Tinerii din generația Z nu răspund la apelurile părinților. De ce preferă să comunice prin mesaje
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Așa că mulți adulți încearcă să se adapteze și să învețe acest limbaj nou, care uneori îi pune în dificultate.
Așa se întâmplă de multe ori când Andra este sunată de mama ei. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, este studentă în Cluj-Napoca.
În locul unei conversații preferă un schimb de mesaje text, mai scurt și la obiect. Emoticoanele îi încurcă cel mai mult pe părinți.
Andra Belea, studentă: „Când pun părinții emoji-ul acela care zâmbește, pentru noi a căpătat sensul acela de „zâmbesc dar mă simt incomfortabil.”
Denisa Mălan, studentă: „Mă suna foarte foarte mult și atunci am zis că îmi trimite emoticon și o să-i răspund cu același emoticon că atunci știe că sunt bine.”
Părinții însă tot și-ar dori să își audă copiii mai des. Un studiu făcut de o companie de telefonie mobilă internațională arată că peste 50% dintre tinerii generației Z nu răspund la telefon când sunt sunați de unul dintre părinți.
Mamă: „Prefer să îmi răspundă la telefon. Sun cu un motiv. Mi se pare mai incomod cu mesaje. Prescurtările acelea nu, pentru mine nu există.”
Totuși, specialiștii le recomandă părinților să încerce să se adapteze, că să mențînă o relație sănătoasă cu copiii.
Lenke Iuhoș, psiholog: „Dacă ies din această sferă de comunicare ușor, ușor îi vor pierde. Ei consideră că în momentul în care sunt sunați sunt cumva controlați, atenționați de către părinți.”
Pe de altă parte, acești tineri se simt singuri, arată un studiu al Universitățîi Harvard, preluat de Business Insider.
Potrivit cercetării, peste o treime dintre tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani au mărturisit că în descursul unei luni se simt singuri foarte des. Ca să socializeze, s-au înscris la diverse cursuri sau activități sportive.
Fată: „Am făcut și dansuri și handbal și pot spune că m-a ajutat mult să comunic, să am cu cine vorbi pe subiecte comune.”
Potrivit publicației, tinerii pot cheltui până la câteva sute de dolari pe lună pe abonamente la diverse cluburi.