Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Istoria Gay Pride în România. „În 2005, eram 200, iar oamenii aruncau cu roșii și cărămizi. Anul trecut, am fost 25.000”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Societatea românească a devenit mult mai tolerantă față de minoritățile sexuale, în anii care au trecut de la primul Marș al Diversității. Acesta a avut loc în 2005 în București, într-o atmosferă tensionată, spun reprezentanții comunității LGBTQ.

“La primul marș, în 2005, au fost 100-200 de persoane, și aruncau oamenii cu roșii, cu cărămizi, cu ce prindeau. Era mai multă jandarmerie decât oameni efectiv în marș. Și acum, în 2023 au fost 25.000 de oameni în București”, spune Alex Zorilă, fondator al Asociației Vulgar, într-un interviu MyImpact.

“În fiecare an este chiar mai bine. Știu că de obicei tindem să fim mai negativiști, legat de asta, dar it gets better, societatea se deschide. Profesorii pot să fie chiar mai deschiși cu elevii lor. La muncă, oamenii sunt super OK cu faptul că ești LGBT, în anumite contexte. Nu în toate. Adică, încă mai avem de lucru destul de mult, dar este mult mai OK față de cum era în 2015, de exemplu”, spune ea.

Interviul integral poate fi urmărit în video de mai jos:

Citește și
Care sunt cele mai homofobe țări din Europa, și pe ce loc se află România
Care sunt cele mai homofobe țări din Europa și pe ce loc se află România

Primul Marș al Diversității, desfășurat în 2005, a fost marcat de numeroase incidente între participanți și militanții anti-gay, reuniți în mișcarea Noua Dreaptă. În anii următori, chiar dacă au mai existat contramanifestații, s-au înregistrat doar incidente izolate.

“Marșul Diversității”, organizat de Asociația Accept, s-a transformat, între timp, în “Bucharest Pride”, versiunea românească a marșului Gay Pride din întreaga lume. Bucharest Pride este cel mai mare eveniment, dar și alte orașe din țară organizează parade similare, la o scară mai redusă.

Ce este Gay Pride, și când a apărut

Gay Pride este denumirea sub care sunt reunite mai multe evenimente și activități care sărbătoresc cultura, identitatea și drepturile comunității LGBTQ+. Scopul este promovarea acceptării și egalității, sensibilizarea publicului privind problemele comunității și combaterea discriminării și homofobiei.

Mișcarea Gay Pride a început în SUA, legată de revoltele din 28 iunie 1969. Clienții barului Stonewall Inn au ripostat împotriva unui raid polițienesc, declanșând proteste care au dus la formarea mișcării moderne pentru drepturile LGBTQ+. Prima paradă Gay Pride a avut loc în 1970, marcând aniversarea revoltelor.

Luna iunie este cunoscută în întreaga lume ca Pride Month și este sărbătorită prin parade, evenimente culturale și discuții care promovează drepturile LGBTQ+. Comemorează revoltele de la Stonewall și este un moment de reflecție, sărbătoare și activism pentru comunitatea LGBTQ+.

De ce “crește” populația LGBTQ+ în statistici

Statisticile recente arată că populația LGBTQ+ la nivel global este în creștere, în special în rândul generațiilor mai tinere. De exemplu, un sondaj IPSOS din 2024 relevă că 17% dintre membrii Generației Z se identifică ca LGBTQ+, comparativ cu 11% dintre Mileniali, 6% dintre Generația X și 5% dintre Baby Boomers.

O posibilă explicație a numărului tot mai mare de persoane care se identifică drept LGBTQ (inclusiv în România) este că a crescut gradul de toleranță al societăților față de minoritățile sexuale, ai căror membri se simt acum în siguranță să se exprime. Acest lucru se datorează, parțial, și expunerii temelor LGBTQ în cultura pop - filme, muzică și alte forme de artă.

Cu alte cuvinte, nu s-au “înmulțit” cei din comunitatea LGBTQ+, ci a crescut numărul celor care îndrăznesc să se identifice astfel, în condițiile în care gradul de toleranță la nivelul societății crește.

Sondajul IPSOS, derulat în 26 de țări, mai arată că, în ceea ce privește distribuția geografică, Asia are cea mai mare populație LGBTQ+ (59.1% din totalul global), urmată de Africa (18.2%)

Populația LGBTQ+ globală era estimată la aproximativ 251.2 milioane de persoane, în 2023.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult