CNCD: Interzicerea accesului elevilor cu febră la examenele naţionale este discriminare indirectă

62130691
Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că interzicerea accesului candidaţilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale reprezintă "discriminare indirectă".

CNCD a formulat acest punct de vedere privind Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4259/827/2020, prin care nu se permite accesul candidaţilor la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat din 2020, dacă temperatura lor corporală măsurată depăşeşte limita de 37,3 grade Celsius, după ce Avocatul Poporului (AP) a trimis CNCD o adresă prin care solicita un punct de vedere, scrie Agerpres.

În analiza sa, Colegiul director al CNCD a avut în vedere prevederea din art. 2, alin. 3 din O.G. 137/2020 potrivit căreia "sunt discriminatorii (...) prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".

Conform CNCD, scopul măsurii analizate este de a asigura protecţia tuturor participanţilor la examen din punct de vedere medical.

Scopul urmărit prin impunerea condiţiei este unul legitim. Colegiul director al CNCD constată însă că măsura aleasă pentru a atinge scopul legitim nu este adecvată şi necesară din mai multe considerente: nu există o cercetare medicală care să dovedească faptul că o persoană care are temperatura corpului de 37,3 grade Celsius este purtătoare de SARS-CoV-2, totodată, este de aceeaşi notorietate faptul că purtătorii acestui virus pot avea temperatura corporală în parametri normali, din acest motiv ei fiind numiţi asimptomatici; există o serie de factori care nu sunt de natură medicală ce generează o creştere a temperaturii corporale peste pragul de 37,3 grade Celsius.

Citește și
Peste 120 de clienți casnici din Sectorul 2 au rămas fără gaze, după un incident la instalația comună a unui bloc
Peste 120 de clienți casnici din Sectorul 2 au rămas fără gaze, după un incident la instalația comună a unui bloc

De asemenea, toţi elevii au obligaţia să respecte regulile de distanţare socială, respectiv dezinfecţie, pentru prevenirea transmiterii infecţiei. Din acest motiv, condiţia limitei temperaturii corporale reprezintă doar un indiciu şi nu constituie o certitudine medicală a existenţei infecţiei SARS-CoV-2, prevede punctul de vedere formulat de CNCD.

Colegiul director al CNCD a constatat că măsura nu este necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit. Soluţia care să asigure atât atingerea scopului urmărit, cât şi eliminarea efectelor discriminatorii ar putea fi asigurarea unor săli în care elevii a căror temperatură corporală depăşeşte 37,3 grade Celsius să susţină examenele, menţionează CNCD.

Conform sursei citate, interzicerea accesului elevilor care au un anumit nivel al temperaturii corporale la examenele naţionale din 2020 are ca efect "încălcarea exercitării dreptului la educaţie, în condiţii de egalitate". Prin dreptul la educaţie se înţelege şi dreptul elevilor de a fi evaluaţi în condiţii egale, beneficiind de aceleaşi subiecte şi de aceleaşi criterii de evaluare.

"Mai mult, se pune următoarea întrebare: ce se întâmplă dacă elevii care se prezintă la sesiunile secundare sunt măsuraţi cu o temperatură corporală peste limita stabilită?", se arată în punctul de vedere al CNCD.

Colegiul director recomandă instituţiilor competente să identifice şi să aplice măsuri care asigură atât dreptul la educaţie, în condiţii de egalitate, cât şi prevenţia răspândirii SARS-CoV-2.

CNCD menţionează că punctul de vedere a fost adoptat cu majoritatea de voturi a celor prezenţi (6 voturi pentru şi un vot împotrivă).

"Mi se pare un punct de vedere foarte bine argumentat, dânşii consideră că ne-am afla în faţa unui caz de discriminare indirectă, deci o discriminare care nu este dorită, nu este intenţionată, dar se produce, având în vedere felul în care se desfăşoară lucrurile (...). Văd ca la final CNCD face chiar şi o recomandare Ministerului Educaţiei, să revină asupra acelui ordin şi să găsească o altă formulă prin care toţi elevii să poată să participe la aceste examene şi de evaluare naţională şi de bacalaureat în condiţii de egalitate şi am observat că sugestia dată de ei coincide de fapt cu un lucru pe care şi eu l-am spus în alte interviuri - se poate gândi la o încăpere în care să fie puşi cei care ar avea temperatura mai mare decât standardul normal", a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, joi, pentru AGERPRES.

Ea este de părere că, dacă se doreşte acest lucru, se poate găsi şi o formulă prin care să se asigure supravegherea elevilor.

"Fie că un profesor care ar merge acolo ar fi echipat cu toate cele necesare, mai sunt şi camerele de supraveghere, deci, dacă există dorinţa de a rezolva în favoarea elevilor şi în favoarea unui tratament nediscriminatoriu, sunt convinsă că se găsesc modalităţi", a menţionat Renate Weber.

Ea a spus că AP va formula o recomandare către Ministerul Educaţiei prin care va cere găsirea unei soluţii.

"Noi altceva nu putem decât (să formulăm - n.r.) o recomandare, aşa cum prevede legea şi o vom face într-un mod (...) oficial, formal, mâine cu siguranţă, în care să solicităm găsirea unei soluţii prin care toţi aceşti copii, inclusiv cei care ar fi găsiţi cu temperaturi de peste 37,3 grade Celsius, să poată să participe la susţinerea acestor examene acum, odată cu colegii lor", a adăugat Renate Weber.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Campioana olimpică Sha'Carri Richardson, arestată în SUA! Ce s-a întâmplat
GALERIE FOTO Campioana olimpică Sha'Carri Richardson, arestată în SUA! Ce s-a întâmplat
Citește și...
Peste 120 de clienți casnici din Sectorul 2 au rămas fără gaze, după un incident la instalația comună a unui bloc
Peste 120 de clienți casnici din Sectorul 2 au rămas fără gaze, după un incident la instalația comună a unui bloc

Un număr de 124 de clienți casnici sunt afectați, vineri seară, de o întrerupere a furnizării de gaze naturale, în urma unui „incident” produs la instalația comună care alimentează un bloc din Sectorul 2 din București.

Cutremur, vineri seara, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut
Cutremur, vineri seara, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Caz dramatic în Hunedoara. Doi polițiști au salvat în ultima clipă viața unui bărbat care se spânzurase după ce a apelat 112
Caz dramatic în Hunedoara. Doi polițiști au salvat în ultima clipă viața unui bărbat care se spânzurase după ce a apelat 112

Doi polițiști din Hunedoara au salvat în ultima clipă viața unui bărbat care se spânzurase după ce a sunat la 112. Oamenii legii au străbătut sute de metri prin zăpadă, noaptea, pentru a ajunge la bărbat, după care i-au tăiat funia.

Recomandări
Volodimir Zelenski a discutat cu Nicușor Dan despre securitatea energetică: ”Este crucial. Mulțumesc poporului român”
Volodimir Zelenski a discutat cu Nicușor Dan despre securitatea energetică: ”Este crucial. Mulțumesc poporului român”

Preşedintele Nicuşor Dan a avut, vineri, o discuţie cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind securitatea energetică.

Bucureștiul susține un sfert din economia României. Capitala produce mai mult decât următoarele patru județe la un loc
Bucureștiul susține un sfert din economia României. Capitala produce mai mult decât următoarele patru județe la un loc

Economia României este susținută în mare parte cu ajutorul Capitalei. În vreme ce Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar, estimările arată o creștere a Produsului Intern Brut în următorii ani. 

Chisăliţă (AEI): Carburanţii s-ar putea scumpi în România cu până la 4,5 lei pe litru. Motorina, cea mai afectată
Chisăliţă (AEI): Carburanţii s-ar putea scumpi în România cu până la 4,5 lei pe litru. Motorina, cea mai afectată

Preţul carburanţilor ar putea creşte în România cu 0,5 bani până la 4,5 lei pe litru, în funcţie de gravitatea unei eventuale crize regionale, cu motorina în prima linie, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.