Primarul localităţii Corbeanca, Anton Valeriu, reţinut de DNA. Mita primită ar fi fost de peste 1,5 milioane de euro

Anton Valeriu
Agerpres

Primarul localităţii Corbeanca, Anton Valeriu, şi nepotul acestuia, Robert Ilie Mihăilă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind retrocedări de terenuri.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, Anton Valeriu, la data faptelor primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost reținut pentru luare de mită (două fapte din care una în formă continuată), spălare a banilor și instigare la spălare a banilor, în formă continuată.

Alături de primarul comunei Corbeanca a mai fost reținută o persoană fizică, pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată

În dosar sunt vizate fapte de luare de mită şi spălare de bani, cea mai mare sumă încasată de edil depăşind 1,4 milioane de euro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, joi, percheziţii în şase locaţii din judeţul Ilfov într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie comise în perioada 2011 - 2017.

Citește și
Magistrati
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2011-2017, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 ha situat pe raza comunei Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut în prezenta cauză), suma de 1.418.581 euro, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.

Pentru a fi disimulată adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea suspectului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani menționate mai sus.

2. Într-un context asemănător, în perioada septembrie 2011 – iulie 2019, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la persoane îndreptățite să li se restituite diverse suprafețe de teren, jumătate din drepturile revendicate pentru a efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a cererilor depuse de acestea.

După soluționarea cererilor, într-o manieră asemănătoare, suspectul Anton Valeriu ar fi intrat în posesia a șapte ha de pădure (vândută ulterior contra sumei totale de 1.554.695 euro), a nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro.


 

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025
Guvernul a stabilit noi măsuri în Justiție. Ce s-a decis în ultima ședință din 2025

Guvernul a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă privind măsuri temporare în domeniul Justiţiei în vederea prevenirii accentuării deficitului de personal la nivelul instanţelor şi parchetelor.

 

Reacția avocatului arbitrului de 18 ani bătut de un soldat pentru că l-a eliminat la un meci de liga a patra
Reacția avocatului arbitrului de 18 ani bătut de un soldat pentru că l-a eliminat la un meci de liga a patra

Sentință fără precedent în justiția militară. Tribunalul Militar București i-a stabilit unui soldat de la o unitate din Buzău o pedeapsă de un an de închisoare, după un incident violent provocat pe terenul de fotbal.

Primarul suspendat al Mangaliei va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă
Primarul suspendat al Mangaliei va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă

Primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis, marţi, Curtea de Apel Constanţa. Decizia instanţei este definitivă.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.

 

Teritoriul care a intrat deja în 2026. Are un avans de 12 ore față de România
Teritoriul care a intrat deja în 2026. Are un avans de 12 ore față de România

Insulele Kiribati, situate în Oceanul Pacific, sunt primul teritoriu de pe Pământ care a intrat deja în 2026 la ora 12.00, ora României, având un avans de 14 ore faţă de Greenwich Mean Time (GMT).