Un tânăr și-a omorât bunica, a decapitat-o, apoi a luat capul și a plecat. Ce s-a întâmplat după

62400556

Un tânăr a fost arestat, fiind acuzat de crimă după ce și-a ucis bunica și a decapitat-o.

Luis Gustavo Aroyo-Lopez, în vârstă de 23 de ani, este acuzat că și-a ucis în mod brutal bunica, pe Elvia Lopez-Arroyo, în locuința ei din Pomo Trail, Santa Rosa, apoi a plecat de la lotul faptei, conform dailymail.co.uk.

Polițiștii au ajuns la locuința femeii joi și au găsit trupul decapitat, însă capul femeii nu se afla acolo.

Procurorii spun că tânărul a ucis-o pe bunică „într-un atac țintit”, înainte de a pleca de la locuință, luând și capul cu el.

Acesta a fost văzut de un ofițer al poliției din San Francisco în apropiere de un terminal de autobuz, la două zile după ce a început căutarea lui.

Citește și
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Suspectul a fost luat în custodie de poliție sâmbătă și transportat, ulterior, la un centru pentru deținuți.

Autoritățile au descoperit mai multe arme în casa femeii. Capul ei a fost găsit lângă malul unui pârâu, sâmbătă noaptea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Un copil de 15 ani, dat dispărut de familie marți seară în județul Timiș, a fost găsit mort, îngropat în curtea unei case. Potrivit primelor date ale anchetatorilor, suspecții ar fi 3 adolescenți, unul de 13 ani, ceilalți de 15. 

Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție
Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție

Apar detalii noi în cazul crimei de la Constanța, în care un tânăr de 20 de ani este acuzat că și-a înjunghiat mama, într-un acces de furie. Individul a stat apoi toată noaptea cu cadavrul femeii în casă. 

O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.