Ierusalim, orașul păcii, e locul în care a curs cel mai mult sânge în numele lui Dumnezeu

Galerie foto

Ierusalimul este orașul lui Dumnezeu, un loc sacru pentru creștini, pentru evreii și pentru musulmani. Teoretic este orașul păcii. Practic, e locul în care a curs cel mai mult sânge în istorie în bătălii închinate, culmea... lui Dumnezeu. Tensiuni sunt și acum. Rămâne însă un loc fascinant, care atrage în fiecare zi mii de pelerini și curioși din toată lumea.

Ierusalim. Orașul Sfânt. Cetatea păcii. Locul unde își au originea principalele trei religii din lume, care înseamnă credința a mai bine de jumătate din populația de pe tot pământul.

Pentru creștini este locul în care Iisus Hristos și-a dat viața și a înviat, pentru evrei este locul în care Dumnezeu s-a coborât în templul sfânt, iar pentru musulmani este tărâmul din care profetul Mohamed s-a ridicat la cer.

Milioane de oameni ajung în fiecare an aici în căutarea lui Dumnezeu. Evreii se roagă la Zidul Plângerii, o frântură rămasă din cel de-al doilea templu. Deasupra zidului, musulmanii se închină în Domul Stâncii și la doar o aruncătură de băț, mormântul lui Iisus este luat cu asalt de creștini. Pe un spațiu de doar câteva sute de metri pătrați, sub diverse forme și ritualuri, toți se roagă la același Dumnezeu, fiecare cu credința însă că doar al lui este cel adevărat.

În istorie, Ierusalim a fost trofeul mult râvnit de cele mai mari imperii și multe valuri de sânge s-au vărsat pentru acest loc. Și acum Ierusalimul este un butoi cu pulbere. Orașul este revendicat de două state. De evrei și de palestinieni și nu de puține ori tensiunile se lasă cu morți. Tocmai de aceea, la fiecare colț de stradă stau soldați cu glonțul pe țeavă.

Pentru pelerini și turișți acest loc poate fi în egală măsură fascinat și tulburător și nu ai cum să înțelegi farmecul și povestea Ieusalimului dacă nu te gândești la nevoia profundă a omului de spiritualitate, la speranța într-o viață de dincolo, care aici a căpătat sens și formă. Acesta este locul în care Iisus Hristos a ales să împlinească proorociile din Vechiul Testament și să ducă la bun sfârșit misiunea pentru care a venit: să-l împace pe om cu Dumnezeu prin jerfa supremă. A ajuns aici cu o săptămână înainte de Paștele iudaic.

Alex Dima: “Satul Betfaghe. De aici începe intrarea în Ierusalim. Iisus venea din Betania, care este acolo în zare. Aici în Ierusalim, spune evanghelistul Matei, Iisus și-a trimis doi ucenici și le-a spus: ‘Mergeți în satul care este în față, veți găși o asină și mânzul ei. Dezlegați-le și aduceti-le la mine.’ A încălecat de aici și a pornit către Ierusalim.”

Pe acest loc grecii au ridicat o biserică. Aici l-am întâlnit pe Părintele Ioan, călugăr în Așezământul românesc de la Ierusalim.

Ioan Meiu, preot: “Conform tradiției, Iisus s-a ajutat de această piatră că să urce pe măgar - deci asta este piatră... Și de aici începe intrarea lui ca Rege în Cetatea Ierusalimului.”

Vechiul sat Betfaghe este înconjurat acum de construcțiile în care stau arabi musulmani. De aproape 30 de ani Maica Sabina are grijă de acest loc.

Împreună cu părintele Ioan am pornit pe drumul străbătut acum aproape 2.000 de ani de Iisus. Nimic nu aduce cu locurile pe care ți le imaginezi atunci când citești în Biblie despre intrarea în Ierusalim. Un elicopter supraveghează în permanență această zona împânzită de gunoaiele aruncate de localnici. Un loc bizar, al contradicțiilor. Pe de o parte, aici pare că nicio regulă nu e repectată, iar pe de altă, tradițiile și obiceiurile sunt ținute cu sfințenie. De exemplu, pentru arabi și evrei e pacat să arunci pâinea. Așa că resturile nefolosite sunt agățate de garduri.

Drumul șerpuiește printre casele înghesuite, protejate de gardurile cu sârmă ghimpată și ajunge în vârful Muntelui Măslinilor, unde apare și primul steag evreiesc.

Aici se vede cel mai bine care sunt relațiile dintre arabi și evrei. Acolo e o casă de evrei. Iată câte camere de filmat și gratii are la geam. Casa e păzită de mai mulți soldați într-o mașină care poartă urmele conflictelor.

În vârful muntelui, este locul din care, după Înviere, Hristos s-a înălțat la cer. Din păcate, locul e ocupat de musulmani încă din perioada otomană, dar se vede că aici a fost o biserică bizantină. Musulmanii vin rar să se roage aici, dar fac bani din taxa pe care pelerinii creștini o plătesc pentru a vedea acest loc.

Tradiția spune că, în momentul în care s-a înălțat la cer, au rămas impregnate urmele picioarelor Mântuitorului. Una a rămas aici, iar cealalată se pare că a fost luată și dusă la Constantinopol în vechime.

La intrarea în Ierusalim, Iisus a fost întâmpinat ca un împărat, cu ramuri de finic, iar poporul își așeza hainele înaintea lui. Evreii vedeau în El un eliberator de sub dominația românilor, un Mesia pe care îl așteptau de veacuri. Evanghelia spune că la vederea Ierusalimului, Iisus a plâns pentru că știa ce se va întâmpla cu acest loc. 40 de ani mai târziu avea să fie distrus în totalitate de romani. Iisus a intrat prin Poarta de Aur. Cea pe care o vedem astăzi este ridicată mai târziu de turci, fix în același loc. Au zidit-o însă pentru că evreii încă îl așteaptă pe Mesia al lor să intre prin același loc.

Aici totul s-a clădit și se învârte în jurul simbolurilor, proorociilor și interpretărilor din textele Scripturii. Într-o încăpere plină de icoane, desprinsă parcă din epoca Bizanțului, l-am întâlnit pe patriarhul Ierusalimului, Teofil.

Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului: “Din ce motiv sunt aici toate aceste nații care vor să revendice Ierusalimul? Și de ce își declară exclusivitatea asupra Ierusalimului? V-ați întrebat vreodată asta? Care este scopul? Este o luptă pentru acest loc sfânt, pentru credință. Aici avem o atmosferă exclusiv religioasă. Oamenii care locuiesc aici, în special în Orientului Mijlociu sunt teocrați. (n.red.: conduși de legi religioase).”

Valea Măslinilor este un uriaș cimitir evreiesc. Lângă Poartă de Aur au construit și musulmanii un cimitir.

Ioan Meiu, preot: “Și-au făcut morminte musulmanii. De ce? Ca să spurce intrarea lui Mesia evreiesc când va veni. Deci, aici este o lupta inclusiv a celor morți între cele două neamuri. Aici sunt evreii. Acolo lângă zid sunt musulmanii. Tocmai ca să spurce intrarea.”

Pătrundem în orașul agitat printre musulmanii care tocmai au ieșit de la rugăciune. Poarta Leilor e unul dintre locurile prin care se întră în orașul vechi.

În cetate, de cum pătrunzi, dai de forfota miilor de pelerini, creștini, evrei și musulmani. Este un amestec de cântări închinate lui Iisus și chemările muezinilor la rugăciunile lui Allah. Printre toți, trec în grabă spre zidul plângerii, evreii ultrareligiosi, cu perciuni lungi și costumați în straiele tradiționale.

Alex Dima: “Așa arăta Ierusalimul și pe vremea lui Iisus. Negustori, tarabe și oameni veniți din toate colțurile lumii. Iisus a intrat printre ei și s-a dus direct în Templu unde, spune Evanghelia, și a făcut intrarea dărâmând tarabele negustorilor.”

Din templul evreilor a rămas doar un zid, de fapt o bucată dintr-o platformă uriașă pe care era ridicat templul. Ca să pătrunzi în acest loc trebuie să îți acoperi capul cu o kipa. Cu pălării largi sau acoperiți cu talit, un fel de eșarfă de rugăciune moștenită din tată în fiu, evreii se roagă în față zidului.

Alex Dima: “Fiecare crăpătură din zid este ticsită de biletele înfipte de evrei în zid. De două ori pe an aceste biletele sunt adunate în saci și ingropte într-un cimitir pe Muntele Măslinilor. Cu toate că zidul este foarte vechi dispune de mijloace moderne. Există un site pe care poți să îți trimiți rugăciunea și un angajat înfige bilețelul în zid. De asemena, poți să îți angajezi un evreu ortodox care se roage pentru tine în fața zidului. Prețul diferă în funcție de cât de des vine aici. Prețurile pornesc de la 90 de dolari și pot să ajungă la 1800."

Lucian Herșcovici s-a născut în Galați și din 1972 s-a mutat în Israel. Este istoric și scriitor.

Lucian Herșcovici, istoric: “Evreii veneau aici să plângă pentru distrugerea Templului, cu speranța că Templul va fi refăcut. Se așteaptă. Există un pasaj care spune: eu aștept venirea lui Mesia și deși nu sunt pur îl aștept să vină în fiecare zi. Aici ar trebui să vină. Cu toții îl așteptăm.”

Fix deasupra Zidului Plângerii este locul pe care a fost construit templul evreilor. Spațiul imens aparține acum musulmanilor. Povestea acestui loc începe încă din vremea lui Avraam, care avut doi fii. Isac, părintele evreilor și Ismail, părintele arabilor. Muntele Moria este locul pe care Avraam a vrut să-și sacrifice în față lui Dumnezeu propriul fiu. Evreii spun că ar fi vorba despre Isac. Musulmanii spun că ar fi vroba de Ismail.

Pe acest loc, Împăratul Solomon a ridicat primul templu al evreilor. De fapt, vedeți doar jumătate din zid. Cealaltă jumătate este sub pământ. Ajunge până la 13 metri adâncime.

David este arheolog și ghid la Zidul Plângerii. De-a lungul sutelor de ani, aici s-a tot construit și dărâmat. Construcțiile de acum 2.000 de ani sunt îngropate în pământ.

David, ghid: “Dacă nu ar exista clădirile, aici ar fi muntele Moria. Ierusalimul Regelui David este la sud de aici. Fiul său, Solomon, a ridicat primul temple. Templul a fost ridicat pe munte, aici e orașul care se tot extinde. În 400-500 de ani, primul templu este distrus de babilonieni și reconstruit șapte ani mai târziu. Înaintăm încă 400-500 de ani și ajungem la romani. Irod era un nebun, un psihopat violent, dar e și unul dintre cei mai mari constructori. Nu era un tip de treabă, dar construiește cam jumătate din atracțiile turiștice de astăzi cum ar fi Masada și Cezareea, renovează templul. A transformat întregul munte în curte pentru templu. Extinde templul și transformă efectiv muntele într-o curte. Așa a apărut Zidul Plângerii.”

La construcție s-au folosit blocuri imense de piatră care au fost scoase din peșterile din apropierea acestui loc. A fost o muncă titanică. Pentru a vedea cât mai bine cum arată Iersalimul acum 2.000 de ani am mers la muzeul Israelului.

Alex Dima: “Așa arăta Iersalimul pe vremea lui Iisus. Cu străzile pe care a pășit, casele prin care a intrat. Este o macheta din vremea regelui Irod. Acolo este templul al doilea.”

În acest templu a intrat Iisus. Înăuntru era chivotul cu cele 10 legi primite de Moise de la Dumnezeu și Sfânta Sfintelor, un loc sacru în care întră o singură dată pe an marele preot. Pe aceste lespezi, descoperite de curând de arheologie este foarte posibil să fi călcat chiar Iisus în drumul spre templu.

Odată intrat în templu, Iisus prevestește că nu va rămâne piatră pe piatră din acest loc. În anul 70 templul este distrus. Localnicii se împotrivesc Romei, așa că romanii întră în oraș. În anul 70, Ierusalimul este ras de pe față pământului. Rămâne în picioare doar o bucată din zidul care susținea templul, zidul la care astăzi se roagă evreii. Săpăturile din ultimii au descoperit însă o mare parte din zidul de vest ba mai mult, se bănuiește că dincolo de zid ar putea fi chiar Sfânta Sfintelor.

Pe locul templului evreiesc, romanii au ridicat un templu închinat lui Jupiter. În anul 638, sultanul Omar cucerește Ierusalimul, iar pe muntele templului sunt ridicate moscheea Al-Aqsa și Domul Stâncii, una dintre cele mai mari capodopere de arhitectură islamică, un simbol al Iersalimului. Ca importanță, pentru musulmani, acesta este al treilea loc, după Mecca și Medina. Musulmanii susțin că de aici profetul Muhammad s-a înălțat la cer, iar de zidul la care se roagă acum evreii și-a legat calul înaripat.

Lucian Herșcovici, istoric: “Este interzis pentru evrei să urce pe Muntele Templului, deoarece oamenii sunt impuri. Purificarea tradiției biblice și interpretărilor talmudice și rabinice va avea loc odată cu găsirea unei vaci complet roșii, fără niciun punct diferit. Acesta vacă roșie va fi arsă. Cu cenușa respectivă va face ceva împreună cu apă și cei care se vor atinge de această apă vor fi purificați.”