Legendarul submarin care a decis soarta celui de-al Doilea Război Mondial, descoperit după 80 de ani. Unde a fost găsit
Epava unui submarin al Marinei SUA care a scufundat cele mai multe nave de război japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost găsită în Marea Chinei de Sud, la aproximativ 80 de ani după ce a fost scufundată de forțele inamice, scrie BBC.
USS Harder a fost găsit la 914 metri sub apă în largul insulei Luzon, din nordul Filipinelor. Submarinul a fost scufundat în luptă pe 29 august 1944, împreună cu echipajul său de 79 de oameni.
Într-una dintre ultimele sale misiuni de război, USS Harder a scufundat trei distrugătoare japoneze și a avariat grav alte două în decurs de doar 4 zile, potrivit Comandamentului pentru Istorie și Patrimoniu al Marinei SUA (NHHC).
Acest lucru i-a forțat pe japonezi să-și schimbe planurile de luptă și să întârzie transportul forțelor, ceea ce a contribuit la înfrângerea lor.
„USS Harder a fost pierdut în cursul victoriei. Nu trebuie să uităm că victoria are un preț, la fel ca și libertatea”, a declarat Samuel J. Cox, amiral american în retragere, care conduce NHHC.
USS Harder naviga sub motto-ul ”Lovește-i mai puternic”
Filipine a fost unul dintre principalele câmpuri de luptă din Pacificul celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece SUA luptau pentru a-și relua fosta colonie de la Armata Imperială Japoneză.
Apele din arhipelag și din jur au servit drept cimitir pentru faimoasele nave de luptă din Al Doilea Război Mondial.
În 2015, miliardarul american Paul Allen a localizat epava Musashi, una dintre cele mai mari două nave de război japoneze construite vreodată, în Marea Sibuyan din Filipine.
USS Harder, care a navigat sub motto-ul ”Hit 'em harder”, a fost descoperit în urma căutărilor derulate prin proiectul Lost 52, care are ca scop găsirea celor 52 de submarine americane pierdute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost găsit stând drept pe chilă, adică pe coloana sa vertebrală și relativ intact, a spus Marina SUA.
Submarinul și echipajul său au primit mai târziu Presidential Unit Citation pentru serviciul său în timpul războiului, titlu care recunoaște un eroism extraordinar în acțiune.
Comandantul său, Sam Dealey, a primit postum cea mai înaltă decorație militară a SUA, Medalia de Onoare.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: submarin , epava , descoperire , al doilea razboi mondial
Dată publicare: 25-05-2024 14:37