Primul bilanț al operațiunii „Ghost Guns”. Procurorii au 65 de suspecți și un singur inculpat în dosarul armelor de foc

Primul bilanț al operațiunii „Ghost Guns”. Procurorii au 65 de suspecți și un singur inculpat în dosarul armelor de foc
Pro TV

Procurorii DIICOT continuă cercetările faţă de un inculpat şi 65 de suspecţi în cadrul Operaţiunii ”Ghost Guns”, în cadrul căreia au făcut 131 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară.

Arme letale şi neletale, dar şi muniţie au fost descoperite la percheziţii. De asemenea, anchetatorii au găsit mai mulţi câini de luptă răniţi.

„Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti continuă cercetările faţă de 65 de suspecţi şi un inculpat, cu privire la care s-a dispus, în cursul zilei de ieri, măsura controlului judiciar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc”, a transmis, marţi, DIICOT, cu referire la Operaţiunea ”Ghost Guns”.

Potrivit anchetatorilor, în urma celor 131 de percheziii domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate un pistol (armă letală), 6 arme (neletale) supuse autorizării, elemente de muniţie (cartuşe), mai multe recipiente conţinând substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive precum şi sisteme de stocare a datelor care vor fi supuse percheziţiilor informatice în condiţiile legii.

De asemenea, au fost indisponibilizate sume de bani în lei şi euro, ce prezintă elemente de contrafacere.

Citește și
DIICOT
Operațiune de amploare a DIICOT. O grupare de crimă organizată ar fi pus mâna pe zeci de arme de foc

Pe parcursul activităţilor menţionate au fost descoperiţi mai mulţi câini ”de luptă”, care prezentau urme de rănire.

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Operaţiunea „Ghost Gun”. 60 de persoane vor fi duse la audieri, între care liderul galeriei FCSB și un cunoscut trapper
Operaţiunea „Ghost Gun”. 60 de persoane vor fi duse la audieri, între care liderul galeriei FCSB și un cunoscut trapper

Procurorii DIICOT au descins la o grupare de crimă organizată, bănuită că vindea arme de foc cu seriile șterse unor clanuri interlope sau unor indivizi cunoscuți pentru violență.

Operațiune de amploare a DIICOT. O grupare de crimă organizată ar fi pus mâna pe zeci de arme de foc
Operațiune de amploare a DIICOT. O grupare de crimă organizată ar fi pus mâna pe zeci de arme de foc

O amplă operațiune a procurorilor DIICOT și a ofițerilor de la combaterea crimei organizate este organizată luni dimineață în sudul țării, inclusiv în Capitală.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist: „Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”
Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”

Preşedinta Republicii Moldova a fost desemnată "Liderul Mondial al Anului" de publicaţia britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democraţiei şi pentru contracararea presiunilor şi ingerinţelor Federaţiei Ruse, informează Moldpres.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.