ANM a prelungit avertizările de caniculă și disconfort termic. Județele unde vor fi temperaturi de până la 38 grade. HARTĂ

canicula București
Shutterstock

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, acestea fiind valabile atât vineri, cât şi sâmbătă, în aproape jumătate din ţară.

Potrivit sursei citate, vineri, pe fondul unei avertizări Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, în mai multe judeţe din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor oscila între 34 şi 36 de grade Celsius.

Tot pe parcursul acestei zile va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme deosebit de caldă în judeţele Teleorman şi Giurgiu, unde disconfortul termic va fi accentuat şi valorile maxime de temperatură vor ajunge la 37 de grade.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, sâmbătă, 24 august, va fi valabilă o avertizare Cod galben de caniculă în zone din Crişana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, nordul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentală. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar mercurul din termometre va ajunge, în timpul zilei, la 36 de grade.

Citește și
canicula București
Vremea azi, 23 august 2023. Zonele în care scăpăm de caniculă

De asemenea, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Municipiul Bucureşti se vor afla sub Cod portocaliu de vreme caniculară, cu temperaturi maxime de 36 - 38 de grade.

În Bucureşti, valul de căldură va persista în perioada 23 august, ora 10:00 - 25 august, ora 10:00. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat şi ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Vineri, în Capitală, temperatura maximă va fi 35 - 36 de grade Celisus, în timp ce sâmbătă aceasta se va situa în jurul valorii de 36 de grade. Minimele se vor încadra între 17 şi 20 de grade.

ANM precizează că, şi după ziua de sâmbătă, valul de căldură se va extinde în aproape toată ţara.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele specifice, în toată ţara
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunţă temperaturi peste cele specifice, în toată ţara

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele specifice, în toată ţara, în perioada 26 august - 23 septembrie, precizând că în săptămâna 16 - 23 septembrie temperaturile vor fi ” uşor peste cele normale”.

Vremea azi, 23 august 2023. Zonele în care scăpăm de caniculă
Vremea azi, 23 august 2023. Zonele în care scăpăm de caniculă

Ziua de astăzi aduce vreme călduroasă în majoritatea zonelor, caniculă în ținuturile sudice și câteva reprize de ploaie pe la munte. Maximele pleacă de la 27...28 de grade în nord-est și în depresiuni și ajung la 36...37 de grade în sudul României.  

Vremea azi, 22 august. Valul de caniculă va persista pentru a zecea zi consecutiv. Zonele vizate de temperaturi de foc
Vremea azi, 22 august. Valul de caniculă va persista pentru a zecea zi consecutiv. Zonele vizate de temperaturi de foc

Joi, căldura sufocantă persistă în sudul și în sud-estul țării, pe unde se ating 38 de grade la umbră. În celelalte regiuni se mai răcorește, iar la munte, și, pe spații mai mici, în centru, în sud și în est vin câteva averse cu descărcări electrice.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.