Momentul șocant din 2015 în care un avion aflat în zbor taie un taxi în două, surprins de o cameră de bord | VIDEO
Galerie foto
În ultimele zile, presa internațională a reluat un caz vechi de 8 ani, în urma căruia zeci de oameni și-au pierdut viața într-un accident aviatic. De această dată, subiectul de bază al știrii a fost incidentul aviatic care a implicat și un autoturism, înainte ca aeronava să se prăbușească într-un râu. Imaginile înfiorătoare surprinse pe un pod de autostradă au fost redate de o cameră de bord a unei mașini care s-a aflat foarte aproape de locul accidentului. Aeronava care transporta 58 de persoane a tăiat în două un taxi.
Zborul 235 al companiei TransAsia Airways a decolat de pe aeroportul Songshan din Taiwan și se îndrepta către aeroportul Kinmen din China, însă la un moment dat a avut loc teribilul accident.
La doar câteva minute după ce a decolat pe 4 februarie 2015, unul dintre motoarele turbopropulsoare ale avionului a suferit o defecțiune mecanică.
Din cauza unei neînțelegeri între căpitanul Liao Chien-tsung și copilotul său Liu Tze-chung, cel de-al doilea motor a fost oprit, iar avionul se ducea țintit spre râul Keelung.
Panicat, unul dintre piloți a încălcat procedura în acest caz și nu a oprit motorul defect, ci pe cel funcțional.
Procedura normală ar fi fost să oprească motorul defect și să-l folosească pe cel funcțional pentru a se întoarce la aeroport pentru o aterizare de urgență, notează Lad Bible.
Ultimul lucru pe care l-au auzit pasagerii de la piloții lor a fost: "SOS, SOS, motorul s-a aprins".
În timpul coborârii, avionul a plonjat peste un pod de autostradă și a tăiat în două un taxi cu aripa sa.
În mod incredibil, cele două persoane din taxi au supraviețuit, suferind doar răni minore.
Dar, pasagerii din avion nu au fost la fel de norocoși. La câteva momente după ce a fost aproape de taxi, avionul a aterizat cu botul în jos în râu, ucigând 43 dintre pasageri. Doar 15 au supraviețuit.
Întregul echipaj de zbor și una dintre cele două însoțitoare de bord au fost uciși în accident.
Deși Departamentul de pompieri din Taipei și lucrătorii voluntari au ajuns la fața locului în câteva minute, abia după o jumătate de oră de la impact au intervenit bărcile de salvare la supraviețuitorii din avion.
După ce supraviețuitorii au fost recuperați, au fost trimiși scafandri pentru a recupera morții din avion, majoritatea fiind găsiți spre partea din față a aeronavei.
Un alt supraviețuitor norocos, șoferul de taxiului, a declarat reporterilor că a suferit doar "răni la cap" după ce a fost la un pas de moarte, remarcând: "Sunt norocos că sunt în viață".
Prăbușirea zborului 235 a dus, în cele din urmă, la dispariția TransAsia Airways, fiind al doilea incident major în care a fost implicată compania aeriană în decurs de șapte luni.
Compania aeriană și-a încetat operațiunile și s-a închis pe termen nelimitat la sfârșitul anului 2015.
Sursa: LAD Bible
Etichete: prabusire , avion , taxi , avion prabusit
Dată publicare: 07-02-2023 16:33