Pasionații sporturilor de iarnă se bucură de ultimele zile pe pârtie. „E cea mai frumoasă perioadă din an”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar pe Muntele Băișorii, la Buscat, în județul Cluj, condițiile au fost excelente după ninsorile din ultimele două zile.
În Poiana Brașov vremea încă le permite turiștilor să coboare pe placă sau pe schiuri.
Femeie: „E foarte frumos să schiezi primăvara. E cald, e lumina foarte plăcută, nu mai e ceață, se vede totul frumos în jur și încă este pârtia bună”.
Bărbat: „Jos e cald, a început sa înverzească și aici avem zăpadă. Pentru noi e cea mai frumoasă perioadă din an”.
Înconjurați de zăpadă, cei mici au savurat fiecare moment.
Dacă la altitudine, pe Vârful Postăvaru, este peisaj de iarnă, mai jos stratul de zăpada scade.
Bărbat: „Pe porțiunea de sus încă se schiază binișor, pe ultimul kilometru e mai greu, e zăpada mică, dar pasiunea e mare!”
În schimb, în stațiunea Buscat, din Cluj, ninsorile au animat pârtiile.
Tânăr: „Probabil printre ultimele ture de anul acesta. Condiții excelente. Ăsta e marele avantaj. E ziua lungă și e cald afară”.
Copil: „Îmi place la pârtie că este lungă și este foarte faină. Schiez de 5 ani și am 8 ani”.
În vârful pârtiei tinerii s-au încălzit la un vin fiert. Iancu Șerbănescu, administrator Pârtia Buscat: „Probabil luna martie devine cea mai bună lună pentru ski. Noaptea este frig, ziua este plăcut, soare. Avem toți cei 5 kilometri de partie în stare bună”.
La Buscat, un skipass de o zi este 150 de lei pentru un adult și 120 de lei pentru copii.
O competiție unică se desfășoară de mai bine de o jumătate de secol în Straja, județul Hunedoara. Peste 150 de vârstnici se întrec la un concurs de schi.
Concurentă: „Este super, de trei ani nu am mai schiat, am avut o problemă la genunchiul stâng, dar eu zic că am coborât destul de bine și am fost destul de rapidă”.
Participanții schiază pe doage, așa cum era cu zeci de ani în urmă.
Reporteri: Ana Maria Barbu, Răzvan Dan, Gigi Giuncanu