Amendă piperată pentru operatorul Hidro Prahova. Ape uzate menajere au fost deversate în râul Prahova

garda de mediu
Facebook // Garda de mediu prahova

Ape uzate menajere au ajuns în râul Prahova, în zona Nistoreşti, după o problemă la o staţie de pompare. Operatorul Hidro Prahova nu a respectat procedurile legale, motiv pentru care a fost sancţionat de Garda de Mediu cu o amendă de 60.000 de lei.

„Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un control la operatorul regional de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare, ca urmare a unei sesizări telefonice, cu privire la deversarea neconforma a apelor uzate menajere din colectorul de canalizare, în zona oraşului Breaza.

În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul economic nu a aplicat toate procedurile şi măsurile necesare, ca urmare a unui incident tehnic survenit în căminul staţiei de pompare, zona Nistoreşti. Această situaţie a condus la deversarea apelor uzate menajere în zona cursului de apă Prahova”, informează, vineri, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.

Comisarii de mediu au aplicat amendă contravenţională în cuantum de 60.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiilor legale privind protecţia mediului, operatorului economic şi au dispus măsuri pentru prevenirea, pe viitor, a unor incidente similare.

Compania care furnizează servicii de apă şi canalizare în zonă este Hidro Prahova, firmă la care acţionar principal este Consiliul Judeţean Prahova.

Citește și
O companie a recoltat ilegal 18 tone de trufe, dar în acte a trecut o cantitate mult mai mică. Garda de Mediu a intrat pe fir
O companie a recoltat ilegal 18 tone de trufe, dar în acte a trecut o cantitate mult mai mică. Garda de Mediu a intrat pe fir

Recent, Hidro Prahova s-a aflat în centrul unui scandal, după ce timp de mai multe zile în oraşul Breaza a fost furnizată apă murdară, contaminată cu o bacterie. În urma incidentelor, au fost depuse mai multe plângeri penale.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Fum gros la Rafinăria Lukoil Ploieşti după o cădere totală de tensiune. Garda de Mediu face verificări. FOTO
Fum gros la Rafinăria Lukoil Ploieşti după o cădere totală de tensiune. Garda de Mediu face verificări. FOTO

Două rafinării din Ploiești și-au oprit instalațiile, miercuri dimineață, din cauza unei căderi de tensiune care a afectat sistemul de distribuție a energiei electrice. Incidentul a impus măsuri speciale de siguranță.

O companie a recoltat ilegal 18 tone de trufe, dar în acte a trecut o cantitate mult mai mică. Garda de Mediu a intrat pe fir
O companie a recoltat ilegal 18 tone de trufe, dar în acte a trecut o cantitate mult mai mică. Garda de Mediu a intrat pe fir

Garda de Mediu a aplicat amenzi de 160.000 de lei unei companii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul recoltării/achiziţiei şi comercializării ciupercilor comestibile - trufe.

Garda de Mediu verifică Primăria Capitalei privind calitatea aerului. S-au înregistrat depăşiri la indicatorii PM10 şi PM2.5
Garda de Mediu verifică Primăria Capitalei privind calitatea aerului. S-au înregistrat depăşiri la indicatorii PM10 şi PM2.5

Garda Naţională de Mediu a anunţat că face verificări la Primăria Capitalei după ce, în ultimele două zile s-au înregistrat valori extrem de ridicate ale concentraţiilor particulelor în suspensie.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră
România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră

România va începe din prima jumătate a anului 2027 extragerea efectivă de gaze din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre și va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.