Andreea Antonescu dezvăluie motivul divorțului de Traian Spak după 8 ani de căsnicie

×
Publicitate

Cântăreața Andreea Antonescu dezvăluie motivele pentru care a decis să divorțeze de soțul ei, omul de afaceri Traian Spak, la 8 ani de la căsătorie.

Invitată la emisiunea "Vorbește Lumea" de la Pro TV, Andreea Antonescu a precizat că a avut o discuție cu soțul ei, pe FaceTime, în urma căreia au decis să se despartă, divorțul fiind doar o formalitate.

"Divorțul propriu-zis este în faza actelor, dar noi considerăm că suntem două persoane libere de câteva luni, în urma unei discuții pe care am avut-o. La începutul lunii aprilie, am realizat că trebuie să rămân în țară, pentru că toate proiectele mele sunt legate de muzică. Am zis că poate e pentru prima dată în viață când ar trebui să accept realitatea, să mi-o asum. Era vorba de timp, pe care noi nu puteam să-l mai petrecem împreună. Într-o discuție cu Traian, pe FaceTime, i-am arătat care sunt aspectele vieții noatre, i-am spus care sunt planurile mele de viitor, legate de carieră. El nu s-a opus vreodată carierei mele, asta trebuie să recunosc. A înțeles situația, nu pot să spun că a fost cel mai fericit, eliberat, bucuros", a mărturisit artista.

Andreea Antonescu a menționat că a luat această decizie după ce s-a gândit bine săptămâni întregi.

"De-a lungul timpul am fost certată că nu scot piese, dar am încercat să le spun oamenilor că este vorba despre familie. Mi-am dorit foarte mult să fie alături de fetiță și de aceea am pus stop carierei, ne-am mutat în State. Dar, m-am întors mult și des în România, pentru că muzica rămâne cel mai mare vis pe care l-am avut", a precizat cântăreața.

Citește și
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO

Întrebată dacă se gândește la o nouă relație, Andreea Antonescu a răspuns: "Nu mă gândesc la o altă relație deocamdată. Sunt extrem de ocupată și acesta ar fi ultimul lucru care mi-ar trebui în acest moment. Principalul meu obiectiv acum este Sienna".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO
Naomi Osaka, apariție îndrăzneață înainte de meci pe teren la Australian Open. Ținuta a stârnit reacții puternice. FOTO

Vedeta tenisului Naomi Osaka, în vârstă de 28 de ani, a intrat marți pe teren într-o ținută care a atras toate privirile, pentru meciul său de la Australian Open.



Tensiunea atinge noi culmi în seara aceasta, în TĂTUȚU’:  „Ce mai aperi tu aici, Stavrositule? Ce cod de onoare ai, ca să-ți lași tu copiii să ajungă pe mâna ăstora?”
Tensiunea atinge noi culmi în seara aceasta, în TĂTUȚU’: „Ce mai aperi tu aici, Stavrositule? Ce cod de onoare ai, ca să-ți lași tu copiii să ajungă pe mâna ăstora?”

Unele conflicte lasă răni mult prea adânci - aceasta este lecția pe care o învață pe propria piele Nelu Stavrositu în episoadele din TĂTUȚU’ ce pot fi urmărite în această seară, de la ora 20:30, la PRO TV. 

Nibiru își extinde misiunea: Selly lansează o direcție de caritate dedicată comunităților din Tuzla și Costinești
Nibiru își extinde misiunea: Selly lansează o direcție de caritate dedicată comunităților din Tuzla și Costinești

PARTENERIAT. În urma unei acțiuni caritabile din decembrie 2025, pentru sprijinirea mai multor familii aflate în dificultate, Selly a decis să transforme acest demers într-o direcție strategică pe termen lung, integrată în dezvoltarea Nibiru.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.