În linia întâi în lupta cu pandemia, la doar 25 de ani. Povestea voluntarilor de la SMURD Cluj

Sunetul ambulantei prin oraş spune întotdeauna o poveste despre viaţă şi moarte şi în spatele fiecărei poveşti sunt medicii şi paramedicii salvatori, care ajung primii la cazurile semnalate.

În urmă cu mai bine de 25 de ani, s-a înfiinţat SMURD Cluj, atunci când au fost şi aduse din Germania primele trei maşini de intervenţie.

Astăzi, săgeţile roşii sunt o imagine comună a oraşului. SMURD Cluj a păstrat de la începuturi o tradiție a voluntariatului. De-a lungul anilor, sute, mii de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hațieganu" au fost încadraţi ca paramedici voluntari în echipele de urgenţă. Pentru ei, este o onoare şi o datorie.

Astăzi, ei sunt cei care merg să preia şi cazurile suspecte de Covid-19 și sunt în prima linie a luptei contra insidiosului virus.

Voluntari de ani buni, la doar 25 de ani  

 

 

 

Teodora, Mara, Diana, Orlanda, Denisa şi Bianca sunt nişte tinere care deja la 25 de ani trec prin nişte încercări care i-ar dărâma şi pe oamenii cu multă experienţă de viaţă.

Sunt studente în anul 5 şi 6 la Medicină, dar sunt încadrate că voluntari de ani buni, unele chiar din anul I de facultate.

În fiecare an, e bătaie pe locurile de voluntari. Studenţii de la UMF se înghesuie să facă gărzi în departamentul de urgenţă. Îşi sacrifică timpul liber pentru a căpăta deprinderile viitorilor medici. Şi o fac cu bucurie şi entuziasm.

Orlanda: „Pentru mine a fost o pasiune pe care am descoperit-o încă din şcoala generală, când m-am înscris într-o echipă de prim ajutor, „Sanitarii pricepuţi”.

Teodora: „Provocarea de a mă acomoda cu gărzile, cu medicii, cu cazurile. Provocarea de a fi cât se poate de bună la un caz. E una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în facultate”.

Denisa: „În primul rând, o fost o surpriză că am fost acceptată. Mi s-a părut că e o oportunitate pe care puţini o au şi mi-a plăcut în gărzi”.

Orlanda: „Văzând oportunitatea asta în anul I, de a face gărzi pe SMURD şi de a mă forma, profesional şi personal, a fost un mare plus pentru mine și de asta am luptat cu toate forţele să reuşesc să fiu aici. Nu regret absolut nicio secundă şi e cea mai bună decizie pe care aş fi putut-o lua”.

Bianca: „Sincer, abia aşteptam să intru la Medicină ca să fac voluntariat la SMURD. Am făcut şi multe sacrificii, dar este o experienţă pe care nu poţi să o dobândeşti nicăieri altundeva. Auzeam de la început, înainte să intrăm, că SMURD-ul e ca o familie. Dar când ajungi să aparţii de familia asta, e un sentiment pe care nu-l dai pe nimic”.

Mara: „Când am intrat, am zis, vai, ce fac acum? Nu mă aşteptam să fie atâta de consumator din punct de vedere al timpului, dar nu-l consider deloc rău, nu consider că am pierdut o secundă din viaţa mea venind aici, în acest voluntariat”.

Bianca: „La început, de exemplu, e greu să te integrezi. Să simţi că faci parte din echipă. Pentru că suntem o echipă, de la pompierul paramedic, la medicul care ne coordonează şi restul paramedicilor şi probabil că îţi trebe un pic de exerciţiu ca să simti că eşti parte integrantă şi îţi aduci și tu un beneficiu la ce faci”.

Orlanda Moldovan s-a întors în linia întâi imediat după ce s-a vindecat de Covid-19      

Orlanda Moldovan este unul dintre cei mai vechi voluntari din corpul SMURD Cluj. Ea îi coordonează pe colegii studenţi şi se asigura că au rezultate.

Tânăra de 25 de ani din Târgu Mureş ştie pe de rost toate dispozitivele din ambulanţă. Ea este unul dintre cei 30 de paramedici-voluntari de la ISU Cluj care 24 de ore din 24 ne sar în ajutor. Ei sunt eroii zilelor noastre.

Orlanda este şi coordonator naţional pentru „Donează sânge, fii erou!”, un proiect al studenţilor medicinişti din toată ţara, care responsabilizează şi mobilizează donatori cu suflet mare. Orlanda: „Momentan, România nu stă foarte bine ca procentaj de donatori la numărul populaţiei. Asta încercam să facem prin campaniile noastre. Chiar de curând am avut o campanie de donare de plasmă la Cluj Napoca”.

Ştie că cei care au trecut prin infecţia cu coronavirus şi s-au recuperat pot să-i ajute pe ceilalţi.

Orlanda: „Inclusiv eu am fost printre cei cu această experienţă, dar am fost printre cei norocoşi, am făcut o formă foarte uşoară acestei boli”.

Imediat după ce şi-a revenit din boală, s-a întors în linia întâi.

Orlanda: „Noi funcţionam pe principiul „şi când nu mai poţi, mai poţi puţin”. Ne place foarte mult ceea ce facem, e multă pasiune. Fiecare viaţă salvată de noi e un „boost” şi ne ajută să mergem mai departe”.

Orlanda: „Avem conştiinţa împăcată”  

 

 

 

Am surpins-o pe Orlanda în gardă, imediat după o intervenţie nereuşită.

Orlanda: „Nu ştiam că mergem la un stop cardio-respirator, dar câteodată ceea ce vezi la caz nu se pupă cu solicitarea pe care o primeşti, lucrurile se pot schimba de la o secundă la alta”.

Reporter: „N-a fost o intervenţie fericită, din păcate aţi ajuns târziu”. Orlanda: „Nu, n-a fost o intervenţie fericită, mai avem şi astfel de cazuri, în care finalul nu-i cel pe care-l aşteptam. Dar, din păcate, ăsta e cercul vieţii. Are un sfârşit şi un început. Nu mi se mai pare greu, la început îmi părea. Facem tot ce-i posibil la cazuri şi atâta timp cât eu ştiu c-am făcut ce-i mai bine alături de echipaj, avem conştiinţa împăcată, chiar şi dacă nu avem un final fericit”.

În camera de gardă, sunt pregătite oricând pentru sunetul alarmei.

Mara: „În 24 de ore, ieri am avut cinci intervenţii, cam pe acolo, 4-5 intervenţii”.

Şocul din societate a fost resimţit şi în garda de la urgenţă. Încearcă să facă tot ceea ce este profesional şi omeneşte posibil.

Bianca: „Partea de echipă se reflectă inclusiv la ce facem după caz. Din oamenii de lângă noi ne luăm putere”.

Orlanda: „Ne ajută foarte mult faptul că facem debriefing după, mai ales după cazurile acestea mai complexe”.

Denisa: „Ne ajută să ne descărcăm cumva emoţional şi faptul că ştim că ne putem baza pe colegii noștri şi că suntem o echipă, pur şi simplu e fundaţia pe care putem să construim la fiecare caz şi să ne descurcăm la urma urmei”.

Mara: „Eu am doi-trei prieteni paramedici pe care îi sun câteodată după o gardă din asta mai rea şi știe că dacă am sunat-o după gardă, gura mea nu se va mai opri vreo două ore de acum înainte”.

Diana: „Dacă am făcut tot ce a ţinut de mine, atunci, cumva sunt satisfăcută şi nu am aşa multe regrete”.

Teodora: „Un alt mod de a ne remonta e să ne încărcăm cu cazurile care ne aduc satisfacţie. Am mers la un stop cardiorespirator la o bătrânică de 70 plus, am resuscitat, pacienta a ieşit din stop şi a doua zi am primit poza de la medicul de gardă cu bătrânică în fund şi scrisese medical, „întreabă de tine””.

Prima gardă, o experiență memorabilă și dificilă  

 

 

Prima gardă a fost memorabilă și fiecare a trăit-o în felul ei.

Bianca: „Eu aveam emoţii înainte să mă duc la somn, că poate nu aud alarma, că trebuie să mă îmbrac, să nu stea lumea după mine, să nu mă uite aici”.

Mara: „Am stat în ambulanţă cam până la 3-4 dimineaţa cu colegii paramedici de atunci”.

Teodora: „Nu am reţinut un volum foarte mare de informații şi mi-au desenat pe o foaie cu culori tot ce ar fi trebuit să reţin şi încă mai am foile alea după 5 ani”.

Diana: „Am pus piciorul în ambulanţă, a durat cam 5 minute până a durat de caz. Şi mă gândeam, nu putea să sune un pic mai târziu, pentru că abia văzusem ambulanta, voiam să văd ce trebuie să verific, ce trebuie să mă acomodez”.

Denisa: „Primul caz a fost foarte intersant, pentru că eram foarte agitate şi nu ştiam ,pun mâna pe ceva, pun mâna pe altceva”.

Alături de fete sunt şi băieţii care, deşi sunt în minoritate la facultate, sunt la fel de dedicaţi în echipele de voluntari.

Reporter: „Cum e să faci echipă cu atâtea fete?”. Khal Elias: „E frumos, e o atmosferă plăcută”. George Teo: „Niciodată nu am simţit că o fată nu poate să facă ceea ce facem noi şi diferenţele astea între unul şi altul. Fiecare dintre noi avem calităţi şi avantaje şi cumva cred că se îmbină şi reuşim să lucrăm împreună”. Elias: „Suntem la pompieri şi toată lumea se aşteaptă că sunt băieţi care cară, ridică chestii, dar, nu, fetele poate vă iau şi pe dumneavoastrăîn spate. Nu avem prinţese care să nu pună mâna”.

Sunt colegi şi prieteni şi, de-a lungul a 4 sau 5 ani de voluntariat, au învăţat chimia echipei.

George Teo: „Încercam, după fiecare caz, să discutăm tehnic ce n-a mers bine, şi pe de altă parte atmosfera între noi e foarte strânsă, foarte prietenoasă, te simţi că într-o familie, sunt prieteni de-ai nostri şi datorită acestui fapt îţi menţii mai uşor un moral ridicat”.

Voluntarii SMURD asigură prima intervenţie medicală    

Au participat la toate marile evenimente ale Clujului. Voluntarii SMURD asigură prima intervenţie medicală acolo unde este cazul şi unde le este solicitat ajutorul.

Orlanda: „Asigurarea medicală la diverse evenimente, festivalurile Electric Castle, Untold, asigurare la evenimentele sportive”.

An de an se pregătesc pentru a deveni mai buni. Participă la tabere şi stadii de pregătire, învaţa să intervină acolo unde este nevoie de ei.

Doctorul Cristian Ursu este mentorul şi coordonatorul tinerilor voluntari. I-au fost alături câteva generaţii şi nu-i vede altfel decât ca pe nişte profesionişti dedicaţi.

Cristian Ursu: „Sunt nişte oameni deosebiţi şi dacă până la începutul aceste nenorocite de pandemii erau nişte generaţii care se succedau unele după altele... Gândiţi-vă că oricare dintre ei se putea duce acasă, şi aşa şcoală nu mai fac decât online, să se pună la adăpost alături de familii şi sa se ferească. N-au făcut-o. Faptul că au rămas alatuiri de noi, toţi, îşi desfăşoară activitatea cu riscurile pe care le implică această activitate, e un lucru extraordinar”.

Orlanda: „E cea mai mare mândrie să porţi uniforma asta. E ca şi cum ai avea o pelerină de super erou invizibil odată cu echipamentul ăsta”.

Mara: „Sunt cele mai bune haine ale mele, hainele de ocazie”.

Diana: „Ne prinde roşu pe toţi”.

Toţi cei 30 de studenţi voluntari la ISU Cluj fac ture de voluntariat şi în spitale.

Cristian Ursu: „Pe lângă activitatea pe care o desfăşoară la noi, s-au înscris ca voluntari şi ajuta şi spitalul. Şi asta este iar un lucru extraordinar, merg pe secţie la terapie intensivă şi ajuta sectile respective”.

Voluntarii au fost şi sunt curajoşi. Au privit pandemia cu mai multă lejeritate decât veteranii, dar fără să lase garda jos.

Teodora: „Pandemia asta o să rămână în istorie şi noi am avut norocul de a participa activ şi de a face lucrurtile să conteze în pandemie”.

Orlanda: „Sincer, cred că suntem pregătite de orice în momentul ăsta, nu ştiu ce ne mai poate surprinde. Aaah, nu, să nu spunem asta. Ştii cum e aia cu ce linişte e în seara asta”.

Generalul de brigadă Ion Moldovan conduce Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. Sunt acei oameni care dau totul fără să ceară nimic. Sunt acei oameni care vin zilnic în gardă la SMURD, oameni care sunt entuziasmaţi de tot ce fac, oameni care sunt obosiţi în urma intervenţiilor pe care le au, dar în acelaşi timp pleacă cu sentimental datoriei împlinite acasă.

Ion Moldovan: „Elanul lor chiar ne dă putere, ne dă forţă”.

Explozia de cazuri de infectări cu noul virus le îngrijorează, dar le şi motivează. Voluntarii speră să facă istorie, iar personalul medical o să fie văzut cu alţi ochi.

Experienţa de voluntari îi formează pe viitorii medici, indiferent de specialitatea pentru care optează.

Teodora: „Fiecare să facă cât de bine se poate în domeniul lui şi atunci, la un moment dat, dacă generalizam la toate specialitățile, nu doar la merdicină, ar trebui să se vadă o schimbare”.

Mara: „Generaţia noastră e atât de încercată pentru că nu e prima barieră pe care am avut-o. Noi am fost de test, de la evaluările naţionale la admiteri, noi suntem o generaţie care a trecut prin foarte multe schimbări, suntem o generaţie care a îndurat prea multe ca să nu punem piciorul în prag. Sincer, am fi chiar fraieri să continuăm aşa. Generaţia noastră a stat foarte mult în stradă, mare parte din liceu şi începutul facultăţii mi-am petrecut-o la proteste, pentru că ne doream. Inclusiv la protest la Colectiv am fost împreună”.

Diana: „Trebuie să fim persistenţi dacă avem o idee bună şi un comportament corect şi să facem ce putem mai mult”.

Denisa: „Noi ne facem partea şi cred că am început să ne facem partea şi cred că noi o să continuăm să facem lucrul ăsta”.

Familiile le sunt alături, chiar dacă părinţii au îngrijorări specifice. Au încredere în copii care au devenit adulţi poate înainte de vreme.

Mara: „Pot să stau acasă şi să nu fac nimic sau să am ocazia pe care nu foarte mulţi o au, să vin aici sau voluntariat, aici sau în altă parte şi să fac ceva. Între a sta şi a fi simplu spectator sau a pune mâna şi a face ceva, aşa îmi găsesc eu una energia de care am nevoie”.

Înseamnă o maturitate în gândire, stăpânire emoţională, o tărie de caracter ieşite din comun. Voluntarii SMURD sunt făcuţi dintr-un aluat trainic.

Ion Moldovan: „Sunt oameni minunaţi, oameni care care chiar dau totul pentru a realiza ceva”.

Cristian Ursu: „Cu foarte multă grijă, cu foarte mare atenţie, cu foarte multă pasiune în tot ceea ce fac. Eu cred că e cu adevărat o generaţie deosebită”.

Deşi sunt la început de viaţă, la 25 de ani pe care îi au, voluntarii de la SMURD au trecut prin sute de experienţe la limită. Sunt dedicaţi şi implicaţi şi depun toate eforturile ca să-i salveze şi să-i însănătoşească pe cei în nevoie. Modul lor de a gândi şi de a funcţiona, filosofia lor sănătoasă despre viaţa ne arată că România e pe mâini bune şi poate să se facă bine.