Apele Române, despre pericolul de la Salina Praid. Precizări despre deversarea apei sărate în curțile oamenilor

62552172

Directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române, Sorin Rîndaşu, a afirmat luni că populaţia de la Salina Praid nu este în pericol în momentul de faţă, dar dacă situaţia o va impune atunci vor mai fi şi alte persoane evacuate.

Oficialul de la Apele Române a precizat că toată lumea a ajuns la concluzia că populaţia care este deja evacuată nu va reveni în locuinţe.

Sorin Rîndaşu a fost întrebat, luni, în cadrul şedinţei Comisiei pentru mediu din Parlament la care au fost chemaţi pentru a da explicaţii şefii Salrom şi cei de la Apele Române, care mai este situaţia de la Salina Praid.

”Legat de situaţia actuală, se monitorizează transferul undei de poluare pe râul Corund, Târnava Mică, Târnava Mare, confluenţa cu Mureş. Au fost concentraţii destul de mari, dar în zona Alba Iulia acestea s-au temperat sub 500 de miligrame pe litru. Situaţia însă rămâne destul de complicată în amonte, unde aceste valori sunt destul de mari, astfel încât începând de la confluenţa Corundului până la Târnăveni, situaţia este dificilă din punct de vedere al alimentării cu apă a populaţiei.

Constructorul angajat de către Salrom desfăşoară în continuare lucrări pentru poziţionarea unor conducte corugate prin care să se facă separarea apelor dulci de apele de mină şi ţinând cont de situaţia aceasta extrem de dificilă în care există apă sărată în cantităţi foarte mari din zona minieră lucrările înaintează destul de greu”, a explicat Rîndaşi, director în cadrul Apelor Române.

Citește și
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

El a fost întrebat dacă este luat în calcul şi scenariul surpării planşeului.

”Este posibilă şi surparea planşeului, dar acest lucru, conform discuţiilor şi cu experţi internaţionali şi ale celor români, nu este iminent. Din câte ştiu, dar aici trebuie să confirme Salrom, au fost instalaţi nişte senzori, nişte staţii total automate care monitorizează în permanenţă deplasările şi în momentul în care apar deplasări neconforme şi care pun în evidenţă faptul că poate să cedeze plafonul, atunci cu siguranţă toată lumea va fi informată din timp. Deci acest sistem permite ca să vadă dacă deplasările sunt mai mari de X centimetri, practic se poate ajunge la concluzia că plafonul este în pericol de cedare”, a mai afirmat Sorin Rîndaşu.

”Nu există pericol iminent” ca apele sărate să fie deversate în curțile oamenilor

El a adăugat că nu există un pericol imiment ca apele saline să fie deversate în curţile oamenilor.

”Din punct de vedere al apărării împotriva inundaţiilor, conform datelor pe care le deţinem în momentul de faţă, apărarea s-a făcut la un debit de circa 100 de metri cubi pe secundă în cazul colapsării acestui planşeu, care ar avea un volum estimat undeva la 8.000 de metri cubi ca şi volum, dar intervalul de timp în care se prăbuşeşte este extrem de important în această situaţie.

Şi expertii străini au apreciat că, din acest punct de vedere, există în continuare o bună posibilitate ca lucrările să fie bine făcute şi că nu există un pericol iminent din punctul de vedere al deversării apelor saline în curţile oamenilor. Asta nu înseamnă că acele concentraţii vor scădea.

Ne aşteptăm ca odată ce se întâmplă asta, pe măsură ce vedem cum evoluează lucrurile, ca odată cu prăbuşirile apar salturi în concentraţiile de apă sărată care se descarcă în râul Corund şi acest lucru se simte, evident, în aval”, a mai declarat directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române.

El a precizat că nu mai este nevoie să fie evacuaţi şi alţi cetăţeni din zonă.

”Este o situaţie extrem de dificilă în zona respectivă, dar populaţia nu este în pericol în momentul de faţă şi dacă va fi nevoie, vor fi evacuaţi alţii, suplimentar. Dar în momentul de faţă toată lumea a ajuns la concluzia că populaţia care este deja evacuată nu se va întoarce la locuinţele lor, conform informaţiilor pe care le am de la domnul prefect şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi ale concluziilor cu toţi experţii de la Salină. Nu există un pericol iminent pentru populaţie”, a susţinut Sorin Rîndaşu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  

Drepturi suplimentare la călătoria cu avionul, votate în PE. Bagaj gratis și loc obligatoriu lângă minor. Când se aplică
Drepturi suplimentare la călătoria cu avionul, votate în PE. Bagaj gratis și loc obligatoriu lângă minor. Când se aplică

Bagajul de mână în avion ar putea fi gratuit. Parlamentul European a votat mai multe drepturi pentru pasageri, inclusiv ca adulții care însoțesc copii ori persoane cu probleme de mobilitate să poată sta lângă aceștia fără a plăti suplimentar.

Setea de bani la buget reînvie proiecte vechi. Statul vrea, din nou, să intre pe piața apei îmbuteliate. Noul brand național
Setea de bani la buget reînvie proiecte vechi. Statul vrea, din nou, să intre pe piața apei îmbuteliate. Noul brand național

Statul român a reluat un proiect mai vechi de a a-și face propriul brand de apă minerală, care se va numi Dacia. Societatea care administrează 30% din izvoarele țării are în plan deschiderea unei fabrici în Deva, cel puțin pentru început.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.