„Mă simt acasă aici”. Crăciun de vis în Brașov. Mii de turiști s-au bucurat în acest weekend de atmosfera festivă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei mai mulți au dat doar o fugă la munte, ca să-și facă antrenamentul pentru weekendul viitor. Pentru zilele de Crăciun, locurile de cazare sunt rezervate în proporție de 80% în oraș, dar și în Poiana Brașov. Turiștii care vor sta la hotel, vor plăti și 700 de lei pe noapte. Vizitator: „Brașovul nostru, orașul de poveste, primește pe toți turiștii cu drag și îmbrățișare”. Zeci de Moși pe motociclete și-au dat și ei întâlnire la Brașov. Ineditul alai a defilat pe bulevardul central al orașului împărțind dulciuri și bucurie. Motociclist: „Suntem din Sinaia! Am venit să vedem brăduțul, îl vizităm în fiecare an. E foarte frumos”. Motociclist: „Am plecat azi dimineață din Galați, am venit, am băut o cafea, am fost sus pe Tâmpa și mergem în Poiană”. Turist: „Îmi plac nefăcutele astea, pe nepusă masă. Iubim Brașovul. Dacă am văzut foarte mult un oraș în România, ăla e Brașovul! Aerul, muntele oamenii”. Odată cu lăsarea serii, tot centrul istoric, împodobit festiv, radiază. Bradul, cel mai înalt din țară, este locul preferat pentru fotografii.
Turist: „Este foarte frumos, este atmosferă plăcută, este voie bună”.
Turistă: „Îmi place că e o atmosferă de Crăciun, o atmosferă frumoasă, veselă, multe lumini, e frumos! Mă simt acasă aici, mă bucură orașul și mă bucură să-l văd luminat”.
Turist: „O simplă plimbare prin Centrul Vechi e suficientă pentru mine. Clădirile istorice, Tâmpa, relaxarea oamenilor”.
La un mic studio foto instant, așezat strategic lângă brad, este permanent coadă. Printre căsuțele cu dulciuri și suveniruri e forfotă continuă. Cele mai căutate sunt, însă locurile unde se vând preparate calde. Miroase a vin fiert, mere coapte, scorțișoară, dar și a sarmale.
Turist: „Cultura! Mâncarea! Mâncarea! Îmi plac.... sarmalele!”.
Turist: „Oamenii sunt foarte amabili, este foarte plăcut aici”.
În cluburi, restaurante și cafenele, distracția continuă până după miezul nopții.
Petrecăreți: „Nu, nu ne trebuie. Noi ne distrăm și singure!”. Începând de duminică seară și până după Sărbători, Moș Crăciun îi așteaptă pe copii la bradul din Piața Sfatului, ca să afle de la ei ce cadouri își doresc. Moșul are pregătit și un autobuz cu care îi va plimba prin tot orașul, gratuit.