VIDEO. Momentul șocant în care un bărbat este împușcat în timp ce face jogging
Îndemnuri ale unor lideri politici, vedete şi navigatori pe Internet s-au multiplicat joi la inculparea celor doi bărbaţi albi, acuzaţi că l-au ucis pe tânărul de culoare la sfârşitul lui februarie, relatează AFP, citată de News.ro.
Într-o înregistrare video de 28 de secunde - difuzată marţi de avocatul tânărului care făcea jogging, Ahmaud Arbery apare la 23 februarie alegrând pe un drum din Brunswick, în Georgia.
În timp ce ocoleşte o camionetă, în remorca căreia se află un bărbat alb, el este oprit de un al doilea bărbat, care-l prinde. Se aude un foc de armă, iar apoi un al doilea foc de armă. Cei doi albi au fost identificaţi de poliţie ca fiind Travis McMichael, în vârstă de 34 de ani, şi tatăl său, Gregory McMichael, în vârstă de 64 de ani, un fost poliţist, care locuiesc în acest oraş de coastă din fostul stat din Sudul segregaţionist.
Potrivit unui raport al poliţiei. Gregory McMichael să asigurări că el crede că Ahmaud Arbery era un hoţ ”pe cale să dea târcoale” în faţa locuinţei sale.
El spune că şi-a luat pistolul, iar fiul său puşca şi au plecat să-l urmărească. El povesteşte că l-a văzut pe fiul său trăgând două focuri de armă şi pe Ahmaud Arbery căzând la pământ.
După ce înregistrarea video a devenit virală pe Internet, un procuror din Georgia a declarat marţi că un mare juriu urmează să hotărască dacă este cazul să se angajeze proceduri judiciare împotriva celor doi, care au fost arestaţi şi inculpaţi joi seara.
Numeroase staruri şi personalităţi politice şi-au exprimat indignarea şi au îndemnat la o inculpare rapidă a celor doi suspecţi.
”Ahmaud Arbery a fost asasinat de doi bărbaţi albi. În faţa unei camere de luat imagini, iar tipii nu au fost arestaţi”, a denunţat acrtiţa Zoë Kravitz într-un mesaj postat pe Instagram, preluat de numerose personalităţi, între care Billie Eilish şi Kylie Jenner.
”Înregistrarea video este clară. Ahmaud Arbery a fost ucis cu sânge rece. Sunt din tot sufletul alături de familia sa, care merită să i se facă dreptate şi merită acum”, a reclamat pe Twitter Joe Biden, candidatul democrat în alegerle prezidenţiale americane din noiembrie.
Unii americani au făcut o paralelă cu dosarul Trayvon Martin, un adolescent de culoare neînarmat care a fost ucis prin împuşcare de către un paznic în Florida în 2012.
”Suntem literalmente vânaţi zilnic/de fiecare dată când punem un picior în afara casei”, a denunţat pe Instagram LeBron James, un star al bachetului american.