Milionarul Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă, fapta se prescrie în august

×
Publicitate

Milionarul Victor Micula a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În 2019, Micula junior a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea.

Sentinţa de acum nu este definitivă.

Procesul a fost declanșat în aprilie 2021, iar Victor Micula, în vârstă de 29 de ani, a fost acuzat de 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Mai precis, procurorii au arătat că milionarul a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea în timpul unei curse de maşini, în urmă cu aproape 5 ani. Vorbim de o puşcă letală semiautomată.

Citește și
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Apoi, există dovezi că într-o singură lună, Micula a cumpărat 10 arme și sute de cartușe în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus.

În timp ce milionarul a fost condamnat la 2 ani de închisoare, ceilalţi trei inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare.

În plus, instanţa a confiscat toate armele şi muniţia găsite la Victor Micula în timpul percheziţiilor.

Verdictul dat de Judecătoria Oradea nu este definitiv şi este foarte posibil ca avocaţii să îl conteste, mai ales că faptele se prescriu în luna august 2024.

S-a ajuns în această situatie pentru că fapta a fost săvârșită acum 6 ani, și a durat trei ani ca dosarul sa fie trimis in instanță, apoi alți trei ca să se judece.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a câștigat marți, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, și cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român.

ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol
ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au refuzat categoric să îl elibereze din închisoare pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bîrlădeanu.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.