Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop săptămânal 12 - 18 august 2024. Ce schimbări aduc astrele pentru fiecare zodie

Săptămâna 12-18 august 2024 aduce influențe astrale semnificative pentru fiecare zodie, cu accent pe relații, carieră și dezvoltare personală.  

Horoscop Berbec săptămâna 12 - 18 august 2024

Contextul astral al săptămânii aduce evenimente importante pentru nativii Berbec privind comunicarea, interacționarea cu ceilalți și negocierea unor contracte.

Pe 14 august, Jupiter și Marte, guvernatorul nativilor, formează un aspect strâns și aduce o energie intensă, care le stimulează nativilor dorința să acționeze, să prindă niște oportunități. Recomandarea astrelor este să nu dea cursul impulsurilor, unor izbucniri care pot strica relații, ci să folosească constructiv energia.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul sentimental, unde se reiau niște dialoguri, pentru clarificarea sentimentelor și a unor situații tensionate.

Citește și
neti sandu
Horoscop 8 august 2024, cu Neti Sandu. Unei zodii i se fac promisiuni de promovare la slujbă

Aspectul tensionat dintre Jupiter, care reprezintă creșterea și dezvoltarea, și Saturn, planeta restricțiilor, anunță dialoguri, care se pot precipita și cresc în intensitate din această săptămână. Cele două planete unesc sectorul vieții interioare și trecutului cu casa comunicării și exprimării opiniilor și invită la reevaluarea situației din sfera relațiilor, în special, acolo unde unii dintre nativi au trăit într-o iluzie sau au avut convingeri greșite, care i-a împiedicat să vadă realitatea. Abordat constructiv, aspectul îi invită pe Berbecii să își analizeze viața relațională și cea profesională, să identifice ce nu funcționează.

Horoscop Taur săptămâna 12 - 18 august 2024

Contextul astral al săptămânii le aduce nativilor Taur evenimente în sfera relațiilor, vieții intime și a sectorului financiar.

Prin urmare, pe 14 august, un aspect strâns între Jupiter și Marte, planeta acțiunii, aduce multă acțiune în rezolvarea unui context financiar, dar și privind exprimarea sentimentelor într-o situație care poate ține de sfera relațiilor personale sau profesionale, de faptul că nativii au nevoie de recunoaștere și apreciere pentru eforturile depuse. Este recomandată diplomația, răbdarea și calmul pentru a putea trece peste provocări.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul vieții de familie și căminului, spațiului de locuit și patrimoniului, unde se vor relua discuții și clarifica situații în raport cu unii dintre membrii familiei.

Spre finalul săptămânii, aspectul care se formează între Jupiter, care reprezintă creșterea și dezvoltarea, și Saturn, planeta restricțiilor și responsabilității, poate să aducă tensiuni și conflicte într-un proiect în raport cu cei cu care se desfășoară activități, legat de un context financiar, dar și de planurile de viitor privind relația de cuplu.

Dacă au existat așteptări nerealiste este momentul ca nativii să vadă realitatea, să facă o analiză și să identifice ce nu funcționează, pentru a repara o relație sau a învăța din greșeli.

Horoscop Gemeni săptămâna 12 - 18 august 2024

Registrul astral al săptămânii analizate le aduce nativilor Gemeni preocupări pentru activitățile de la locul de muncă, relația de cuplu și rezolvarea unui context financiar, privind returnarea unor datorii sau accesarea unor credite.

Pe 14 august se formează un aspect strâns între Marte, planeta acțiunii, și Jupiter, în casa personalității nativilor și aduce multă acțiune și impuls de a intra foarte ușor în conflicte. Se cere mare atenție în rezolvarea neînțelegerilor, mai ales că și Mercur este retrograd și mesajele primite pot fi înțelese greșit.

Pe 15 august, Mercur, guvernatorul Gemenilor, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul comunicării și interacționării, și se pot relua negocieri sau discuții pentru clarificarea unor aspecte în planul relațional sau privind parteneriatele profesionale.

La finalul săptămânii, se formează un aspect tensionat între Jupiter din casa personalității și Saturn, din sectorul carierei, reputației profesionale și imaginii. Posibil să apară conflicte cu șefii sau de imagine, într-un proiect pe care nativii au investit, dar așteptările nerealiste acum le arată care este realitatea. Este nevoie ca nativii să facă o analiză și să identifice ce nu merge și ce schimbări ar putea să facă, să contribuie la îmbunătățirea obiectivelor profesionale.

Horoscop Rac săptămâna 12 - 18 august 2024

Registrul astral al săptămânii le aduce nativilor Rac preocupări pentru o plecare în vacanță sau găsirea unor metode de relaxare și distracție, rezolvarea unui context profesional și clarificarea unor aspecte ce țin de sfera relațiilor.

Pe 14 august are loc un aspect strâns între Marte, planeta acțiunii, și Jupiter, din casa vieții interioare, frământărilor și trecutului, și aduce multă intensitate în ce privește universul interior, o agitație, pe care nativii vor reuși cu greu să o stăpânească. Se cere multă răbdare, evitarea impulsurilor de a intra în conflicte și tensiuni din cauza viziuinii diferite în raport cu partenerul de cuplu.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul financiar, al banilor pe care nativii îi câștigă din muncă, de la serviciu sau alte activități profesionale. Se reiau dialoguri și negocieri, iar nativii pot revizui situația financiară, să obțină un contract/parteneriat/asociere, de pe urma căreia să-și mărească veniturile.

La finalul săptămânii, se formează un aspect tensionat între Jupiter și Saturn, din sectorul principiilor și credințelor și pot să apară tensiuni cu partenerul de cuplu sau cu partenerii de afaceri, mai ales dacă nativii își dau seama că au greșit atunci când au crezut că au aceleași valori și filosofie de viață. Pentru a putea merge înainte este nevoie de o schimbare, revizuire a principiilor, iar meditația, introspecția și redirecționarea energiei spre interior vor ajuta la o vindecare sau la găsirea unor soluții care să rezolve problemele apărute.

Horoscop Leu săptămâna 12 - 18 august 2024

Contextul astral al săptămânii analizate le aduce nativilor Leu preocupări pentru casă, familie, chestiunile gospodărești, activitățile de la serviciu și respectarea unor termene limită, dar și sfera sentimentală.

Pe 14 august, Marte, planeta acțiunii, formează un aspect strâns cu Jupiter, în sectorul relațiilor de prietenie și planurilor pe termen lung și aduce o energie intensă. Dorința de socializare a nativilor este mare și vor acționa în acest sens. De asemenea, există și o recomandare: de a nu se lansa în dispute și conflicte cu prietenii, pentru că pot strica niște relații. Folosind constructiv energia, Leii vor avea succese într-un proiect pe termen lung.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul personalității, unde nativii vor începe o autoevaluare și o evaluare a planurilor personale de viață.

La finalul săptămânii, se formează un aspect tensionat între Jupiter și Saturn. Pot avea loc dialoguri și se pot precipita lucrurile. Cele două planeta unesc printr-un aspect tensionat sectorul financiar și al transformărilor profunde de cel al prietenilor și proiectelor de viitor. Posibil, Leii și-au făcut iluzii cu privire la câștigarea unor sume de bani pe care doreau să le investească într-un proiect și acum văd realitatea și faptul că este nevoie să identifice ce nu funcționează pentru a-și vedea planurile îndeplinite.

Horoscop Fecioara săptămâna 12 - 18 august 2024

Registrul astral al săptămânii le aduce nativilor Fecioară preocupări pentru sfera sentimentală, administrarea unor chestiuni gospodărești, deplasări în scop administrativ sau privind o vizită la un prieten.

Pe 14 august, Marte, planeta acțiunii, și Jupiter, marele benefic, formează un aspect strâns în casa carierei și imaginii și este recomandat ca nativii să aibă grijă la ce acțiuni inițiază, pentru că este posibil să-și strice imaginea, dacă nu au grijă ce spun sau acționează impulsiv.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul vieții interioare, frământărilor, trecutului și universul interior va fi răscolit, se vor mai clarifica aspecte ale relației de cuplu sau privind activitățile profesionale. Posibil să revină în viața lor cineva din trecut.

Aspectul care se formează între Jupiter, planeta dezvoltării și creșterii, și Saturn, planeta restricțiilor și responsabilității, anunță tensiuni, care vor crește în intensitate de la sfârșitul săptămânii și vor continua și săptămâna viitoare. Cele două planeta îi vor ajuta pe nativi să facă o schimbare, mai ales dacă au trăit o iluzie privind relația în care se află. Sunt invitați să identifice ceea ce nu funcționează.

Horoscop Balanță săptămâna 12 - 18 august 2024

Contextul astral al săptămânii le aduce nativilor Balanță preocupări pentru situația financiară, rezolvarea unor chestiuni birocratice, studiul personal, învățarea unor lucruri noi și activitățile domestice.

Pe 14 august, guvernatorul casei relațiilor, și Jupiter, planeta creșterii, formează un aspect strâns în sectorul principiilor de viață, perfecționării profesionale și aduce o energie puternică, care le stimulează dorința nativilor să învețe, să acumuleze informație, să-și lărgească orizonturile cunoașterii. Posibil să apară și conflicte din cauza unor viziuni diferite, a comunicării defectuoase și a transmiterii unor mesaje, care pot fi interpretate greșit. Abordat pozitiv, aspectul poate aduce satisfacții profesionale provenite dintr-un schimb de experiență sau o călătorie, care le poate schimba viziunea nativilor.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul activităților de pe urma exercitării profesiei, prietenilor, vieții sociale, planurilor de viitor și nativii pot să clarifice situații în aceste domenii, să reia dialoguri și negocieri și să perfecteze termenii unor contracte pe termen lung.

Spre finalul săptămânii, Jupiter și Saturn formează un aspect tensionat, care poate duce la conflicte și viziuni diferite de cele ale colegilor sau cu cei cu care desfășoară activități. Posibil unii dintre nativi să-și fi făcut iluzii cu privire la un job, o activitate profesională, și i-a împiedicat să vadă realitatea. Este nevoie de o schimbare de optică și de identificarea problemelor și găsirea unor soluții, care să mulțumească pe toată lumea.

Horoscop Scorpion săptămâna 12 - 18 august 2024

Registrul astral al săptămânii le aduce nativilor Scorpion preocupări pentru planurile profesionale, situația financiară și o negociere importantă de salariu sau a termenilor unui contract.

Pe 14 august, Jupiter și Marte formează un aspect strâns în sectorul financiar, al transformărilor profunde și al relațiilor intime. Posibil să apară conflicte, fiind o energie intensă, care poate să scoată la suprafață anumite nemulțumiri. Evitarea conflictelor și abordarea constructivă a registrului astral ar putea să aducă negocieri și perfectarea unor contracte importante, de pe urma cărora nativii să beneficieze pe termen lung.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul carierei, aspirațiilor, imaginii și reputației profesionale și nativii pot să reia niște dialoguri cu șefii, legate de activitatea profesională, preluarea unei funcții sau a unor responsabilități noi. De asemenea, Scorpionii îți vor reevalua activitatea profesională.

Aspectul tensionat, care se formează între Jupiter, din casa transformărilor profunde, și Saturn, din sectorul sentimental, poate scoate la suprafață anumite probleme, mai ales dacă nativii au evaluat greșit niște sentimente sau și-au făcut iluzii, care i-a împiedicat să vadă realitatea. Abordat constructiv, contextul astral de la finalul săptămânii îi ajută pe nativi să identifice ce nu funcționează, dar după ce apare o criză și încearcă să o gestioneze.

Horoscop Săgetător săptămâna 12 - 18 august 2024

Registrul astral al săptămânii le aduce nativilor Săgetător preocupări pentru activitățile profesionale, starea de sănătate, relațiile și sfera financiară, unde pot avea loc negocieri și încheieri de etape.

Pe 14 august, Marte, planeta acțiunii, și Jupiter, guvernatorul nativilor, formează un aspect strâns, tensionat, care aduce multă energie și îi stimulează pe nativi să acționeze în planul relațiilor. Dacă se folosește contructiv registrul astral, nativii vor avea de cules roade pe termen lung. Dacă aleg să intre în conflicte, se pot strica relații din cauza unor izbucniri.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul schimburilor de experiență profesională, relațiilor cu străinii și străinătatea, privind lărgirea orizonturilor prin cunoaștere și învățare. Se reevaluează situații în aceste domenii peste care au trecut în grabă și pot avea loc negocieri sau să primească oferte de la persoane care lucrează cu străinătatea sau cu care au aceleași principii de viață.

Spre finalul săptămânii, aspectul tensionat, care se formează între Jupiter, guvernatorul nativilor, și Saturn, planeta restricțiilor, va aduce o corecție asupra unor decizii, situații și evenimente, care nu erau conform cu realitatea, legate de casă, spațiu de locuit, întemeierea unei familii sau relațiile cu părinții. Abordat constructiv, aspectul îi invită pe nativii Săgetător să identifice ce nu funcționează și să îndrepte niște greșeli.

Horoscop Capricorn săptămâna 12 - 18 august 2024

Contextul astral al săptămânii le aduce nativilor Capricorn preocupări pentru proiectele pe termen lung, relațiile de prietenie, sfera sentimentală și relația de cuplu.

Pe 14 august, Jupiter și Marte, formează un aspect strâns în zodia Gemeni, pe casa muncii și sănătății și aduce o energie puternică. Registrul astral invită la acțiune și îi stimulează pe nativi să-și demonstreze abilitățile, să prindă oportunități. Recomandarea astrelor este să nu se dea curs impulsurilor de moment, conflictelor, care pot amplifica tensiunile, pentru că se pot strica niște relații de serviciu. Folosit constructiv, aspectul poate aduce beneficii pe termen lung într-o activitatea profesională.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul intereselor financiare și al banilor deținuți la comun cu partenerul sau proveniți din alte surse decât salariile. Pentru că Marte poate să aducă o stare de agitație, amplificată de Jupiter, planeta creșterii, nativii ar trebui să stabilească niște priorități în planul financiar, să nu ajungă să se încurce din cauza unor informații, pe care n-au timp să le verifice.

Spre finalul săptămânii, aspectul tensionat dintre Jupiter, care reprezintă dezvoltarea, și Saturn, planeta restricțiilor și responsabilității, anunță evenimente care se pot precipita, să crească în intensitate săptămâna ce urmează. Este implicat sectorul muncii, comunicării, interacționării, informațiilor și negocierilor și este posibil ca nativii să-și fi făcut o impresie greșită, iluzii, așteptări nerealiste cu privire la un loc de muncă, o activitate profesională, care i-a împiedicat să vadă realitatea. Abordat constructiv, se poate identifica ce nu funcționează.

Horoscop Vărsător săptămâna 12 - 18 august 2024

Nativii Vărsător încep săptămâna cu preocupări pentru sfera profesională, relațiile cu prietenii și posibil pregătirea unei petreceri surpriză unuia dintre aceștia, dar și preocupări de natură financiară.

Pe 14 august, Jupiter și Marte formează un aspect strâns în casa iubirii și aventurilor romantice și aduc o energie puternică, cu impulsul nativilor să acționeze să cucerească pe cineva sau să clarifice anumite probleme. Vărsătorii pot avea izbucniri și pot strica relațiile sentimentale, dar și cu copiii pentru cei care sunt părinți.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul relațiilor și parteneriatelor profesionale și se pot relua niște dialoguri și clarifica anumite chestiuni în relație, care nu mai merg, trebuie schimbate sau îndreptate.

Spre finalul săptămânii, aspectul tensionat dintre Saturn, planeta restricțiilor, și Jupiter, planeta dezvoltării și creșterii, anunță evenimente care se vor precipita și amplifica și săptămâna viitoare. Cele două planete dinamizează sectorul financiar, al valorilor, stimei de sine și cel al aventurilor sentimentale, creativității, copiilor, distracției și petrecerii timpului în mod plăcut. Va fi nevoie de reevaluarea situației financiare și a stimei de sine, mai ales dacă nativii au evaluat greșit o situație, care i-a împiedicat să vadă realitatea. Acum va fi nevoie să identifice ce nu merge și să-și pună mai mult în valoare creativitatea și abilitățile.

Horoscop Pești săptămâna 12 - 18 august 2024

Nativii Pești încep săptămâna cu preocupări pentru familie, carieră, susținerea unui interviu, examen, începerea unor cursuri sau participarea la seminarii.

Pe 14 august, Marte și Jupiter, guvernatorul nativilor, formează un aspect strâns în sectorul vieții de familie și aduce o energie intensă, care abordată constructiv, ar putea să ducă la niște rezolvări cu casa sau în familie. Dacă nativii nu vor reuși să-și stăpânească impulsurile, s-ar putea să strice relațiile.

Pe 15 august, Mercur, planeta comunicării, ajunge în mișcare retrogradă în Leu, pe sectorul muncii și sănătății și se pot relua dialoguri, negocieri, reorganizarea sarcinilor și revizuirea relațiilor cu colegii. Se clarifică anumite chestiuni, pe care nativii le-au tot amânat.

Contextul astral de la finalul săptămânii devine tensionat din cauza unui aspect, care se formează între Jupiter din sectorul vieții de familie și Saturn din zodia Pești. Va fi nevoie de stabilirea unor priorități, mai ales dacă informațiile vor veni în cascadă și nativii nu vor știi cum să le gestioneze. Dacă s-a evaluat greșit o situație care avea legătură cu planurile pe termen lung și nativii au fost împiedicați să vadă realitatea, acum este momentul să identifice ce nu funcționează.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult