Grupul de investiții PPF din Cehia a finalizat cu succes achiziția CME

62136142

Începând de marţi, 13 octombrie, Central Media Entreprises, din portofoliul căreia fac parte PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA şi PRO TV Internațional, are un nou acţionar unic, grupul ceh de investiţii PPF.

PPF Group NV („PPF”) a anunțat că filialele sale au finalizat achiziția Central European Media Enterprises Ltd. („CME”).

PPF deține, acum, controlul deplin asupra operațiunilor CME în Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Bulgaria. Această tranzacție a fost supusă aprobării reglementate de către Comisia Europeană, de autoritățile de reglementare naționale din anumite țări și acționarii CME.

Acțiunile de pe piața NASDAQ Global Select și de pe bursa de la Praga au fost radiate, iar acum au încetat să mai existe, după finalizarea achiziției. Acționarii care dețin acțiuni CME Class A Common vor primi 4.58$ / acțiune.

”Suntem conduși de un sentiment de responsabilitate, având în vedere realizările anterioare ale CME cu aceste rețele TV. Vrem să construim în continuare pe aceste succese și pe poziția pe care aceste rețele o ocupă pe piețele lor, ca radiodifuzori independenți. Așteptăm cu nerăbdare să creăm noi oportunități de afaceri între operațiunile media și serviciile de telecomunicații. În cele din urmă, suntem încântați să avem un public atât de puternic și loial, și intenționăm să consolidăm relația cu spectatorii noștri prin conținut și o experiență superioară a utilizatorului”, a declarat Petr Kellner, acționar majoritar al PPF, potrivit unui comunicat al PPF.

Citește și
Israelul atacă Iranul: Zborurile București–Tel Aviv, sub semnul incertitudinii. Decocamdată nu sunt anulări
Israelul atacă Iranul: Zborurile București–Tel Aviv, sub semnul incertitudinii. Decocamdată nu sunt anulări

Cu efect imediat, Didier Stoessel va prelua funcția de director executiv la CME, responsabil pentru piețele cehe, române, slovace și slovene.

pro tv

 

Cu efect imediat, Didier Stoessel va prelua rolul de chief executive officer al CME și va coordona activitatea din Cehia, România, Slovacia și Slovenia. Dl. Stoessel are o experiență importantă în strategia și managementul senior în domenii precum media, tehnologie și finanțe globale, lucrând în trecut pentru Modern Times Group, HSBC Investment Bank și Merrill Lynch International.

Lubos Jetmar a fost numit CEO CME Bulgaria, responsabil pentru operațiuni, strategie și planuri de dezvoltare a creșterii în Bulgaria.

Am achiziționat o companie bine gestionată, cu o acoperire excepțională a consumatorilor și o notorietate remarcabilă a mărcii, și aștept cu nerăbdare să lucrez cu managementul excelent la posturile noastre TV. Prioritatea mea este de a accelera transformarea digitală a afacerii, de a crește capacitățile noastre de creare a conținutului și de a continua moștenirea CME, oferind știri independente și obiective, precum și divertisment de înaltă calitate pentru spectatorii noștri”, a mai declarat directorul executiv al CME, Didier Stoessel, conform sursei citate.

CME operează posturi de televiziune în Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Bulgaria, și este una dintre cele mai importante companii media și de divertisment din Europa Centrală și de Est.

CME difuzează 30 de canale de televiziune, atât gratuite, cât și cu plată, și ajunge la un total de 45 de milioane de telespectatori.

Comisia Europeană a aprobat cu o săptămână în urmă achiziționarea Central European Media Enterprises (CME) de către PPF Group NV, conform unui comunicat emis de instituția europeană.

Comisia a concluzionat că tranzacția nu ridică motive de îngrijorare în ceea ce privește competiția în Spațiul Economic European. Acesta era ultimul aviz necesar pentru finalizarea achiziţiei. 

Ce televiziuni se află în portofoliul CME

 

CME este o companie de media și divertisment cu afaceri în cinci țări din Europa Centrală și de Est, cu o populație cumulată de aproximativ 45 milioane de oameni.

Operațiunile CME cuprind 30 de televiziuni în Bulgaria (bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action, bTV Lady și Ring), Republica Cehă (Nova, Nova 2, Nova Cinema, Nova Sport 1, Nova Sport 2, Nova International, Nova Action și Nova Gold), România (PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA, PRO TV Internațional și PRO TV Chișinău), Slovacia (TV Markíza, Markíza International, Doma și Dajto) și Slovenia (POP TV, Kanal A, Brio, Oto și Kino).

CME este listat la NASDAQ Global Select Market și la Prague Stock Exchange sub simbolul “CETV”.

Ce este PPF Group

Grupul PPF investește în mai multe segmente de piață precum servicii financiare, telecomunicații, biotehnologie, imobiliare și inginerie mecanică.

Acțiunile Grupului PPF se întind din Europa până în Nordul Americii și Asia. Grupul PPF deține bunuri care depășesc 45 miliarde de euro (decembrie 2018). 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Israelul atacă Iranul: Zborurile București–Tel Aviv, sub semnul incertitudinii. Decocamdată nu sunt anulări
Israelul atacă Iranul: Zborurile București–Tel Aviv, sub semnul incertitudinii. Decocamdată nu sunt anulări

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă sâmbătă că, pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, este de aşteptat ca toate zborurile Bucureşti – Tel Aviv să fie afectate, însă decocamdată nu sunt anulări. 

Un bărbat fără permis a avariat cinci mașini care așteptau la semafor, în Capitală. A fugit cu tramvaiul de la locul faptei
Un bărbat fără permis a avariat cinci mașini care așteptau la semafor, în Capitală. A fugit cu tramvaiul de la locul faptei

Un bărbat de 40 de ani, fără permis, a avariat cinci mașini la semafor pe șoseaua Virtuții și a fugit cu tramvaiul 41. A fost arestat preventiv, anunță Poliția Capitalei.

Percheziții în Brașov la un individ suspectat că deține arme de foc și muniție. Ce au descoperit polițiștii
Percheziții în Brașov la un individ suspectat că deține arme de foc și muniție. Ce au descoperit polițiștii

Au fost percheziții în județul Brașov, într-un dosar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur

Israelul a lansat sâmbătă un atac în plină zi asupra capitalei Iranului, un nor de fum ridicându-se din centrul orașului. Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat că Statele Unite au fost implicate în acest atac.

Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.