Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce pică la Bac 2022 la Română. Subiecte și autori de studiat pentru prima probă scrisă

Absolvenții de liceu susțin, luni, 20 iunie, proba scrisă la Limba Română, prima din cadrul examenelor scrise de la Bacalaureat 2022. Înainte de a primi subiectele, toți se întreabă ce pică la Bac 2022 la Română și ce ar trebui să pregătească.  

Examenul la Limba română este singurul comun între toate profilele și specializările de la liceu. Chiar dacă subiectele sunt diferite pentru absolventii de uman și real, limba română îi interesează pe toți cei peste 126.000 de tineri care s-au înscris să dea Bac-ul anul acesta.

Ce pică la Bac la Română în 2022

Subiectele de la proba de Limba română de la Bacalaureat 2022 vor fi aflate abia, luni dimineață, la ora 09.00 de candidații aflați în sălile de examen, dar programa de la Limba Română pentru Bac 2022 a fost publicată încă de la începutul anului.

Vezi regulile de organizare a examenului de Bacalaureat în 2022

Ce se dă la Bac 2022 la Română

În programa de la Limba română pentru Bac 2022 este prevăzută lista autorilor canonici care trebuie studiați:

• Mihai Eminescu • Ion Creangă • I. L. Caragiale • Ioan Slavici • G. Bacovia • Lucian Blaga • Tudor Arghezi • Ion Barbu • Mihail Sadoveanu • Liviu Rebreanu • Camil Petrescu • G. Călinescu

Absolvenții trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti.

Modele subiecte Bac 2022 Română

Pentru absolvenții care vor să se verifice înainte de a da bacalaureatul la Limba Română, Ministerul Educației a publicat o serie de modele de subiecte la Română. Ei pot să aleagă în funcție de profilul la care au studiat, ce subiecte să rezolve. De asemenea, viitorii candidați la Bac 2022 pot încerca să rezolve și subiectele de anul trecut, deoarece Programa la Română de anul acesta este aceeași cu 2021.

Subiect Limba română - profil real 

Barem Limba română - profil real

Subiect Limba română  - profil uman 

Barem Limba română - profil uman

Vezi AICI subiectele la română la Bac 2021

Structura subiectelor la Limba Română de la Bac 2022

În cadrul examenului, candidații trebuie să arate că sunt capabili să scrie un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) din program.

Proba scrisă la Limba și literatura română este compusă din trei subiecte, fiecare cu câte un grad diferit de dificultate.

Primul subiect are două subpuncte și presupune citirea unui text nonliterar, la prima vedere, și rezolvarea câtorva cerințe pornind de la informațiile din acest text.

Subpunctul A va avea cinci întrebări, iar răspunsul se va regăsi în textul dat. Subpunctul B presupune redactarea unui text argumentative pornind de la o idee regăsită în textul respectiv.

Al doilea subiect începe cu un text literar (epic, liric sau dramatic) și are o cerință referitoare la genul sau curentul literar în care se încadrează fragmentul, caracterizarea scurtă a unui personaj, prezentarea perspectivei narative, prezentarea relației dintre ideea poetică și mijloacele artistice, stabilirea rolului notațiilor autorului sau altă cerință de acest gen.

Cel de-al treilea subiect presupune scrierea unui eseu de minimum 400 de cuvinte pornind de la o opera a unuia dintre autorii canonici prevăzuți în programă.

Punctajul este următorul: subiectul I - 50 de puncte, subiectul II - 10 puncte, subiectul III - 30 de puncte.

Calendar Bacalaureat 2022, probele scrise din sesiunea iunie-iulie

• 20 iunie 2022: Limba și literatura română • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă

Afișarea rezultatelor la Bacalaureat 2022

• 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) • 27 iunie 2022: depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 –18:00 • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult