(P) Schele metalice fixe Kwikstage pentru fațade în reabilitarea termică a locuințelor

62409773

Schelele metalice fixe sunt echipamente necesare pentru a putea realiza reabilitarea termică a locuințelor. Prin programele operaționale oferite de statul român, proprietarii pot accesa fonduri nerambursabile pentru reabilitarea termică a locuințelor.

Pentru companiile din construcții care efectuează aceste lucrări de reabilitare este foarte important să se realizeze aceste lucrări într-un timp cât mai scurt. Eficiența acestui proces depinde foarte mult și de tipul de schele metalice fixe folosite.

Pentru ca o schelă metalică să fie eficientă din punct de vedere al costurilor, costuri care se traduc prin timpii de lucru necesari montării și demontării schelei, aceasta trebuie să aibă cât mai puține elemente de construcție în componență. Sistemul de schele metalice este o construcție tip turn, care se execută direct la locația unde trebuie reamenajată fațada exterioară.

Din acest motiv sistemului de schele trebuie să se facă foarte ușor prin îmbinarea directă a elementelor constituente, cu sisteme de prindere și fixare directă și să cuprindă cât mai puține elemente secundare în componență.

Unul din sistemele cu o eficiență ridicată pentru utilizare în reabilitarea fațadelor este sistemul de schele metalice Kwikstage.

Citește și
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Schela metalică Kwikstage reprezintă o soluție inovatoare pentru lucrările de construcție și amenajare a fațadelor. Cu o popularitate în creștere datorită versatilității și ușurinței de utilizare, această schelă este preferată de constructori din întreaga lume.

- Schelele metalice fixe Kwikstage au un design modular. Sistemul este compus din componente standardizate, precum cadre, traverse și scări, care se pot asambla rapid și eficient. Această caracteristică face ca montarea și demontarea să fie extrem de ușoară, permițând constructorilor să economisească timp și resurse.

- Sistemele de schelele metalice Kwikstage pot fi adaptate cu ușurință la diferite tipuri de lucrări, de la construcții rezidențiale și comerciale la întreținerea fațadelor și renovări. Datorită designului modular, schela metalică Kwikstage, poate fi ajustată în înălțime și lungime, astfel încât să se potrivească aproape oricărui tip de construcție. - O altă caracteristică esențială a schelei Kwikstage este stabilitatea sa. Cu puncte multiple de fixare și un sistem de conectare sigur, schela oferă un mediu de lucru sigur pentru muncitori. Componentele de închidere rapidă contribuie la consolidarea structurii, asigurându-se că schela rămâne stabilă și în condiții de vânt puternic sau pe teren accidentat.

- Schela fixă Kwikstage este ușor de manevrat și transportat. Aceasta este o calitate valoroasă pentru șantierele care necesită mutarea frecventă a schelei. De asemenea, această mobilitate permite economii semnificative în ceea ce privește costurile de transport și manipulare.

Depozitul de Schele SRL din București oferă spre închiriere sisteme de schele metalice fixe pentru fațadă Kwikstage. Suntem de 12 ani prezenți pe piața de profil cu peste 1 milion de metri pătrați de schela metalică fixă închiriați.
Pentru a putea finaliza într-un timp cât mai scurt procesul de montare și demontare a sistemului de schele pentru fațadă vă recomandăm schelele Kwikstage cu o eficiență ridicată.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel
(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking
(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking

Când ești mereu în mișcare, dar vrei să rămâi în conexiune cu tot ce se întâmplă în jurul tău, tehnologia devine un aliat foarte important. 

Recomandări
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”
ANALIZĂ. Expert în spaţiul ex-sovietic, după 4 ani de război declanșat de Rusia în Ucraina: ”Nu vom avea pace anul acesta”

La patru ani de la debutul invaziei ruse în Ucraina, istoricul și analistul Armand Goșu a analizat într-un interviu pentru ȘtirileProTV.ro, realizat de Diana Enache, modul în care s-a transformat acest conflict sângeros.

Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE
Ședință de Guvern. Proiectul restructurării administrației locale și OUG pentru relansare economică |DOCUMENTE

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, la ora 18:00, a informat Biroul de presă al Executivului. 

Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ
Meteorologii au extins avertizarea de lapoviță și ninsori. Cod galben și portocaliu la munte. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării, dar în şi lapoviţă şi ninsoare în centru şi în est, în timp ce la munte va ninge.