Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gabriela Firea a fost citată pentru audieri la Parchet, în scandalul protestelor din 10 august

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost citată la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru audieri, marți, în dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Gabriela Firea ar urma să fie audiată în calitate de martor, potrivit News.ro.

La Parchetul General au fost audiaţi în acest dosar şi viceprimarul Aurelian Bădulescu şi prefectul Capitalei Speranţa Cliseru.

În urma violenţelor din Piaţa Victoriei, la Parchetul General au fost depuse peste 760 de plângeri împotriva Jandarmeriei.

Prefectul Capitalei spunea că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, adică după momentul intervenţiei forţelor de ordine. Ea consideră că nu are importanţă ora semnării acestui document, pentru că jandarmii, atunci când sunt „atacaţi”, au dreptul să acţioneze şi fără acel ordin.

Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan, care spuneau că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

Citește și
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne
Carmen Dan trimite comisiei de apărare raportul clasificat despre intervenția brutală a jandarmilor

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD de sâmbătă de la Neptun, primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că a pasat responsabilitatea asupra prefectului Capitalei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Solicitarea Gabrielei Firea a fost supusă la vot în CEx şi a fost respinsă.

Gabriela Firea, i-a adus, duminică seară, noi acuzaţii ministrului Carmen Dan, spunând, la România TV, că ministrul de Interne a venit la şedinţa CEx cu print screen-uri ale mesajelor sale private de pe WhatsApp şi afirmat că fusese atenţionată încă de anul trecut de ministrul Carmen Dan să aibă grijă ce vorbeşte pe WhatsApp, pentru că este uşor de interceptat.

"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screen-uri, xerox-uri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat: <<Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie.

I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi mesajele pe Whatsapp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private", a declarat Gabriela Firea.

De asemenea, Firea a susţinut că jandarmii care au asigurat ordinea la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei au dormit o noapte pe jos, fără paturi, fără apă şi mâncare, "ca nişte vite”, şi spune că i-a reproşat ministrului de Interne, Carmen Dan, că nu a avut grijă nici măcar de oamenii săi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult