Primul eveniment în premieră, în 2024, la Teatrul Excelsior din București: spectacolul ”Pterodactili”, ”o comedie dementă”
Primele reprezentații au loc în 9, 10, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, în Sala "Ion Lucian" a teatrului (Strada Academiei 28).
PTERODACTILI de Nicky Silver este un text care se joacă în premieră pe țară și primul spectacol pe care Radu Iacoban îl montează la Teatrul Excelsior din București.
”Pterodactili e o comedie dementă despre oameni certați cu propriile identități. Textul, care pare scris de un fiu obraznic al lui Ionesco, e plin de non sequitur-uri și clișee care curg atât de natural, încât te trezești întrebându-te dacă ce vezi e o comedie sau un cringefest.
La fel ca în viață, personajele vorbesc între ele dar nu se ascultă niciodată, și tot la fel ca în viață, se ascund în citadela minții lor, își creează proiecții sau rămân blocate în trecut, refuzând cu încăpățânare să vadă realitatea imediată. Spectacolul nu e nici comedie spumoasă, nici comedioară, e o poveste grotescă de familie. Ce legatură are asta cu pterodactilii din titlu? Ne-am dori foarte mult să vă lămurim, dar…” - spune Radu Iacoban, regizorul spectacolului, potrivit unui comunicat de presă.
Alături de Radu Iacoban (regie) și Tudor Prodan (scenografie), din echipa de creație a spectacolului fac parte și Aida Šošić (muzică) și Cristian Șimon (lighting design).
Distribuția spectacolului PTERODACTILI este alcătuită din actorii Teatrului Excelsior: Dan Pughineanu, Mihaela Trofimov, Ioana Niculae, Alex Popa, Doru Bem.
”Pterodactili este un spectacol care e mereu la granița dintre absurd și realitate, dintre comic și tragic, dintre verosimil și incredibil. Cine ar fi crezut că observând o familie disfuncțională care se destramă sub ochii noștri, vom ajunge, râzând, să ne întrebăm care e soarta omenirii”. - Dan Pughineanu, actor.
”Se spun lucruri serioase în acest spectacol, pe alocuri șocante, dar apar mereu în forme atât de neprevăzute și pline de umor, încât aproape că te poți întreba dacă nu cumva ți s-a părut. Am ajuns împreună cu Radu la un stil de joc alert, unde jonglăm cu gesturi mari și reacții care ne obligă să fim mereu conectați între noi, mereu “la prindere” și să ne luăm cu atât mai mult în serios pentru a definitiva situațiile. Rolul Emma Duncan mi-a propus o libertate de joc copleșitoare, pe care sper că reușesc să o gestionez și cu care sunt conștientă că nu mulți actori se întâlnesc”. - Ioana Niculae, actriță.
”Pterodactili a fost dragoste la prima…lectură. Iar Grace Duncan, mama lui Todd și a Emmei cred că e cel mai colorat și mai trăsnit rol din toate cele cu care “m-am jucat” până acum.” - Mihaela Trofimov, actriță.
”Pterodactili este o comedie neagră despre o familie disfuncțională. Însă nu una așa cum te-ai aștepta pentru că totul este dus la paroxism. Ne-am distrat la repetiții și sper că acest lucru să se simtă în rezultatul final.” - Alex Popa, actor.
”Eu sunt unul dintre scheleții umblători al acestui cvintet de dinozauri fosilizați sub forma umană. ”Pterodactili”, este un text semnat de Nicky Silver și este pus în scenă sub bagheta dresorului de oase, regizorul Radu Iacoban. Este o demență. Atât textul, cât și repetițiile. Deși jucăm în ”Pterodactili”, la repetiții am impresia că suntem în ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o mână de nebuni care fac slalom prin patologiile unor personaje cu umor negru, cu lacrimi colorate și inimi amorțite. Din nefericire, este o lume deloc străină contemporaneității. Mai multe nu vă spun pentru că sunt sub presiunea unui secret de serviciu, care se va face cunoscut la premieră. Și dacă nu puteți ajunge la premieră, pterodactilii vor rămâne la Teatrul Excelsior, în cuști bine închise! Așadar, vă așteptăm!” - Doru Bem, actor.
Regizor, actor și dramaturg, Radu Iacoban a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale" București cu studii de licența și master în actorie și regie.
Alături de scenograful Tudor Prodan și de compozitoarea Aida Šošić, semnează regia a peste 30 de spectacole în teatrele de stat și independente din România.
Este angajat la Teatrul Mic din București și la Teatrul Național din Timișoara, iar în 2022 a fost nominalizat la Premiul pentru cea mai bună regie, în cadrul Galei UNITER, pentru spectacolul Vițelul de aur de Ilf și Petrov, realizat la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila.
Spectacolele sale abordează teme și povești variate, cu o miză preponderentă pe arta actorului. Actorii prezenți în distribuțiile spectacolelor a căror regie o semnează au fost premiați si nominalizați la cele mai importante premii oferite de breasla teatrală: Ana Ularu, Emilia Dobrin, Ion Rizea, Ovidiu Ghinița, Răzvan Vicoveanu.
Tudor Prodan a urmat cursuri în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București, secția Design Interior, Arhitectură și Tehnologie și Arhitectură. Din 2009 profesează ca scenograf atât în teatrul independent cât și în cel de stat. A colaborat cu mai mulți regizori dintre care Radu Afrim, Vlad Massaci, Florin Piersic jr.
Are la activ două expoziții de grafică și a semnat visual-ul mai multor spectacole dintre care In Event of Moone Disaster (unteatru), Viața și moartea lui Richard 2 (Teatrul Mic București), Când ploaia se va opri (Teatrul Mic București), Creștini (Teatrul Regina Maria Oradea). Alături de Alex Halka, a semnat regia și animația scurt-metrajului Familiar feeling, prezentat în cadrul Anim’est 2022.
Spectacolul Pterodactili este cea de-a 23-a colaborare cu regizorul Radu Iacoban.
PTERODACTILI
- premieră pe țară -
de Nicky Silver
traducerea: Radu Iacoban
Cu: Dan Pughineanu, Mihaela Trofimov, Ioana Niculae, Alex Popa, Doru Bem.
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica: Aida Šošić
Lighting design: Cristian Șimon
Producător delegat: Vasea Blohat
Durata spectacolului: 2h (cu pauză)
Recomandare de vârstă: 14+
Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul www.teatrul-excelsior.ro cât și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului.