Alexandru Rafila: În aprilie, probabil că o să ajungem la normalitate. Acest lucru va însemna şi fără certificat

62184757
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca din luna martie să poată fi susţinute spectacole cu prezenţa publicului la 50 la sută din capacitatea sălii, iar din aprilie să se intre în normalitate, scrie News.ro. 

Întrebat, la Antena 3, duminică seara, cănd se vor putea organiza spectacole cu prezenţa publicului, Alexandru Rafila a explicat că din primăvară se aşteaptă la acest lucru.

"Opinia mea e că 50 la sută o să fie posibil din luna martie, 50 la sută prezenţă la spectacole sau la alte tipuri de evenimente şi, odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate în care prezenţa să fie similară cu cea din perioade de normalitate. Trebuie să păstrez o rezervă, eu pot să fac estimări, spre deosebire de alte persoane nu am certitudini, prefer să fiu mai rezervat, dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce priveşte activitatea socială, economică şi culturală”, a declarat Rafila.

Rafila a adăugat că acest lucru ar însemna şi renunţarea la certificatul verde de vaccinare sau trecere prin boală.

"Acest lucru va însemna şi fără certificat în spaţiile publice. La nivel european o să ne supunem, astea sunt reglementările Uniunii Europene”, a arătat el.

Citește și
Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin
Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin

Întrebat, de asemenea, cât mai durează până la renunţarea la acest certificat, Rafila a declarat că în această săptămână va exista o discuţie la Lyon, în Franţa, pe această temă.

"În această săptămână va avea loc, la Lyon, întâlnirea ministrilor Sănătăţii şi a miniştrilor de Externe din UE în cadrul preşedinţiei franceze şi probabil se va discuta această problemă. Va participa şi directorul regional al OMS şi sper ca ulterior să avem un punct de vedere comun. Este posibil să se renunţe. Nu va mai fi nevoie atunci când va scădea foarte mult transmiterea acestei boli. Din păcate, măsura nu poate fi unitară fiindcă şi nivelul de vaccinare este diferit între ţări, în momentul de faţă, şi atunci când va exista dovada că această boală este o infecţie banală care nu pune probleme sistemelor de sănătate şi numărul de cazuri se reduce foarte mult, cu siguranţă se va lua această măsură, cu o perioadă de tranziţie nu foarte lungă”, a declarat Alexandru Rafila.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin
Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin

Un bărbat a murit după ce a fost trimis de două ori acasă de medicii de la spitalul de urgență din Brașov. Sunt anchete administrative în desfășurare, dar și o anchetă penală a poliției.

Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia

Două containere încărcate cu 40 de tone de deşeuri, printre care furtunuri, cabluri şi bucăţi de material rigid, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa.

Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei
Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei

Permisele de ședere pentru străini emise de poliţiştii de imigrări din Bucureşti au ajuns la 27.510 în anul 2025, ca urmare a aprobării dreptului de şedere pentru cetăţeni străini.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.