Academia se opune proiectului oficial de "Strategie de Educaţie Parentală"

academia romana

Proiectul Strategiei de educaţie parentală, supus dezbaterii publice de Ministerul Educaţiei, este criticat de conducerea Academiei Române, care spune că documentul este explicit împotriva familiei tradiţionale.

Academia Română consideră că proiectul de Strategie de Educaţie Parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadru european.

"Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără niciun specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu 'omul nou', fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate", se arată într-un comunicat al Academiei Române transmis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, faptul că acest document a fost precedat de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de "strategie naţională" a României.

"În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională", se arată în comunicat.

Citește și
Scoala
Banca Mondială: din 12 ani de școală, elevii români învață doar în 9 ani și jumătate

Membrii Academiei mai spun că acceptarea acestei Strategii ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de statul român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor.

"În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale", precizează Academia.

Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis "moderniste" nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic, mai spun reprezentanţii Academiei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Copiii români trăiesc în condiţii mai rele decât cei din Botswana sau Rwanda
Copiii români trăiesc în condiţii mai rele decât cei din Botswana sau Rwanda

România ţinteşte şi deţine primul loc în cele mai sumbre topuri. Țări mult mai sărace, precum Botswana sau Rwanda, stau mai bine ca noi în ceea ce priveşte condiţiile de trai ale copiilor.

Banca Mondială: din 12 ani de școală, elevii români învață doar în 9 ani și jumătate
Banca Mondială: din 12 ani de școală, elevii români învață doar în 9 ani și jumătate

Elevii din România merg ani buni la şcoală fără să înveţe mai nimic. Asta susţin experţii Băncii Mondiale, care au lansat, la Bucureşti, raportul privind Dezvoltarea Globală, ce are ca tema educaţia.

Studenții și elevii cer discuții cu Guvernul: Va duce la scăderea masivă a bugetului pentru educaţie
Studenții și elevii cer discuții cu Guvernul: Va duce la scăderea masivă a bugetului pentru educaţie

Studenții și elevii cer întâlnire de urgență cu Guvernul pentru programul de împrumuturi pentru tineri.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.