Bărbat revenit din străinătate, izolat la domiciliu alături de fosta soţie de care nu are voie să se apropie

Bărbat revenit din străinătate, izolat la domiciliu alături de fosta soţie de care nu are voie să se apropie
StirilePROTV

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, revenit recent de la muncă din străinătate, s-a autoizolat la domiciliu alături de fosta soţie de care nu are voie să se apropie, potrivit unui ordin de protecţie emis de Tribunalul Vaslui.

 

”Am fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că fostul soţ a încălcat prevederile ordinului de protecţie.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a prevederilor ordinului de protecţie.

Am informat toate autorităţile cu atribuţiuni în acest sens, situaţia fiind monitorizată la nivelul instituţiei noastre”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri

Citește și
Analiză Frames: ,,Lunea neagră’’ în economie. Intrăm în a doua etapă a coronacrizei economice
Analiză Frames: ,,Lunea neagră’’ în economie. Intrăm în a doua etapă a coronacrizei economice

În luna noiembrie a anului trecut, faţă de bărbatul acuzat de violenţă în familie poliţiştii au emis un ordin de restricţie provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, care presupunea evacuarea din locuinţă şi interdicţia de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de soţie.

Ulterior, magistraţii de la Tribunalul Vaslui au emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni, dar fiindcă la momentul judecării cauzei femeia a anunţat că s-a mutat de la domiciliu, nu s-a mai dispus evacuarea bărbatului ci s-a stabilit doar faptul că acesta nu are voie să se apropie de soţie.

Ulterior, bărbatul a plecat la muncă în străinătate, iar fosta soţie s-a întors la locuinţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Barna: Dimineața, magazinele să fie deschise doar pentru cei care au peste 65 de ani
Barna: Dimineața, magazinele să fie deschise doar pentru cei care au peste 65 de ani

Preşedintele USR, Dan Barna, a transmis prim-ministrului Ludovic Orban şi Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sugestia ca magazinele să aibă prima oră sau primele 2 ore din zi rezervate exclusiv persoanelor peste 65 de ani.

Analiză Frames: ,,Lunea neagră’’ în economie. Intrăm în a doua etapă a coronacrizei economice
Analiză Frames: ,,Lunea neagră’’ în economie. Intrăm în a doua etapă a coronacrizei economice

Peste 300.000 de firme din România vor fi afectate de al doilea val al coronacrizei economice, multe dintre ele începând săptămâna cu deciziile de trimitere în șomaj tehnic pentru angajați și, din păcate, cu disponibilizarea unor angajați.

CNAS: În perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului de sănătate
CNAS: În perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului de sănătate

CNAS a propus un proiect de act normativ care prevede o serie de modificări și completări ale unor acte normative în domeniul sănătăţii.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.