Concurență ca-n vremurile de odinioară la prima admitere de la noua Facultate de Medicină din Suceava. Ce note s-au luat

62483067

Primul concurs de admitere la cea mai nouă facultate de stat de medicină din România, cea de la Suceava, a avut o concurență spectaculoasă – 5 pe un loc, ca-n vremurile de odinioară, când Medicina însemna pentru români cea mai râvnită carieră.

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a organizat, vineri, primul concurs de admitere la noul program de licență Medicină generală, din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, scrie Obiectiv de Suceava.

Iar competiția a fost acerbă, aducând aminte de vremurile de altădată, când Medicina însemna cea mai râvnită carieră din România: peste 300 de candidați pentru 60 de locuri (din care doar 20 bugetate), adică 5 candidați pe loc.

Proba scrisă a fost organizată riguros, în cinci săli de examen, pentru cei peste 300 de candidați înscriși din 28 de județe ale țării și municipiul București, din Republica Moldova și Ucraina.

Au fost 13 absenți, iar notele celor 298 de candidați care au susținut testul cu 100 de întrebări – 80 au vizat cunoștințele de Biologie și 20 cele de Chimie organică sau Fizică, au fost publicate în cursul după-amiezii de vineri. De precizat că nota de la proba scrisă va reprezenta media finală de admitere.

Citește și
Profesorii vor să boicoteze simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Conflict între sindicate și minister
Profesorii vor să boicoteze simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Conflict între sindicate și minister

Candidații sunt declarați admiși, în limita locurilor disponibile, dacă au obținut media finală egală sau mai mare decât 5,00 (cinci).

Potrivit rezultatelor inițiale, cea mai mare notă de admitere la Medicină este 9,37, iar 62 de candidați au obținut note sub 5. În total, sunt 5 note în intervalul 9,01-9,37, alte 77 note sunt între 8,02 și 8,92, în intervalul 7,03-7,93 sunt 57 de note, între 6,13 și 6,94 sunt 57 de note, iar 39 de candidați au obținut note între 5,05 și 5,95.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 23 septembrie

După soluționarea contestațiilor, conducerea Facultății de Medicină și Științe Biologice Suceava va afișa rezultatele finale, în ordinea mediilor, luni, 16 septembrie.

Candidații cu cele mai mari note vor ocupa cele 20 de locuri bugetate, iar mai apoi, în ordinea mediilor de admitere, se vor ocupa cele 40 de locuri cu taxă.

În cazul existenței mai multor candidați cu medie egală cu cea a ultimului loc repartizat, se apelează la criterii de departajare, în ordine, după cum urmează: Punctajul obținut la materia obligatorie Anatomia și Fiziologia omului; Punctajul obținut la materia obligatorie Chimie organică sau Fizică; Media generală a examenului de la bacalaureat; Media generală a anilor de studiu din liceu.

Locul ocupat trebuie confirmat prin înmatriculare, care va avea loc în perioada 17 – 20 septembrie.

Rezultatele finale ale admiterii la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava vor fi publicate pe 23 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Profesorii vor să boicoteze simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Conflict între sindicate și minister
Profesorii vor să boicoteze simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Conflict între sindicate și minister

Cu o săptămână înainte de startul simulărilor naționale, participarea profesorilor, membri de sindicat, rămâne incertă.

Prima decizie a noului ministru al Educației: „A fost aprobat memorandumul”
Prima decizie a noului ministru al Educației: „A fost aprobat memorandumul”

Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, anunţă că Guvernul a aprobat memorandumul iniţiat de minister prin care vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi necesare pentru a fi puse în folosinţă 23 de creşe a căror construcţie este aproape finalizată.

Studenții cer o întâlnire cu noul ministru al Educației. Vor să discute despre burse, transport și finanțarea universităților
Studenții cer o întâlnire cu noul ministru al Educației. Vor să discute despre burse, transport și finanțarea universităților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis miercuri Ministerului Educației și Cercetării o solicitare pentru o întâlnire cu noul ministru, în vederea discutării principalelor probleme din învățământul superior.

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.