Analiză: Preţul plafonat la energie nu se aplică tuturor familiilor monoparentale şi care au în întreţinere trei copii

Facturi energie

Preţul plafonat la energie nu se aplică tuturor familiilor monoparentale şi care au în întreţinere trei copii, arată o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă, scrie Agerpres. 

"Atrăgeam atenţia încă din luna octombrie 2022, într-o analiză intitulată Legea protejării consumatorilor de energie, devenită legea reducerii consumului şi acum legea creşterii natalităţii, că această nouă lege a plafonării, prin prevederile ei populiste, este făcută în fapt să nu poată fi aplicată. Noua lege a plafonării preţului la energie stabileşte că doar clienţii casnici (adică în situaţia în care contractul de furnizare energie electrică este pe numele lor) şi nu consumatorii casnici (adică orice familie indiferent pe numele cui este contractual de furnizare energie electrică) vor beneficia de preţ plafonat, dacă sunt familii monoparentale sau care au în întreţinere 3 copii", susţin autorii analizei.

În situaţia în care contractul de furnizare energie electrică este pe numele unui alt membru din familie decât cel care are declaraţi în întreţinere copii, dacă stau în chirie, sau dacă acest contract este pe numele fostului soţ/soţie, în cazul familiilor monoparentale care au în întreţinere un copil, nu se poate beneficia de acest preţ plafonat.

"Această condiţie se poate satisface prin încheierea unui nou contract de furnizare energie electrică pe numele membrului familiei care are şi în întreţinere minimum 3 copii, respectiv pe numele membrului familiei monoparentale care are în întreţinere cel puţin un copil, şi doar ulterior se poate depune cererea şi declaraţia pe proprie răspundere a clientului către furnizor. Această soluţie, însă, restrânge dreptul acestor familii să beneficieze de preţ plafonat începând cu data de 1 ianuarie 2023", se precizează în material.

De asemenea pentru aceste două cazuri legea prevede: "copii trebuie să urmeze o formă de învăţământ" şi să aibă vârsta de maximum 26 de ani, pentru ca familia să beneficieze de un preţ plafonat.

Citește și
ancheta-copil
Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap

Astfel, forma de învăţământ conform legislaţiei înseamnă: creşe, grădiniţe, şcoală primară, liceu/colegiu, postliceală, universitate, masterate, şcoală doctorală. Cu alte cuvinte în situaţia în care o familie are în întreţinere 3 copii dar cel puţin unul nu se găseşte la una din aceste forme de învăţământ la momentul depunerii cererii pentru preţul plafonat nu beneficiază de preţ plafonat la energie electrică.

"Solicităm Guvernului emiterea în Regim de Urgenţă a unei OUG pentru eliminarea/schimbarea articolelor aberante care obligă românii să scoată mai mulţi bani din buzunar, atât pentru consumurile de energie electrică din urmă, cât şi pentru consumurile viitoare, care creează false speranţe pentru familiile monoparentale sau cu mai mulţi copii, dar care nu au neapărat un contract pe numele lor, care amăgesc persoanele bolnave care nu sunt clienţi, dar şi pentru faptul că în prag de sărbători, în plină iarnă cu temperaturi scăzute, această lege aduce oamenii disperaţi la cozii uriaşe la ghişeele furnizorilor", se menţionează în materialul semnat de Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap
Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap

Este anchetă la o grădiniță din Baia Mare după ce un copil de 4 ani a fost rănit acolo.

Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică
Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP Timiș a declanșat o anchetă epidemiologică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, unde au fost depistate cu scabie trei persoane internate.

Un șofer a ignorat semnalul unor polițiști din Agigea și apoi a fost urmărit în trafic. Ce au descoperit când l-au oprit
Un șofer a ignorat semnalul unor polițiști din Agigea și apoi a fost urmărit în trafic. Ce au descoperit când l-au oprit

Un şofer care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, pe DN 39, a fost urmărit şi blocat pe o stradă din Agigea. El a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.