Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pe urmele vechilor cătune din Apuseni. Cum arată viața oamenilor care au ales să dea o șansă unei „necunoscute Românii”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Opriți-vă din drum când treceți munții pe șosele și luați-o la pas, dacă vreți să descoperiți „Necunoscuta Românie”.  

De pe Transapuseana, o nouă cale asfaltată care oferă acces rapid spre cătunele mocanilor de altădată, poți observa cu adevărat frumusețea locurilor și oamenii care cunosc secretul vieții îndelungate: să ceri puțin și să mulțumești mult pentru ce ai.

Pornită din Aiud, Transapuseana serpuieste o vreme prin pădure, apoi urcă direct pe muchia dealului, dezvăluind neașteptat de repede peisajul montan, cu stânci ivite de nicăieri și vechi case de lemn cu acoperiș înalt, din paie.

Șoseaua a fost deschisă în acest an, după asfaltarea a 43 de kilometri, din cei 78, care taie Munții Trascăului. Din ea se desprinde drumul de piatră spre Cheile Râmeț.

7 kilometri de drum abrupt, numai bolovani, sunt o nimica toată pentru Nea Ion. La 84 de ani încă umblă pe dealuri.

Citește și
Alegeri locale 2024
Situație neașteptată într-o localitate din România. Motivul pentru care alegerile se vor repeta

Ion: „Câte o țâră să meri, până poți. Și să muncești un pic, că nu-i nimica pentru aia... Pentru aia omul nu moare”.

În vale, chiar la intrarea în Cheile Râmețului, a existat cândva un sat cu 50 de case. S-au surpat, părăsite. Acum 11 ani, Gabriel a ajuns aici, ca drumeț, cu rucsacul în spate.

Gabriel Suliman: „Am plecat în concediu acum 11 ani și astăzi încă sunt tot în concediu”.

Priveliștea l-a făcut să rămână.

Gabriel Suliman: „Am zis, cum ar fi ca de-acum încolo, de câte ori mă trezesc, să văd această imagine aici. Și s-a întâmplat”.

Planul lui Gabriel a fost simplu - a strămutat la Cheia două case vechi - una pentru el, cealaltă pentru oaspeți.

Gabriel Suliman: „Casa în care eu locuiesc este mai mică decât baia pe care o aveam în București.Îmi deservește și ca dormitor și ca living și că baie și ca ce vrei tu”.

Astfel, satul a renăscut, iar vara are 5 locuitori și zeci de vizitatori.

Nu mai lungi de un kilometru și jumătate, cheile obligă drumețul să se cațere, să se târască și, pe alocuri chiar să înoate, când vine viitura. Anul trecut, o familie cu un copil mic, a așteptat o noapte întreagă, pe un bolovan, retragerea apelor.

Cheile Râmețului au fost o peșteră, ne spune călăuza. Tavanul s-a prăbușit cândva. În capătul cheilor se deschide Valea Mănăstirii pe unde turiștii dornici de aventură trec vrând-nevrând. Locuri de cazare sunt foarte puține acum, dar soții Bică au început să ridice aici un mic sat de vacanță. Prima căsuță e gata și oferă musafirilor un confort nesperat pentru sălbăticia acestor locuri. Ar avea nevoie însă de aliați, în zonă.

Cristina Bică: „Pe toată valea asta nu e niciun restaurant deschis tot timpul. Ai vrea și o mâncare bună”.

Mâncare este la vreo două ore de mers cu mașina, peste Transapuseana, în Poșaga de Sus. Aici, Lucia și Bogdan au deschis un punct gastronomic local. Punctul gastronomic e deschis doar în weekend. Aperitivul bogat, două feluri de bază și desertul costa în medie 80 de lei de persoană.

Collin Quinn, arheolog Universitatea Buffalo: „Am descoperit că oamenii locuiesc aici de mai bine de 5.000 de ani. Chiar în acest loc, la origine, a fost un mic cătun cu adăposturi unde oamenii își creșteau animalele - oile, caprele, chiar locuiau aici. La un moment dat apoi au abandonat aceasta așezare și au transformat-o într-un cimitir”.

Apusenii sunt locuiți din vremuri străvechi iar în unele locuri timpul pare că stă în loc. Ioana și Andreas au venit din Germania și s-au stabilit aici, hotărâți să trăiască independent de lumea modernă.

Ioana Joc Pohl: „O singură factură am, la internet”.

Cei doi își produc singuri curentul electric, căldura, apa și mâncarea. Ce le lipsește, primesc la schimb din vecini.

Andrea Pohl: „Noi nu avem animale. Untul din sat e incredibil de bun, nu se compară cu nimic”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult