„Instrumentul ucigaș”. Cum ar fi murit oamenii care cântau la el și ce simptome apăreau la scurt timp | VIDEO
Instrumentul, cunoscut drept „armonica de sticlă”, a fost inventat de Benjamin Franklin în anul 1761. Istoricii susțin că părintele fondator al Statelor Unite al Americii a conceput un plan mortal pentru acest instrument atunci când a văzut un muzican care cânta la pahare umplute cu apă.
Fiind uimit de acest lucru, Benjamin Franklin a luat câteva boluri de sticlă de diferite mărimi, le-a montat pe un fus și a folosit și o pedală pentru a le face să se învârtă. Tija era atașată la o roată, care era rotită manual cu ajutorul acelei pedale.
"Dimensiunile diferite ale bolurilor le permiteau să vibreze la diferite înălțimi folosite în scara occidentală", explică publicația Lethbridge News, citată de Unilad.
Franklin a "codat apoi prin culoare" fiecare bol pentru a reprezenta note diferite, ceea ce a făcut posibil să "depășească" doar notele simple, deoarece le-a permis utilizatorilor să încorporeze și o gamă întreagă de "diverse acorduri și melodii".
"Muzicianul își înmuia degetele în apă și atingea marginea fiecărui bol în timp ce acesta se rotea pentru a obține un sunet asemănător cu cel al paharelor cântătoare", mai notează sursa citată.
Simptomele date de „armonica de sticlă”Armonica de sticlă a uimit lumea la începuturile sale, fiind considerată unul dintre cele mai celebre instrumente ale secolului al XVIII-lea, însă, în anii 1820, a luat o întorsătură dramatică, după ce oamenii au început să relateze povești înfiorătoare după ce au cântat la ea.
Astfel, se presupune că acest instrument a ucis mulți oameni care l-au folosit, prin faptul că simpla sa complexitate a suprastimulat complet creierul, ceea ce a provocat în cele din urmă o serie întreagă de simptome neplăcute.
Printre simptomele care ar fi apărut în rândul utilizatorilor se numărau: amețeli, nervozitate, halucinații și crampe.
"Câțiva ascultători au fost, de asemenea, supuși unor efecte negative; după un incident în Germania, unde un copil a murit în timpul unui spectacol, armonica a fost interzisă în câteva orașe. Unii oameni credeau că tonurile înalte și eterice invocau spiritele morților, aveau puteri magice sau îi înnebuneau pe ascultători", a explicat Institutul Franklin.
Alții, însă, credeau că plumbul din bolurile de cristal sau din vopsea, care era "absorbit de degetele muzicienilor atunci când atingeau sticla", a fost cauza tuturor îmbolnăvirilor.
Cu toate acestea, nicio explicație sau dovadă nu a fost vreodată oferită în mod corespunzător pentru astfel de afirmații.
"Franklin însuși a ignorat toate controversele și a continuat să cânte la acest instrument până la sfârșitul vieții sale fără niciunul dintre simptomele menționate. Dar popularitatea armonicii nu a revenit niciodată cu adevărat la ceea ce fusese atunci când a fost introdusă pentru prima dată", a adăugat Institutul Franklin.
Sursa: Unilad
Etichete: muzica , simptome , ucigasi , instrument muzical , instrument
Dată publicare: 12-06-2023 17:34