Ninsorile și viscolul fac ravagii pe munte. Un turist a murit după ce grupul său s-a rătăcit, iar el a căzut pe un versant

×
Codul embed a fost copiat

Ninsorile și viscolul fac ravagii pe munte. Un turist a murit, luni dimineața, pe masivul Leaotă din județul Dâmbovita, după ce grupul din care făcea parte s-a rătăcit duminică-noapte, iar el a căzut pe un versant, într-un pârău.

Alte 20 de persoane blocate pe munte au fost recuperate de salvamontiști după o intervenție extrem de dificilă.

Două apeluri sosite la Salvamont Dâmbovita anunțau că două grupuri de turiști au fost surprinși de vremea rea pe Vârful Leaotă. Cele 20 de persoane care formau primul grup, au reușit să găsească o stână părăsită, unde s-au adăpostit până la sosirea salvatorilor care i-au recuperat și-au coborât în siguranță pănă la Cabana Brătei.

Alți trei turiști au rămas blocați în viscol după ce unul dintre ei a alunecat și a căzut mai bine de 100 de metri pe un versant înghetat. Era trecut de miezul nopții când salvamontiștii au reușit să îi găsească. Victima rănita, aflată în hipotermie, a murit pe drumul de întoarcere.

La peste 1.600 de metri altitudine ninge viscolit, iar meteorologii au emis cod portocaliu de vreme rea până marți seara. Vântul bate în rafale de peste 100 de kilometri pe oră și transportă mari cantități de zăpadă, iar vizibilitatea este aproape zero.

Citește și
Oameni salvati de pe munte
Acţiune dificilă a salvamontiştilor din Dâmbovița pentru salvarea a 23 de turiști blocați pe munte de vremea rea

Și în regiunile mai joase va bate vânt puternic, astfel că tot sudul țării, nordul Moldovei și o bună parte din Transilvaniei se află sub cod galben de vreme rea.

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Thomas Frank s-a dus glonț la Radu Drăgușin după Crystal Palace - Tottenham. "Dragonul", tot un zâmbet
Citește și...
Stațiunea în care șapte turişti au ajuns la spital după ce au băut cocktailuri într-un bar. Reacția autorităților
Stațiunea în care șapte turişti au ajuns la spital după ce au băut cocktailuri într-un bar. Reacția autorităților

Şapte turişti străini au fost spitalizaţi în Fiji după ce au băut cocktailuri la un bar dintr-o staţiune, au declarat luni autorităţile din Fiji, potrivit AP.

Acţiune dificilă a salvamontiştilor din Dâmbovița pentru salvarea a 23 de turiști blocați pe munte de vremea rea
Acţiune dificilă a salvamontiştilor din Dâmbovița pentru salvarea a 23 de turiști blocați pe munte de vremea rea

Salvamontiştii din Dâmboviţa au reușit să recupereze un grup surprins de vremea rea pe munte. Cele două 20 de persoane au fost găsite și duse la adăpost. De asemenea, a fost derulată o acțiune de salvare și pentru un al doilea grup.

Șapte turiști din Fiji au ajuns în stare critică la spital. Ar fi intoxicați cu alcool
Șapte turiști din Fiji au ajuns în stare critică la spital. Ar fi intoxicați cu alcool

Șapte turiști din Fiji au ajuns la spital în stare critică cu suspiciune de intoxicație cu alcool.  

Stațiunea Rânca – stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din țară. Trasee montane, cum ajungi și ce poți face
Stațiunea Rânca – stațiunea turistică aflată la cea mai mare altitudine din țară. Trasee montane, cum ajungi și ce poți face

Aflată pe raza orașului Novaci și a comunei Baia de Fier, județul Gorj, stațiunea Rânca este una dintre cele mai populare și vizitate din România, în special în sezonul rece.

Recomandări
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză
Explicațiile celor patru judecători CCR pentru absența de la ședința pe tema pensiilor speciale. Neregulile pe care le acuză

Cei patru judecători care nu au participat la ședințele de duminică și luni ale CCR pe tema contestației depuse la legea pensiilor magistraților acuză proceduri „fără precedent” în acest caz.    

Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO
Cum a reacționat Zelenski în momentul în care Trump a spus că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind” | VIDEO

Donald Trump a declarat duminică, în conferinţa de presă comună cu Volodimir Zelenski, că Rusia „doreşte să vadă Ucraina reuşind”.

Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”
Fost președinte CCR, despre judecătorii care au ”chiulit” de la dezbaterea pensiilor speciale. ”Nu așa, gata, îi dăm afară”

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat că cererea celor patru judecători de amânare a dezbaterilor pe reforma pensiilor magistraților este justificată, în timp ce absența lor de la ședință ar constitui totuși abatere profesională.