Gabriel Oprea a fost achitat, în primă instanță, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină

61835016

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost achitat în primă instanță în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care a fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.     

Decizia poate fi atacată cu recurs.

În schimb, Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, care făcea lucrări la instalaţia subterană de gaze, nesemnalizată la nivelul străzii, a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

El a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, General MPM Impex SRL a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 330.000 lei.

Citește și
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Cazul polițistului Bogdan Gigină

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Anchetatorii au arătat că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie.

Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare au determinat concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Procurorii au mai susţinut că Gabriel Oprea este cel care a impus - folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor - ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care ar fi contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
Călin Georgescu, în instanţă pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului
ANAF a câștigat în instanță și cealaltă jumătate a casei din Sibiu pentru care Iohannis datorează despăgubiri statului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a câștigat marți, pe fond, la Tribunalul din Sibiu, și cealaltă jumătate din casa din centrul istoric al Sibiului, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român.

ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol
ÎCCJ a blocat încercarea fostului episcop de Huși de a ieși din închisoare. Cornel Onilă a fost condamnat pentru viol

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au refuzat categoric să îl elibereze din închisoare pe fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bîrlădeanu.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Iubesc Europa, dar nu merge în direcția corectă”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.