Cine era Dan Petrescu, miliardarul român care a murit în accidentul aviatic de la Milano

×
Publicitate

Miliardarul Dan Petrescu, omul de afaceri care a decedat, duminică, într-un accident aviatic la Milano, era o prezență discretă în România, spun cei care l-au cunoscut.

Nu se afișa public și există puține fotografii cu el. Avea multe afaceri în domeniul imobiliar care îi mergeau atât de bine încât Ion Țiriac a spus la un moment dat că este mai bogat decât el. Deținea peste 150 de apartamente, vile și spații comerciale, iar averea lui era estimată la peste 1 miliard de euro.

Cei care l-au cunoscut pe Dan Petrescu spun despre el că s-a îmbogăţit la începutul anilor '90. A făcut afaceri inclusiv cu Ion Țiriac. Acesta a declarat la un moment dat că Dan Petrescu l-a întrecut şi este cel mai bogat roman.

Una dintre firmele sale - AVIROMS RENT A CAR - se ocupa de închirierea maşinilor, dar omul de afaceri activa în domeniul imobiliar. Avea mai multe terenuri pe care le-a închiriat celor mai cunoscute lanţuri de hypermarketuri din România. De pe urma lor, încasa chirii imense. Miliardarul deţinea şi mai multe spaţii comerciale.

Eduard Uzunov, om de afaceri: "Era un om foarte bine din punct de vedere material, ceea ce se ştie, avea circa, nu exagerez, aproximativ 150 de apartamente numai în zona Primăverii, Herăstrău, Aleea Alexandru, plus foarte multe proiecte viitoare. Spaţii comerciale, multe de tot, vreau să vă mai spun şi de vile, absolut în locaţii superbe. De-a lungul timpului, veneau toţi la el să-i vândă şi cumpăra cele mai bune lucruri. Avea un fler extraordinar."

Citește și
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună

În ciuda averii uriaşe, lui Dan Petrescu nu îi plăcea să epateze. Pe internet sunt puţine fotografii cu el, în care apare îmbrăcat simplu - într-o pereche de pantaloni, bocanci şi o bluză neagră.

Potrivit unor surse apropiate, fiica cea mare, din altă căsătorie, care nu se afla în avion, este cea care i-ar putea moşteni acum averea, estimată la peste un miliard de euro.

UPDATE: Informația prezentată ”pe surse”, potrivit căreia fiica cea mare, din altă căsătorie, este cea care ar putea moşteni acum averea, NU se confirmă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună
O femeie din Tulcea le-a dat unor străini toți banii din casă - 38.000 de lei, după ce i-au spus o minciună

Două persoane sunt cercetate penal pentru înşelăciune după ce au determinat o femeie de 76 de ani să le dea aproape 40.000 de lei, pentru serviciile medicale acordate nepotului său, rănit în urma unui accident rutier, a informat miercuri Poliţia Română.


Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ
Vacanța de schi 2026: când au elevii liber în februarie, în funcție de județ

Vacanța mobilă din luna februarie 2026, cunoscută și drept „vacanța de schi”, va fi organizată diferit de la un județ la altul, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.

O șoferiță a murit pe A1, după ce nu a mai putut evita un camion care a derapat și a ajuns de-a curmezișul drumului
O șoferiță a murit pe A1, după ce nu a mai putut evita un camion care a derapat și a ajuns de-a curmezișul drumului

Accident mortal, miercuri dimineața, pe A1, în apropiere de Deva. O femeie de 26 de ani din Botoșani a murit, după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un camion. 

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.