Viața și operele lui Camil Petrescu. Ce lucrări sunt incluse în programa de BAC

62485184
Shutterstock

Camil Petrescu este una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române. Află în acest articol mai multe despre viața și operele sale, precum și despre lucrările incluse în programa de BAC.

Născut pe 22 aprilie 1894, Camil Petrescu a fost nuvelist, prozator, eseist, publicist și dramaturg, fiind cunoscut drept inițiator al romanului modern.

A publicat cel mai valoros roman al său, „Patul lui Procust”, în 1933. Camil Petrescu a murit pe 14 mai 1957, la București, iar ultimul său roman, „Un om între oameni”, a rămas neterminat.

Viața lui Camil Petrescu

Camil Petrescu s-a născut în București pe 22 aprilie 1894 și a fost fiul lui Camil și al Anei Chelar. Tatăl său a murit înainte ca el să se nască, iar mama lui l-ar fi părăsit. Rămas orfan, Camil Petrescu a fost crescut de o doică din mahalaua Moșilor. După ce a terminat gimnaziul, și-a continuat studiile la Colegiul Sfântul Sava și la Liceul Gheorghe Lazăr din București. A fost un elev excepțional, motiv pentru care a devenit bursier intern. Din 1913, s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere din cadrul Universității București, de unde a absolvit cu calificativul magna cum laude în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu.

După terminarea facultății, Petrescu a devenit profesor de liceu la Timișoara. Între timp, și-a luat doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru intitulată „Modalitatea estetică a teatrului”.

Citește și
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste

Și-a făcut debutul literar în revista Facla (1914) cu articolul „Femeile și fetele de azi”, sub pseudonimul Raul D.

Între 1916 și 1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial, iar trăirile le-a transpus în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)”.

În 1916 a fost mobilizat și a plecat pe front, unde a fost rănit. A făcut un stagiu într-un spital militar, apoi a revenit pe front în prima linie, însă a fost capturat de unguri. În timpul unui bombardament german, Petrescu și-a pierdut auzul la o ureche, lucru care l-a afectat enorm și pe care l-a consemnat mai târziu în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a m-a neurastenizat”. În 1918 a fost eliberat din lagărul german și a revenit din București.

În anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu și publică primele poezii în revista omonimă. Și-a făcut debutul editorial cu un volum de versuri: Idee. Ciclul morții în 1923. Apoi, zece ani mai târziu publică Patul lui Procust, cel mai valoros roman al său și un simbol al modernismului european.

În 1939 a fost numit director al Teatrului Național din București, iar în 1948 a fost ales membru titular al Academiei Române.

La 14 mai 1957 a murit. Romanul social dedicat lui Nicolae Bălcescu, „Un om între oameni”,rămâne neterminat.

Ca nuvelist și prozator, temele și motivele din operele sale sunt războiul, introspecția psihologică sau intelectualul, în vreme ce personajele romanelor sale sunt născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală și etică umană. Personajele sunt, totodată, hipersensibile, inadaptate superior și intelectuali lucizi, trăind drama inflexibilității conștiinței.

Operele lui Camil Petrescu

Romane

· „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930)

· „Patul lui Procust” (1933)

· „Un om între oameni” (1953 – 1957, neterminat)

Nuvele

• „Turnul de fildeș” (1950)

• „Moartea pescărușului” (1950)

• „Mănușile” (1950)

• „Cei care plătesc cu viața” (1950)

• „Un episod” (1957)

Poezie

• „Versuri. Ideea. Ciclul morții” (1923)

• „Un luminiș pentru Kicsikem” (1925)

• „Transcendentalia” (1931)

• „Din versurile lui Ladima” (1932)

Dramaturgie

• „Jocul ielelor” (1918)

• „Act venețian” (1918-1946)

• „Suflete tari” (1921)

• „Danton” (1924-1925)

• „Mioara” (1926)

• „Mitică Popescu” (1925-1926)

• „Dona Diana”, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938)

• „Iată femeia pe care o iubesc” (1943)

• „Prof. dr. Omu vindecă de dragoste” (1946)

• „Bălcescu” (1948)

• „Caragiale în vremea lui” (1955)

Opere incluse în programa de Bacalaureat de Camil Petrescu

Elevii claselor a XII-a care se pregătesc pentru Bacalaureat trebuie să citească și să studieze câteva opere scrise de Camil Petrescu:

• Patul lui Procust - Camil Petrescu (roman modern)

• Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu (roman psihologic)

Cei care sunt în licee și clase cu profil uman, trebuie să studieze și următoarele drame:

• Jocul ielelor – Camil Petrescu (dramă interbelică – profil uman)

• Suflete tari – Camil Petrescu (dramă – profil uman)

Curiozități despre viața lui Camil Petrescu

Și-a petrecut copilăria și școala primară în Cartierul Obor și a fost coleg la școală cu marea actriță Aura Buzescu.

Camil Petrescu a fost un elev strălucit, primind bursă la prestigiosul Liceu „Sfântul Sava” și ulterior la Liceul Gheorghe Lazăr.

A urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București și, după absolvire, a devenit profesor la Timișoara.

A obținut un doctorat în filosofie cu o lucrare numită „Modalitatea estetică a teatrului”.

Deși este cunoscut mai ales ca romancier, Camil Petrescu a fost pasionat de teatru, atât ca dramaturg, cât și ca teoretician.

Într-o poezie, se autodescria prin versurile: „Eu sunt dintre acei/ Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,/ Cu sufletul mărit/ Căci am văzut idei.”

A scris atât drame și piese istorice, cât și o comedie – „Mitică Popescu”.

A fost căsătorit cu actrița Eugenia Marian și a avut doi copii: Camil-Aurelian și Octavian-Eugeniu.

Una dintre piesele sale cele mai ambițioase, „Danton”, inspirată din Revoluția Franceză, conține sute de personaje și a fost pusă în scenă o singură dată, într-o montare grandioasă la Teatrul Național, în anii ’70.

A fost recrutat în Primul Război Mondial, deși avea doar 1,61 m înălțime, iar în urma exploziei unui proiectil german și-a pierdut auzul.

Și-a început cariera literară cu versuri publicate în revista „Sburătorul” și a fost un membru important al cenaclului cu același nume, condus de Eugen Lovinescu.

Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” reflectă experiențele sale ca ofițer pe front, iar „Patul lui Procust” este considerat una dintre cele mai valoroase opere ale sale.

În 1948, a fost ales membru al Academiei Române, recunoaștere a contribuției sale majore la literatura română.

A murit seara, la 23:30 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Post-mortem a apărut volumul Nuvele, care cuprindea titlurile: „Cei care plătesc cu viața”, „Mănușile”, „Moartea pescărușului”, „Turnul de fildeș” și „Un episod”.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste

Ce este, de fapt, iubirea? O emoție, o alegere, o nevoie biologică sau o formă sofisticată de „nebunie” temporară? 

Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day
Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day

Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, ziua iubirii în tradiția populară. Este o sărbătoare veche, legată de începutul primăverii și de renașterea naturii, dar și de promisiuni făcute din inimă. 

Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații

Postul Paștelui începe, luni (23.02.2026), unul dintre cele mai lungi și aspre din calendarul ortodox. În Oltenia, oamenii au aprins duminică seară focuri imense pentru a intra cu sufletul curat în această perioadă de rugăciune.

Recomandări
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei

Este 24 februarie 2026. Se împlinesc exact 4 ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina vecină. Kremlinul continuă războiul brutal, omoară civili și folosește chiar și iarna ca armă. Frontul a obosit, se poartă negocieri, dar pacea e departe.

Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste
Iubirea, prin lentila psihiatriei. „Am putea fi tentați să punem diagnostice serioase”. Obsesie, atașament sau dragoste

Ce este, de fapt, iubirea? O emoție, o alegere, o nevoie biologică sau o formă sofisticată de „nebunie” temporară? 

Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Se schimbă modul în care își cumpără românii locuințele. Înainte să plătească zeci sau sute de mii de euro, tot mai mulți cumpărători analizează atent și cântăresc fiecare detaliu.