Cozi interminabile la frontieră, de 3 zile. De ce se întorc, de fapt, oamenii în ţară

×
Publicitate

De trei zile, românii care vor să se întoarcă în țară pun presiune pe frontiera de vest.

Se așteaptă cu orele în unele puncte, pentru că intrarea în România presupune un proces lung și istovitor. De sâmbătă și până luni dimineață peste 17.000 de persoane au fost înregistrate doar la Nădlac.

După două zile de haos în Vama Nădlac I din Arad aglomerația
s-a mai domolit, dar tot e rău. Unii au așteptat și șapte ore ca să intre în țară.

Bărbat: „Din Germania venim și până aici am ajuns cu ce-o dat Domnul. Am fost pe aeroport în Frankfurt cinci autocare. Ne-au spus că nu este avion, să căutăm mașini. Am ajuns aici, nu știu câți kilometri am făcut pe jos."

Șofer: „Sunt pe drum de sâmbătă, de la ora 3. Am încercat să ies pe la cehi, dar m-au respins și să o iau prin Austria. Nu ne spune nimeni nimic și acum stau în coloană mai bine de șapte ore."

Citește și
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

Șofer: „Sunt de azi-noapte de la 4, aproape 10 ore. Coloana în Ungaria este undeva la patru kilometri și vin foarte mulți oameni pe jos."

În vamă, timpii de așteptare au crescut, pentru că toți sunt evaluați sanitar.

Mulți continuă să vină pe jos. Sunt aduși cu mașini și microbuze până la câțiva kilometri de granița româno-ungară și de acolo își continuă singuri drumul.

Cu o sută de metri înainte de frontieră primesc formularele pe care trebuie să le completeze până ajung la punctele de control.

Este o măsură nouă prin care autoritățile încearcă să evite îmbulzeala.

Femeie: „Din Olanda vin după atâta timp. Avem nevoie să venim și acasă. Bine că s-a dat drumul și mergem în izolare și nu ne mai duc în altă parte. Ajuns până aici cu taxiul."

Femeie: „Suntem forțate să venim. Așa am stat trei luni de zile. Am lucrat, nu mai suportăm, trebuie să ne întoarcem cu orice preț. Pe jos am făcut o oră jumate, vreo cinci, șase kilometri. Cei care ne aduc ne iau un preț enorm, dar nu mai putem sta. Eu sunt din 26 februarie."

Majoritatea celor care s-au întors în ultimele zile în țară sunt muncitori sezonieri cărora li s-au terminat contractele și oameni care au rămas fără o ocupație din cauza problemelor provocate de coronavirus în Europa.

Femeie: „Am fost sezonieră și s-a terminat contractul și am venit acasă. Venim din spate. Ne-a adus o mașină care face transportul de persoane din Germania până aici la graniță, numai că nu a putut băiatul să intre, că automat îl izola la domiciliu. Sperăm să jungem cu bine acasă."

Potrivit Poliției de Frontieră în Vama Nădlac I sunt deschise șapte artere de trecere a graniței și au mai fost înființate opt posturi mobile de control.

Matei Ionuț Filip, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră Arad: „Au fost dispuse măsuri de congestionare a traficului și pentru respectarea distanțării sociale astfel: reorganizarea arterelor de control prin crearea unor culoare care să permită separarea fluxurilor de pasageri, orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în țară, prin înțelegere cu Ungaria, suplimentarea punctelor de control, inclusiv mobile, în care polițiștii folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităților."

La intrarea în țară, prim Vama Borș, timpul de așteptare a fost luni de 150 de minute, iar la Vărșand, de 60 de minute.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual
Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual

Ministerul Sănătăţii a supus, miercuri, dezbaterii publice proiectul unei ordonanţe care va reglementa telemedicina.

După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.