Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jared Leto i-a înfuriat pe ucraineni după ce a spus că speră să cânte din nou în Rusia. „O insultă”

Jared Leto, actor și cântăreț, a provocat furia ucrainenilor după ce a spus că îi este dor să cânte în Rusia și că o va afce după ce „se rezolvă problemele”, scrie Politico.  

„Ne-a fost dor de voi, știți asta. Vă spun ce, într-o zi, când toate aceste probleme se vor termina, vom veni să vă vizităm în țara voastră natală. Vom merge la Sankt Petersburg, la Moscova, vom coborî la Kiev, vom petrece și ne vom întâlni cu toată lumea așa cum ar trebui să fie”, a spus Leto în timp ce cânta cu trupa.

În mai multe videoclipuri ale concertului postate de fani în weekend, Leto a întrebat câți oameni din public sunt din Rusia și, după un zgomot puternic, a spus că „a simțit [o] mică energie rusească acolo sus în seara asta”.

Ministerul ucrainean de Externe a declarat duminică că dorința lui Leto de a cânta în Rusia este o insultă la adresa ucrainenilor care își „sacrifică” viețile pentru a „apăra libertatea” împotriva invaziei pe scară largă a șefului Kremlinului, Vladimir Putin.

„Nu poate exista nicio împăcare cu Rusia atunci când aceasta își continuă încercările de a rezolva „problema” existenței Ucrainei”, a declarat ministerul.

Jared Leto - care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2014 pentru rolul său din „Dallas Buyers Club” - a susținut anterior Ucraina în rezistența sa la asaltul lui Putin.

Multe alte vedete de la Hollywood, inclusiv actorii Mark Hamill, Ben Stiller, Liev Schreiber și Sean Penn, au sprijinit ferm Kievul în lupta sa împotriva Rusiei.

Thirty Seconds to Mars, trupa lui Leto, va avea un concert în București la finalul lunii octombrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult