Un criminal din Suceava a scăpat de închisoare după ce a fost admis la Drept în Târgu-Jiu
Criminalul din Suceava scapă de închisoarea în regim închis la care a fost condamnat de judecători ca să poată frecventa cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși” de la Târgu-Jiu, scrie Monitorul de Suceava.
Vlad Irimia Scurtu a fost admis student după ce s-a înscris online, în baza mediei de bacalaureat de 9,04, iar acum trebuie să beneficieze de regim semi-deschis pentru a merge la cursuri.
Suceveanul se află acum închis la Penitenciarul Tulcea, dar după ce a fost admis la facultate a solicitat deja transferul la Penitenciarul Târgu-Jiu, în regim semi-deschis.
Asta presupune ca studentul criminal să fie scos din detenție și adus la cursuri de un angajat al penitenciarului.
Complicea criminalului, eliberată condiționat pentru comportament exemplar
Decizia încalcă și protocolul dintre Ministerul Educației și cel al Justiției, care prevede clar că schimbarea regimentul de detenție nu poate fi făcută decât de judecători.
Complicea lui pentru oribila crimă din 2007, Alina Mihaela Roșca, a fost eliberată condiționat în 2020 din închisoare, după ce a ispășit 13 din cei 20 de ani la care a fost condamnată.
Judecătoria Gherla a considerat că femeia s-a comportat exemplar după gratii, unde a fost recompensată de 59 de ori.
Cei doi l-au omorât în 2007 pe un om de afaceri din Botoșani cu 33 de lovituri de cuțit și mai multe lovituri cu o bâtă de baseball, pentru a-l jefui. Ulterior, au îngropat cadavrul într-o pădure, după ce au turnat clor pe el.