima oră, în baza unității noastre nu a fost emis acest document.”

Pentru neregulile găsite în 2019, proprietarul fermei a primit 6 avertismente. Prefectul județului a declarat că un alt control s-ar fi desfășurat și acum 3 ani, însă susține că nu știe cum s-a încheiat.

Cornel Dinicu, trecut controversat

Cel care controla afacerea se numește Cornel Dinicu, însă în acte apar alți proprietari. Într-un interviu acordat în iulie, Dinicu se plângea unui jurnalist local că autoritățile îi dădeau foarte greu autorizațiile. patru ani ar fi durat să primească doar puz-ul pentru clădirea care a ars. Dinicu a lăsat să se înțeleagă și că a ridicat-o fără să mai aștepte actul. Potrivit DSU, restaurantul avea 5 camere la parter și 6 la etaj.

Pensiunea "Ferma Dacilor", ascunsă între podgoriile din Dealu Mare, era un loc căutat de mulți turiști în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și de Paște. A ajuns să atragă și străini după vizita unui vlogger culinar care a lăudat mâncarea și produsele tradiționale pe care le găseai acolo.

Oamenii de acolo reușesc, într-un mod incredibil, să gătească mâncarea străveche, mâncarea strămoșilor românilor. Pe de altă parte, Cornel Dinicu are un trecut controversat. Este născut în Mizil, însă trăiește în București și are 5 copii. Într-o anchetă realizată la „România, te iubesc”, un fost lider interlop l-a acuzat că în 2000 ar fi fost implicat în furtul a unui kg de bijuterii și a 420 de mii de dolari. Un caz numit atunci de presă afacerea Portbagajul. Alexandru Ilie, zis Sandu Geamanu: „I-a luat Dinicu Cornel. El fiind bodyguardul fiicei unui senator de Călărași. Era poziționat și susținut politic. Au fost niște alergături, niște lupte...” Banii nu au fost recuperați niciodată. Potrivit jurnaliștilor de la G4Media, în februarie 2000, Cornel Dinicu a fost arestat de Poliția Prahova, pentru deținere ilegală de armă militară și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. IPJ Prahova nu a putut confirma informația.

Horia Constantinescu, președintele Autorității pentru Protecția Consumatorilor lăuda anul trecut într-o postarea pe Facebook afacerea de la Ferma Dacilor și se mândrea că este prieten cu patronul de peste 30 de ani.

Felul în care funcționa "Ferma Dacilor" a făcut și obiectul unui dosar al secției militare a DNA, însă dosarul a fost clasat în martie. Acum, după ce restaurantul a ars, procurorii vor redeschide cazul, susțin surse judiciare.

De ce nu ar fi revenit pompierii cu controalele la Ferma Dacilor

Dosarul DNA care a fost clasat și va fi redeschis acum face referire tocmai la modul în care au decurs controalele pompierilor la Ferma Dacilor. După ce unitatea a fost sancționată doar cu avertisment, în ciuda neregulilor grave, la restaurantul din Gura Vadului a avut loc o masă de protocol a ISU, despre care s-a suspectat că ar fi fost oferită de patronul complexului, pentru a fi tratat cu indulgență. Prefectul județului Prahova susține că pompierii au motivat că nu au revenit cu controalele la Ferma Dacilor, pentru că aceste activități au fost suspendate în pandemie. Pe de altă parte, Ferma Dacilor a fost ridicată fără autorizație de construcție și funcționa fără autorizație de la Primărie - a recunoscut primarul, care susține că, de câte ori mergeau acolo oamenii lui, în control, li se spunea că proprietarii nu sunt prezenți, pentru a le permite accesul. Pe site-ul Ministerului Turismului, Ferma Dacilor apare ca structură clasificată de o stea, cu 28 de locuri de cazare, probabil e vorba de căsuțele acoperite cu stuf, care nu au fost afectate de incendiu. Restaurantul nu există, ca structura clasificată, în evidențele aceluiași minister.

De ce nu a mai făcut ISU controale la pensiunea „Ferma Dacilor”

Dosarul DNA, care a fost clasat și va fi redeschis acum, face referire tocmai la modul în care au decurs controalele pompierilor la Ferma Dacilor. După ce unitatea a fost sancționată doar cu avertisment, în ciuda neregulilor grave, la restaurantul din Gura Vadului a avut loc o masă de protocol a ISU, despre care s-a suspectat că ar fi fost oferită de patronul complexului pentru a fi tratat cu indulgență.

Prefectul județului Prahova susține că pompierii au motivat că nu au revenit cu controalele la Ferma Dacilor, pentru că aceste activități au fost suspendate în pandemie.

Pe de altă parte, Ferma Dacilor a fost ridicată fără autorizație de construcție și funcționa fără autorizație de la Primărie - a recunoscut primarul, care susține că, de câte ori mergeau acolo oamenii lui în control li se spunea că proprietarii nu sunt prezenți pentru a le permite accesul.

Pe site-ul Ministerului Turismului, Ferma Dacilor apare ca structură clasificată cu o stea, având 28 de locuri de cazare; probabil este vorba de căsuțele acoperite cu stuf, care nu au fost afectate de incendiu.

Restaurantul nu există ca structură clasificată în evidențele aceluiași minister.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult