Cele mai bune orașe din România pentru studenți, prima dată într-un clasament global. Pe ce loc se situează București

×
Codul embed a fost copiat

Principalele centre universitare din România au intrat într-un clasament global al celor mai bune orașe pentru studenți, pentru prima dată în ultimii ani.

Clujul stă cel mai bine, urmat îndeaproape de Timișoara, București și Iași. Printre criteriile luate în considerare la întocmirea topului se numără rata de angajare a absolvenților, dar și câți dintre ei se stabilesc în orașul în care au studiat.

Dintre cele patru orașe cu campusuri studențești mari care apar în clasament, Cluj-Napoca se situează cel mai bine, pe locul 122.

La nouă locuri distanță este Timișoara. Urmează București și Iași.

În Cluj, se află și singura universitate inclusă în renumitul clasament Shanghai, dedicat celor mai bune universități din lume, Babeș Bolyai.

Citește și
Universitățile de la noi organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța
Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța

Daniel David, rector UBB Cluj-Napoca: „Împreună când ne punem forțele se vede un Cluj academic foarte puternic și totdeauna dacă raportăm numărul de studenți la populația general Clujul este cel mai colorat oraș din România din punct de vedere academic.”

Unul dintre criteriile luate în considerare de cei care au întocmit clasamentul este rata de angajare a absolvenților. De exemplu, la Universitatea Politehnică din Timișoara, aceasta este de 85%.

Paul a terminat Facultatea de Automatică și Calculatorare și va continua studiile la master. S-a angajat deja.

Paul Stiegelbauer, student: „Există cerere destul de mare, orașul este într-o continuă dezvoltare și din punct de vedere urban.”

Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnică Timișoara: „Vine o populație tânără, care prin studii - dincolo de faptul că va avea un nivel de trai mai ridicat - formează și o anumită elită în viitor pentru oraș.”

Iașiul este cel mai mare centru academic din Moldova și are cinci universități de stat. Saad a venit la noi din Egipt pentru masterat. După ce a terminat s-a înscris și la doctorat, la Facultatea de Horticultură.

Saad Hawary, doctorand: „După coronavirus și război viața e așa și așa, e mai scumpă, dar este ok.”

Pe lângă rata de angajare, alte criterii luate în considerare în alcătuirea clasamentului orașelor universitare au fost costurile asociate școlii, costul vieții, siguranța, poluarea și câți studenți rămân în oraș după finalizarea studiilor.

Ciprian Iftimoaei, sociolog: „Marile centrele universitare sunt alese de studenți români și străini pentru locurile de muncă mult mai bine plătite decât alte zone, pentru calitatea vieții. Studenții străinii aleg România, mai ales pentru costurile reduse în ceea ce privește școlarizarea.”

Clasamentul include 140 de orașe din întreaga lume, toate cu peste 250.000 de locuitori. Pe primele locuri se află Londra, Munchen, Seul, Zurich și Melbourne

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Concurență mare în universitățile din România. Ce specializări sunt în topul preferințelor viitorilor studenți
Concurență mare în universitățile din România. Ce specializări sunt în topul preferințelor viitorilor studenți

Viitorii studenți, mult mai mulți ca în anii trecuți, vor să se pregătească pentru meserii concrete și au dat astfel peste cap ierarhia din universități.

Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța
Universitățile din România organizează școli de vară pentru elevi. Cât costă și ce pot învăța

Centre universitare de prestigiu din România sau din străinătate organizează școli de vară sau cursuri pentru elevi și adulți, care vor să își perfecționeze cunoștințele.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.