ANPC a închis definitiv toate locurile de joacă din Parcul Herăstrău din București. Amenzi și pentru unitățile alimentare

62530447

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) în urma unor deficienţe grave constatate de comisarii instituţiei în ultimele două luni.

Comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sector 1 (CPC S1), sub coordonarea preşedintelui ANPC Cristian-Victor Popescu Piedone, au desfăşurat luni o acţiune de control în Parcul Regele Mihai I pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor.

"În urma unui control anterior, efectuat în luna februarie a acestui an, s-au constatat deficienţe grave la toate cele şase locuri de joacă din parc. Ca urmare, s-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor. Cu ocazia verificării de astăzi, s-a constatat că deficienţele semnalate nu au fost remediate. Ca urmare a fost aplicată o amendă în cuantum de 50.000 lei. Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, responsabilă de gestionarea parcului, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura siguranţa copiilor, fie prin remedierea deficienţelor, fie prin dezafectarea sau împrejmuirea locurilor de joacă. În aceste condiţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Regele Mihai I", se arată în comunicatul ANPC.

Totodată, ANPC avertizează asupra riscurilor utilizării acestor spaţii şi subliniază că orice incident nefericit care ar putea avea loc revine în responsabilitatea exclusivă a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

În cadrul acţiunii de astăzi au fost verificate şi unităţile de alimentaţie publică din zonă, care au fost amendate pentru mai multe deficienţe.

Citește și
Guvernul a aprobat creșterea salariului minim. Cât va fi acesta de la 1 iulie 2026
Guvernul a aprobat creșterea salariului minim. Cât va fi acesta de la 1 iulie 2026

Astfel, Midi Development SRL a primit o amendă de 15.000 lei pentru nerespectarea gramajului, lipsa mijloacelor de măsurare verificate metrologic şi informare neclară la evidenţierea aditivilor şi a cantităţilor ingredientelor.

De asemenea, Createc Services SRL a primit o sancţiune de 40.000 lei şi i-a fost oprită activitatea până la remedierea abaterilor constatate.

La Nedsea SRL (Debarcader-Parc Herăstrău) au fost aplicate aplicate două sancţiuni de 30.000 lei pentru că, în urma controlului, s-a constat că în bar lipseşte măsura omologată metrologic şi în meniu, în varianta scurtă, lipsesc informaţii privind alergeni.

La Pesconic SRL (Debarcader Jianu) au fost aplicate două sancţiuni în valoare de 30.000 lei în urma constatării lipsei măsurii omologate pentru băuturi şi a lipsei de informare din meniu privind alergenii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Guvernul a aprobat creșterea salariului minim. Cât va fi acesta de la 1 iulie 2026
Guvernul a aprobat creșterea salariului minim. Cât va fi acesta de la 1 iulie 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că Guvernul a adoptat, joi, hotărârea privind creşterea salariului minim. ”Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru oamenii care muncesc cinstit şi corect în România”, arată el.

Depozit ilegal de deșeuri și balastieră clandestină descoperite în Bacău, după sesizarea jurnalistului ProTV Rareș Năstase
Depozit ilegal de deșeuri și balastieră clandestină descoperite în Bacău, după sesizarea jurnalistului ProTV Rareș Năstase

Garda de Mediu a descoperit tone de deșeuri îngropate ilegal și o exploatare neautorizată de agregate minerale în Tamași, județul Bacău, în urma unei acțiuni declanșate după sesizarea jurnalistului ProTV Rareș Năstase, realizator România, te iubesc.

CSM a dat aviz negativ pentru Cristina Chiriac la funcţia de procuror general, după o audiere cu răspunsuri dificile
CSM a dat aviz negativ pentru Cristina Chiriac la funcţia de procuror general, după o audiere cu răspunsuri dificile

Consiliul Superior al Magistraturii i-a dat aviz negativ Cristinei Chiriac, propunerea ministrului justiţiei pentru funcţia de procuror general al României.

Recomandări
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie
Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie

Guvernul a adoptat joi seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. În plus, transporatorii vor beneficia de o compansare a creșterii prețurilor la motorină.

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".