Criminalul Raisei a fost arestat preventiv. Indiciul care l-a dat de gol pe minorul de 15 ani

×
Codul embed a fost copiat

Criminalul Raisei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Băiatul de 15 ani este verișorul victimei și și-a recunoscut fapta, joi.

 

Ancheta a fost una anevoioasă pentru că inculpatul de 15 ani a refuzat să comunice cu anchetatorii, invocând diverse motive.

Apoi anchetatorii au găsit urme de sânge pe hainele adolescentului. Acesta a fost primul semn că el este autorul, iar ipoteza a fost confirmată în scurt timp de expertizele de specialitate - sângele de pe haine era al Raisei.

Potrivit unor surse judiciare, crima s-a petrecut chiar în locul unde a fost găsit trupul fetiței. La necropsie, pe lângă urmele de asfixiere, legiștii au numărat și mai multe lovituri de cuțit, care i-au provocat copilei o hemoragie internă. Părinţii fetiţei sunt convinşi că tânărul a avut complici.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Crima din Padina. Interlopii care au ucis un om într-un bar spun că a fost vorba de legitimă apărare şi că au fost provocaţi
Crima din Padina. Interlopii care au ucis un om într-un bar spun că a fost vorba de legitimă apărare şi că au fost provocaţi

Interlopii care au ucis un om într-un bar din Padina spun că s-au aflat în „legitimă apărare” în momentul crimei şi că au fost provocaţi să provoace un scandal. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată însă opusul.

 

Răsturnare de situație în cazul morții Raisei. Criminalul nu ar fi acționat singur. Declarațiile făcute de părinții fetiței
Răsturnare de situație în cazul morții Raisei. Criminalul nu ar fi acționat singur. Declarațiile făcute de părinții fetiței

Raisa, fetiţa de 2 ani, din Dolj, găsită moartă lângă casă, a fost ucisă. Iar principalul suspect de crimă este chiar verişorul copilei, un adolescent de 15 ani.

Tatăl bărbatului din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani: Ar merita pedeapsa capitală. L-aș omorî cu mâna mea
Tatăl bărbatului din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani: Ar merita pedeapsa capitală. L-aș omorî cu mâna mea

Tatăl individului din Botoșani care și-a violat și ucis nepoata de 8 ani face mărturii cutremurătoare. Bărbatul cere pedeapsa capitală pentru fiul său după ce a comis crima odioasă.

„Tanti, m-a bătut de m-a rupt!”. Femeia ucisă de soț a murit în somn. Cei doi au fost la o nuntă înainte de crimă
„Tanti, m-a bătut de m-a rupt!”. Femeia ucisă de soț a murit în somn. Cei doi au fost la o nuntă înainte de crimă

Lipsită de apărare, o femeie din Botoșani a fost ucisă de soțul violent care și-a luat apoi viața. Victima sunase chiar înainte de crimă la 112, după un scandal cu bărbatul agresiv și gelos.  

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.